Patru persoane, între care şi jurnalişti, au fost prinse în flagrant, duminică, în Capitală în timp ce-l şantajau pe preşedintele Universităţii Bioterra, Ion Nicolae, informeay[ rtv.net.
Bărbaţii i-au cerut rectorului 150.000 de euro pentru a nu face publice informaţii despre acesta considerate compromiţătoare.
Potrivit unor surse judiciare, unul dintre cei patru, care s-a recomandat drept Florin Paraschivescu, director al publicaţiei "Atac la persoană", l-a contactat în cursul zilei de sâmbătă pe şoferul lui Nicolae, căruia i-a spus că, dacă preşedintele universităţii nu le plăteşte 150.000 de euro, vor face publice informaţii compromiţătoare despre acesta.
De asemenea, cei patru au cerut să primească duminică un avans "de încredere" de 5.000 de euro, urmând ca restul banilor să le fie daţi luni, după deschiderea băncilor.
Potrivit rtv.net, şoferul i-a spus lui Nicolae despre discuţia avută cu cei patru, apoi preşedintele universităţii s-a adresat poliţiştilor, spunându-le că este şantajat.
Duminică, poliţiştii au marcat bancnotele care urmau să le fie date celor patru, după care Nicolae s-a întâlnit în Capitală cu aceştia şi le-a dat cei 5.000 de euro, mai precizează sursa citată.
La scurt timp după primirea banilor, cei patru au fost prinşi de poliţişti şi duşi la secţiile 1 şi 2, pentru audieri.