Pe teme grănicereşti. ILEGALITĂŢI ŞI POLITICALE LA U.C.G.N. (XLIII)

Articolele 43 şi 44, ultimele din serialul III pe teme grănicereşti, se vor consacra conceptelor generale a lumii militare continuate istoric până azi în spaţiul localităţilor în care s-a produs fenomenul militar românesc. Mai frecvente au fost, pe parcursul gazetăresc cele de: drept, dreptate, justiţie, instanţe… slujitorii lor, cu funcţii, grade etc. Şi nu analitic, ci comparativ, conclusiv şi cu tristele finalităţi.

Când realul faptic e opus conceptului ideal şi investirea cuvântului ca dreptate a legii în paralel înfăptuirii dreptului, „arta binelui şi a echităţii” (Ius est art boni et aequi) prin autoritatea subiectivă a judecătorului, în ce să mai crezi, ca parte în şirul de procese pierdute? Fie că eşti în numele Uniunii sau împotriva ei de când e ocupată cu politicienii zilei. Dacă aş fi unicul caz şi excepţie de la regulă, dar nu sunt.

Volens, nolens, ajungi să priveşti la sistemul justiţiei, a constituirii şi a fundamentării lui constituţionale în stat. De aici pornesc multe către lanţul de ilegalităţi în justiţie. Aceste cazuri şi speţe se constată divers, ascuns, tardiv şi de aceea e omorâtă procedural dreptatea prin depăşirea termenului căilor extraordinare ori pronunţarea grăbită a „sentinţei definitive”.

Sistemul judecătoresc de azi e consacrat pe contradicţia gravă a formei fără fond. Rare asemenea erori în Europa. De aici capătul şi începutul tuturor posibilităţilor relelor, ilegalităţilor şi a concepţiei oamenilor din justiţie. Notarii sunt de mult privaţi şi ascunşi în hârtii, iar avocaţii întotdeauna profesionişti liberi, sau aliaţii şi sfătuitorii, în bine sau rău, a clienţilor. Toţi juriştii sunt la nivel de pregătire universitară şi cu specializare, destui cu titluri ştiinţifice şi foarte puţini cu lucrări aflaţi în bibliografii.

Actualul sistem (doctrinar) al celei de a treia puteri în stat e  aşezat formal în tradiţiile juridice interbelice. Iată prăpastia formalismului său. Nu se reformase încă unul adevărat burghez, dar nici de tranziţie. Manifestarea formală de independenţă, a acestei puteri, o concretiza terminologia juridică a altor vremuri, nu pentru legi comuniste, coduri, inclusiv proceduri, nici acelea respectate în cazul procesului şi condamnării soţilor Ceauşescu: fără al doilea grad de instanţă şi termen de recurs (fără cerere de graţiere la sentinţa de condamnare la moarte), fără ultimul cuvânt; cu apărare devenită acuzare… executându-i caud şi primitiv în Ziua de Crăciun 1989. (De aceea nu se poate asemui cu procesul lui Antonescu.) Justiţia românească se instituie în sine. Formal şi găunos. Practic. Se numea cu emfază putere. Într-o subiectivitate generală şi periculoasă, legitimându-se şi obiectivă; mai ales că ţara a primit constituţia nouă după evenimentele din 1989, în continuare politizându-se mascat; ca toată istoria ei, de după abrogarea Constituţiei din 1923. Va trece timp până va fi o justiţie a democraţiei temporale.

Caracterul vechi a dictaturii de clasă i-a fost păstrat şi conservat de totalitatea judecătorilor şi procurorilor din sfera justiţiei. Cine a schimbat sistemul masiv al acestei puteri de stat, revoluţia (dacă a fost?), politicul, armata ajunsă „vârf”, legislativul, executivul (amândouă fiind puteri de stat)? S-a reformulat corpul magistraţilor de la bază până sus de tot (că d-na Stanciu încă nu ajunsese vârf – era doar când s-a pensionat numai cu 10.000 ro)? S-a reformat, a fost desfiinţată structura comunistă şi securizată la ordinul unui procuror general (reţin numai pe al lui Robu care mi-a fost student la Cluj)? A făcut-o vreun „mare” din fruntea Ministerului Public? Vreun ministru (corupt) al Justiţiei a făcut, controlat măcar formal, personalul departamentului şi înlăturând procetuale? Nu se prevedea o reformă nici în legile organice, nici în Constituţia democraţiei originale din 1991, revizuită în 2003. Aşa că am moştenit ce am avut până la evenimentele triste şi sângeroase din decembrie 1989.

Mai mult, vechiul sistem cu aceiaşi judecători, procurori şi de urmărire, a fost menţinut şi întărit, cu foşti activişti şi membri de partid din schimbul II, şi după executarea sentinţei politice (a soţilor Ceauşescu). Cele vreo 4 milioane de membri cu carnet de partid n-au dispărut de pe pământul ţării în decembrie în anii următori. Nici cele câteva zeci de mii de ofiţeri de securitate şi peste 370 de mii de informatori-turnători civili. Câţi au ajuns în închisori şi şomeri ori muritori de foame? Alături de cei din justiţie, au ajuns bine, şi s-au simţit mai liberi şi singuri ca casă. Încă au în mână partidele politice mari şi mici, vechi şi noi. Indiferent că unii au fost condamnaţi penal cu suspendarea executării, că sunt sub cercetări şi acuzări arestaţi câţiva şi eliberaţi până la alt termen de judecată ori cu condamnările executate, au fost aleşi primari (îndată vor fi alţii aleşi parlamentari)! Aşa baze avem (în legislaţie şi siguranţă în justiţie) a democraţiei de timp occidental.

Dacă aceasta este starea negativă în ţară a unei părţi a puterii judecătoreşti, aceeaşi justiţie monolitică bună-rea, există şi în judeţul Bistriţa-Năsăud. Au fost cazuri de judecători corupţi, de procurori, din poliţia locală, cercetaţi şi anchetaţi politicieni locali, alţi demnitari, parlamentari şi uneltele lor. Exemplele concrete, nume şi numere de dosare dacă se doresc, pot fi arătate în alte materiale.

Teodor TANCO,

Preşedinte de onoare al U.C.G.N.