Poliţia Română verifică, periodic, modul în care persoanele puse sub supraveghere judiciară îşi respectă obligaţiile, iar în cazul încălcării acestora, sesizează instanţa competentă.
În ultima săptămână, la nivel naţional, au fost dispuse măsuri preventive de supraveghere judiciară faţă de 124 de persoane şi au fost înregistrate 4 înlocuiri ale măsurilor preventive de supraveghere judiciară, dispuse iniţial, cu alte măsuri.
În perioada 26 august – 2 septembrie a.c., la nivel naţional, au fost dispuse măsuri preventive de supraveghere judiciară faţă de 124 de persoane. Măsurile preventive care stabilesc supravegherea judiciară presupun obligaţii în sarcina persoanelor faţă de care au fost dispuse.
Astfel, poliţiştii desfăşoară activităţi specifice faţă de 26 de persoane, pe numele cărora a fost dispusă măsura arestului la domiciliu, faţă de 96 de persoane, pe numele cărora a fost dispusă măsura controlului judiciar și față de 2 persoane față de care a fost dispusă măsura controlului judiciar pe cauțiune.
În această perioadă, la nivel naţional, au fost înregistrate 4 înlocuiri ale măsurilor preventive de supraveghere dispuse iniţial, cu alte măsuri.
Astfel, măsura controlului judiciar dispusă iniţial a fost înlocuită cu arestarea preventivă (în 3 cazuri), măsura arestului la domiciliu cu arestarea preventivă (într-un caz).