Pastele si obiceiurile mereu respectate

Oricum românul nu va renunţa la toate obiceiurile şi la masa bogată de Paşte. Obiceiurile se păstrează peste ani neschimbate şi mereu respectate.
Pe lângă curăţirea sufletului în pragul Sărbătorilor Pascale, prin spovedanie şi împărtăşanie, românul se ocupă cu multă atenţie şi de curăţenia locuinţei, pentru a aştepta Învierea aşa cum se cuvine şi cum ne-am transmis generaţiile anterioare.

Mielul de Paşte pică greu la buzunar

Preţul corect e cu 50% mai mic, iar taxele aplicate de stat umflă preţul, afirmau sindicatele din agricultură, la începutul lunii aprilie.

Conform Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Agricultură, Alimentaţie, Tutun, Domenii şi Servicii Conexe (AGROSTAR), carnea de miel este cu 50% mai scumpă decât ar trebui să fie în perioada Paştelui, din cauza taxelor care depăşesc 20% din valoarea produsului.

Astfel, taxele aplicate sunt aberante. Procesatorii cumpără carnea de miel cu 8-10 lei pe kilogram, iar taxele de sacrificare impuse crescătorilor de oi de către procesatori, abatoare, puncte de tăiere sau carmangerii, ridică preţul la aproximativ 18 lei/kg. Pe lângă aceste taxe, Autoritatea Naţională Sanitar – Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor aplică o taxă de 6 lei pe cap de animal.
Taxele depăşesc astfel cu 20% valoarea cărnii de miel, crescătorii de ovine având pierderi foarte mari şi din această cauză mulţi dintre ei abandonează activitatea. Aceste taxe cresc artificial preţul la aproximativ 20 de lei/kilogram de carne de miel pentru consumator, susţin sindicatele. Pentru a nu fi determinaţi crescătorii de animale să renunţe la această activitate, Federaţia AGROSTAR a solicitat intervenţia Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pentru a elimina taxele.S-au vândut întregi sau jumătăţi, mai mici sau mai mari, în funcţie de buzunarul cumpărătorului. Oamenii nu s-au prea înghesuit, însă. Este scump, spuneau ei, deşi vânzătorul era dispus să negocieze. Comercianţii cereau săptămânile trecute pentru un kilogram de carne de miel circa 20 de lei. Dar cum salariile sunt insuficiente, pensiile mici şi tot mai mulţi şomeri, puţini s-au putut gândi la miel, având în vedere cheltuielile lunare care trebuie plătite.

Postul înseamnă iertare şi bunătate
Postul Paştelui este cel mai lung post din calendarul creştin-ortodox şi durează şapte săptămâni, adică 48 de zile, fiind unul dintre cele mai restrictive.

Postul Mare, reprezintă pregătirea primirii în inimă curată a acestei sărbători.
Timpul postului trebuie trăit ca un timp în care, examinându-ne conştiinţele, golim tot ceea ce este păcat pentru a ne umple de iubire şi sfinţenie.

Cei care nu au reuşit să postească ar putea încerca să facă acest lucru fie şi pentru câteva zile, întrucât Postul înseamnă exerciţiu şi poate fi interpretat drept cumpătare atunci când este vorba de mâncare şi băutură, dar şi bunătate, răbdare şi înţelegere în relaţiile cu cei din jur.

Postul nu înseamnă numai alimentaţie fără carne, lapte, brânză şi ouă, ci mult mai mult, respectiv iertare, împăcare, bunătate şi răbdare.

Postul vine din grecescul, asceza şi înseamnă exerciţiu. Deci, perioada postului este o perioadă în care oamenii trebuie să facă exerciţii pentru a fi mai buni, mai înţelepţi, mai blânzi, să privească mai mult la ei şi mai puţin la cei din jur, să nu fie lacomi la mâncare chiar dacă alimentele sunt fără carne sau lactate, deoarece lăcomia este un păcat. Este preferabil ca o persoană să postească fie şi o singură zi, dacă nu poate mai mult, dar în acea zi să fie respectată tradiţia ortodoxă.
Postul propriu-zis este comparat cu călătoria de patruzeci de zile a poporului evreu în pustiu. De-a lungul acestei călătorii, Dumnezeu a săvârşit mai multe minuni şi, prin analogie, acelaşi model de explicaţie este dată de Sfinţii Părinţi celor patruzeci de zile de Post. Ultima săptămână a Postului care precede sărbătoarea este Săptămâna Mare.

Joia Mare din Săptămâna Patimilor. Din această zi, ţăranii încetează lucrul la câmp şi se concentrează asupra casei, a curţii, pentru ca totul să fie curat. Femeile încep să pregătească pasca şi să vopsească ouăle.

Potrivit tradiţiei, la miezul nopţii dintre sâmbătă şi duminica, oamenii se trezesc din somn în bătaia clopotelor. Se spală cu apa curată, îşi pun straie noi, iau câte o lumânare şi pornesc către biserică. Acasă le e îngăduit să rămână doar celor foarte bolnavi.După înconjurul bisericii de trei ori, cu lumânarea aprinsă, fiecare se întoarce acasă şi face o cruce mică pe peretele dinspre răsărit, afumându-l cu lumânarea, pe care o va păstra tot restul anului.
Se spune că acei care ciocnesc ouă roşii în ziua de Paşte se vor întâlni şi pe lumea cealaltă.

Prima zi de Paşte trebuie să fie petrecută liniştit, fiind interzisă orice activitate distractivă. În această zi e interzis şi somnul. Luni, a doua zi de Paşte, oamenii dau de pomană pentru cei morţi, mergând, în cele mai multe cazuri, la cimitir. O credinţă răspândită printre români e că, timp de o săptămâna de la Înviere, porţile Raiului sunt larg deschise. Tocmai de aceea se spune că sufletele celor care mor în Săptămâna Luminată ajung direct în Rai.

Cel mai triumfal imn

Învierea lui Hristos, al cărei imn – Troparul Paştelui – este cel mai triumfal pe care l-a cântat şi l-a auzit vreodată neamul omenesc, creează în noi, creştinii, o stare sufletească ce nu se poate compara cu niciuna din cele prin care trec oamenii. Ea este efectul unei uşurări, unei bucurii, unei încrederi şi unei nădejdi, pe care n-o poate produce în om, niciun alt fapt, niciun alt sentiment, nicio schimbare, nicio emoţie din cele ce pot încerca sufletul nostru. Imnul Învierii este un strigăt de triumf şi de bucurie care ne ridică până la cer, este o stare sufletească unică şi incomparabilă, este privilegiul şi fericirea noastră de creştini!

Simbolul Oului Roşu

Legendele creştine leagă simbolul ouălor roşii de patimile lui Isus. Răstignirea şi Învierea reprezintă reînvierea naturii primăvara şi reluarea ciclurilor vieţii. Oul, el însuşi purtător de viaţă, devine un simbol al regenerării, al purificării şi al veşniciei. Legenda spune că atunci când Iisus a fost bătut cu pietre, acestea atingându-l s-au transformat în ouă roşii.

O altă tradiţie afirmă că Sfânta Maria, venind să-şi vadă Fiul răstignit, i-a adus ouă, care s-au însângerat sub cruce. O altă variantă afirmă că după ce Iisus a fost răstignit, cărturarii saducei şi rabinii farisei au făcut un ospăţ de bucurie. Unul dintre ei a spus: "Când va învia cocoşul pe care-l mâncăm şi ouăle fierte vor deveni roşii, atunci va învia şi Iisus". Nici nu şi-a terminat acela spusele şi ouăle s-au şi făcut roşii, iar cocoşul a început să bată din aripi. În tradiţia populară românească ouăle de Paşti sunt purtătoare de puteri miraculoase: vindecă boli, protejează animalele din gospodărie, fiind benefice în felurite situaţii.

În funcţie de zonele ţării, există obiceiuri şi obiceiuri. Poate cel mai de notorietate e unul din zona Transilvaniei, cunoscut sub numele de "stropit". Potrivit acestui obicei, preluat de la maghiari, băieţii merg în familiile în care există o fată sau mai multe, pe care le stropesc cu parfum, "ca să nu se vestejească".

"Stropitul" este păstrat şi azi şi reprezintă un bun prilej pentru o reîntâlnire cu prietenii, şi, în fond, de distracţie.

Delia Hriţuleac