Preşedintele Partidului Democrat Liberal, Ioan Oltean, anunţă o perioadă de pregătire intensă pentru obţinerea de rezultate optime la alegerile prezidenţiale din toamnă. În consecinţă, membrii principali ai partidului nu vor avea vacanţă .
„Partidul PD-L va fi în pregătire serioasă a campaniei din toamnă. Vom încerca, cei care se află în fruntea partidului, să nu lipsim din judeţ decât foarte puţin timp. Ne luăm doar câteva zile libere pentru a avea o scurtă perioadă de recuperare fizică şi psihică, ca toamna sa ne găsească extrem de bine pregătiţi din toate punctele de vedere, pentru confruntarea care va avea loc. Cu siguranţă, interesul pe care îl are partidul pentru alegerile din toamnă determină şi o pregătire foarte serioasă, în aşa fel încât rezultatul pe care îl vom obţine să fie cel pe care ni-l dorim, şi anume câştigarea alegerilor din 2009 pentru preşedinţia României”, a declarat Ioan Oltean.
Gabriel OARCĂS