În România există 60 de persoane care au pensii mai mari de 1 miliard de lei vechi pe lună, informeaza Ministerul Justiţiei într-un set de răspunsuri transmise HotNews.ro la câteva întrebari pe marginea unei postări publicate de ministrul Raluca Prună în data de 21 septembrie pe Facebook. Raluca Pruna scria atunci, în contextul grevei magistraţilor: „Aş fi dorit să se fi vorbit transparent în Memorandum despre venituri salariale: care includ pentru toată magistratura şi grefieri chirii sine die (600 euro lunar în București, de exemplu). Chiar şi pentru magistraţi pensionari acum trecuți în avocatură – never mind venitul din avocatură. Sau despre pensii de 1 miliard de lei vechi pe lună, pe o scăpare a legii. Sau despre diurna de 2% pe zi pentru toţi cei detaşaţi din altă localitate (inclusiv membrii CSM)”.
Întrebată de HotNews.ro cum s-a ajuns la pensii de 1 miliard de lei vechi pe lună şi câte astfel de pensii există în sistem, Raluca Prună a răspuns prin intermediul biroului de presă al ministerului:
„Nu deţinem date referitoare la cuantumul pensiei de serviciu, acestea pot fi obţinute de la Casa Naţională de Pensii. Din informaţiile noastre există 60 de persoane care au astfel de pensii”.
Potrivit sursei citate, 920 de judecători pensionaţi beneficiază de decontarea chiriei, în acest sens Ministerul Justiţiei plătind în primele 7 luni ale anului suma de 8.674.418 lei, precum şi 1.771 grefieri pentru care ministerul a decontat în aceeaşi perioadă 16.796.517 lei.
Pentru magistraţii detaşaţi, Ministerul Justiţiei plăteşte diurne de 2% pe zi, de aceasta beneficiind 32 de judecători, impactul bugetar fiind în cuantum de 678.542 lei în primele 7 luni ale anului 2016.
„Grefierii nu beneficiază de diurnă de 2%, ci de diurna de 17 lei/zi prevăzută pentru bugetari. Nu există la acest moment o situație centralizatoare a grefierilor detasati”, mai precizează Ministerul Justiţiei, în răspunsul transmis HotNews.ro.
Potrivit sursei citate, Ministerul Justitiei a menţionat că magistraţii prin definiţie includ atât procurori cât şi judecători. Datele de mai sus includ informaţii referitoare la situaţia judecătorilor din aparatul propriu şi instante.
Datele nu privesc judecătorii din CSM şi aparatul tehnic, pentru care CSM are date, nici procurori şi grefieri din parchete pentru care Ministerul Public are date.
Sursa: HotNews.ro
da pntru aranjarea proceselor dupa bunul plac in general.
Dar de ce sint pesionati la 45 ani? Nu mai pot lucra cu pixul? Amaritul ala care munceste pe bani de mincare(el stie cum se spala si se incalzeste sau cum trimite copiii la scoala), trebuie sa fie apt de munca pina la 65 de ani, desi munceste, adeseori, in frig si conditii mai toxice decit praful din arhiva pentru care judecatorii iau sporuri frumoase, desi nu prea au ce cauta in arhiva