Schimbarea numelui din Partidul Democrat – Liberal în Partidul Popular şi o nouă siglă în locul trandafirului, element al identităţii vizuale a partidelor socialiste, sunt două aspecte mult discutate în ultima perioadă. Drept siglă, Preda propune mărul, pe când Ioan Oltean vrea o pară.
Majoritatea democrat-liberalilor sunt de acord că partidul trebuie reformat. Această idee a apărut la începutul lunii ianuarie, odată cu părerile exprimate pe blogurile a doi dintre membrii partidului – europarlamentarul Cristian Preda şi deputatul Sever Voinescu – privind mai ales politica de cadre. Mai nou, celor doi li s-a alăturat europarlamentarul Monica Macovei.
Pe de altă parte, Sorin Frunză Verde, preşedintele CJ Caraş-Severin, se află în fruntea unei grupări a liderilor din teritoriu care cer ca PD-L să nu mai fie condus de „câţiva de la Bucureşti”, ci de un Colegiu Director în care intră toţi liderii de filiale.
Propunerile noului val
O nouă politică de resurse umane în interiorul PDL pentru a diminua lipsa de încredere a oamenilor în politică, în general, şi în partid, reaşezarea organizatorică a partidului pentru a deveni forţa politică principală a României în anii care urmează şi clarificarea identităţii doctrinare pentru o poziționare mai solidă în familia partidelor de dreapta din Europa – sunt cele propuneri aduse la cunoştinţa conducerii PD-L de Cristian Preda şi Monica Macovei.
Cristian Preda a precizat că proiectul nu vizează critici la adresa conducerii, ci un set de masuri pentru „construcţia” partidului. „Nu avem de reproşat nimic conducerii partidului. Avem ceva de propus pentru construcţia acestuia”, a europarlamentarul.
Preda şi Macovei fac parte dintr-o noua generaţie care pare să dorească reformarea PD-L, alături de Sever Voinescu şi Traian Ungureanu.
„Ideile lui Cristian Preda şi ale Monicăi Macovei au mare ecou în partid – sunt ideile multora. Nimeni nu spune, de pildă, că PD-L nu are nevoie de o politică serioasă de resurse umane, de o restructurare internă sau de clarificare ideologică. Toate discuţiile care se poartă pleacă de la aceste premise. În partid, au avut şi au loc dezbateri pe aceste subiecte, dar şi pe altele, şi vă pot spune că soluţiile avansate de mulţi colegi sunt cu mult mai radicale decât cele sugerate de Cristian Preda. Toate, însă, se discută”, scrie Voinescu pe blogul său.
De asemenea,Voinescu vrea schimbarea denumirii PD-L în Partidul Popular şi renunţarea la trandafirii de pe sigla care sunt o emblemă a partidelor de stânga, a socialiştilor în speţă. „Eu sunt unul dintre cei care militează pentru schimbarea siglei partidului, poate şi a numelui partidului, pentru că până la urmă şi sigla şi numele trebuie să exprime mai exact identitatea politică a partidului”, a declarat Voinescu.
Propunerile de reformare a PD-L generează idei contradictorii în cadrul formaţiunii, întrucât nu toţi liderii împărtăşesc viziunile reformatorilor. „Dezbaterea propusă de europarlamentarii Monica Macovei şi Cristian Preda şi deputatul Sever Voinescu este necesară în interiorul PD-L, însă PD-L nu are nevoie de mai multe curente de opinie”, a afirmat secretarul general Vasile Blaga. El a susţinut însă că vor fi discuţii în partid şi decizia renunţării la trandafirii socialişti şi a asumării titulaturii de partid popular, odată cu o doctrină creştin-democrată autentică, va fi luată de Congresul PD-L.
De asemenea, prim-vicepreşedintele PD-L Adriean Videanu susţine că europarlamentarii ar trebui să poarte aceste discuţii numai în interiorul formaţiunii. „Am o părere foarte bună (n. r. – despre propuneri), atât timp cat discuţiile au loc în interiorul partidului”, a spus el.
Cristian Preda este încrezător în demersul său şi al colegilor săi. „Ceea ce a început nu se va opri: discuţia despre modernizarea PD-L va modifica în mod profund acest partid”, scrie europarlamentarul pe blogul său.
Mere… pere…
Cât priveşte sigla PD-L Preda a declarat că va propune partidului să aibă ca siglă mărul, pentru că este un semn de sănătate, de deschidere, de simpatie şi „este un fruct pentru toata lumea”.
„Nu văd nicio problemă cu denumirea partidului, e bine să rămână şi termenul de democrat, şi cel de liberal, nu este nicio problemă în privinţa culorii, e foarte bine că este portocalie, însă sigla creează într-adevăr nişte discuţii, trandafirul fiind un simbol socialist. Voi propune partidului, ca siglă, un măr, pentru că e un semn de sănătate, de deschidere, de simpatie şi e un fruct pentru toata lumea. Oricine poate să mănânce un măr”, a spus Preda.
Numai că, nu toţi democrat-liberalii agreează ideea de a avea un măr drept siglă. Vicepreşedintele PD-L, deputatul Ioan Oltean nu e de acord cu mărul lui Preda şi propune para pe post de siglă. „Eu voi propune para. Uite-aşa, ca să nu fie mărul. Şi para este tot un fruct căutat. Cred că o putem folosi. Vom discuta despre viitoarea siglă. Până atunci toată lumea îşi poate da cu părerea, iar partidul va analiza şi pe cea a domnului Preda cu mărul şi pe a mea cu para şi părerile tuturor”, a afirmat Oltean. Reacţia europarlamentarului Cristian Preda a fost promptă. „Spusele d-lui Oltean trădează nu doar proastă dispoziţie (adică tocmai ceea ce aş vrea să tratez), ci şi indisponibilitatea pentru dialog. Îi reamintesc d-lui Oltean că dialogul e un schimb de argumente. Cine spune «uite-aşa» se descalifică. A spune «uite-aşa» înseamnă a fi un fel de războinic fără obiect, deoarece aşa cum am mai spus, propunerile mele de modernizare a PDL nu sunt un război, cu atât mai puţin cu cineva ca dl Oltean. Dacă unii vor însă confruntare, am replici suficiente”, a scris Preda pe blogul său.
Totuşi, Ioan Oltean nu a rămas dator cu replica. „Propunerea eurodeputatului Cristian Preda din punctul meu de vedere nu este una pertinentă. Aş vrea să îi răspund d-lui Cristian Preda că sunt disponibil la dialog şi niciodată nu sunt într-o dispoziţie proastă când se dezbat problemele primordiale ale partidului la a cărui construcţie şi dezvoltare contribui de atâţia ani buni. Personal, consider că variantele unui rebranding a PD-L trebuie gândite şi oferite de specialişti ai acestui domeniu, iar forul de decizie să hotărască alegerea variantei care poate într-adevăr să exprime personalitatea acestui brand politic pe care îl reprezentăm. (…) Un rebranding al PD-L din punct de vedere simbolistic nu înseamnă o relansare a Partidului Democrat Liberal, ci doar definirea noastră prin prisma unui alt simbol. Noi ca şi brand politic vom rămâne tot acelaşi conglomerat de atribute tangibile sau intangibile care ne definesc ca formaţiune politică”, a declarat Ioan Oltean.
Teritoriul vrea la butoane
Sorin Frunzăverde, alături de alţi câţiva lideri din teritoriu, fac presiuni asupra conducerii partidului pentru ca membrii partidului care fac parte din Guvern să nu mai aibă acces la conducerea partidului. „Din nefericire, partidul este confiscat acum de câţiva de la Bucureşti. Partidul a câştigat alegerile în egală măsură cu Traian Băsescu. Dar la Bucureşti noi am pierdut. De câştigat, am câştigat în teritoriu”, a afirmat Frunzăverde. El susţine că PDL nu mai trebuie condus de oamenii din jurul lui Boc, de la centru, ci de Colegiul Director în care intră toţi liderii de filiale. Nemulţumirea în teritoriu vine din faptul că 21 de filiale câştigă alegerile, dar nu au loc la masa marilor decizii luate la centru, de obicei, susţine Frunzăverde, de Emil Boc, Adriean Videanu, Vasile Blaga, Gheorghe Flutur şi, uneori, Theodor Stolojan.
În această privinţă vicepreşedintele PD-L, Ioan Oltean a fost foarte categoric, el exprimându-şi dezacordul total. „Categoric nu sunt de acord. Este o mare greşeală! Nu poţi rupe partidul de oamenii care lucrează în guvern. Asta ar fi culmea! Este totalmente o propunere nerealistă, lipsită de pragmatism”, a spus Oltean.
Liana Mureşan