În luna ianuarie 2023, distribuirea pensiilor și a drepturilor sociale se va decala cu câteva zile, ca urmare a perioadei sărbătorilor de iarnă în care, în conformitate cu prevederile Codului Muncii, atât salariaţii Casei Naționale de Pensii Publice, cât și cei ai Poștei Române, beneficiază de zile libere, informează Compania Națională Poșta Română
Casa Națională de Pensii Publice a anunțat că va vira contravaloarea drepturilor de protecție socială, în conturile Poștei Române, cu o decalare de câteva zile. Astfel, calendarul de achitare a pensiilor din sistemul public de pensii (pensii de asigurări sociale de stat, agricultori, veterani de război, văduve și văduve de război, IOVR) va fi următorul:
- la domiciliu – în perioada 6 – 17 ianuarie 2023;
- la ghișeele subunităților poștale – până pe data de 19 ianuarie 2023.
“Ca și anul trecut, salariații Poştei Române vor lucra la capacitate maximă pentru a finaliza distribuirea pensiilor într-un interval comasat de doar opt zile lucrătoare, față de intervalul obișnuit de distribuire a pensiilor, conform contractului, 1 – 15 ale fiecărei luni. Este o situație specială pe care o întâmpinăm la fiecare început de an, având în vedere această perioadă în care angajații din toate domeniile de activitate au dreptul la zile libere pentru a le petrece alături de familie. Menționăm că, în celelalte luni ale anului, Poşta Română nu şi-a încălcat angajamentul asumat în conformitate cu convenţia încheiată cu Casa Națională de Pensii și subliniem că, anul trecut, Poșta Română a depus toate eforturile pentru a distribui banii pensionarilor într-un timp cât mai scurt și a finalizat, cu trei zile înainte de termenul comunicat inițial, distribuirea drepturilor bănești”, a declarat Valentin Ștefan, Directorul General al Poștei Române.