Scenă de o violenţă rar întâlnită de Paşte, pe o uliţă din comuna clujeană Bonţida: un tânăr în vârstă de 25 de ani a fost “hăcuit”, pe tot trupul, cu un cutter, de un consătean! Între familiile Berchi şi Jiga, cele implicate în conflictul din ziua de Paşte, persistă de patru-cinci decenii o duşmănie rar întâlnită şi fiecare întâlnire dintre membrii lor aduce vărsare de sânge. De altfel, Puiu Jiga – cel care l-a tăiat pe tânăr susţine că a comis gestul ca să se apere, după ce nu mai puţin de cinci-şase membri ai familiei tânărului l-au atacat pe stradă şi, pe deasupra, cu o zi în urmă i-au bătut crunt fratele!

 

O duşmănie de aproape o jumătate de secol

Membrii celor două familii din Bonţida aşteaptă, păstrând o distanţă cuvenită între ei, marţi, 10 aprilie, pe coridoarele I.M.L.Cluj.  Distribuţia “forţelor” prezente în instituţia medicală clujeană arată astfel: din partea familiei Berchi sunt prezenţi Domide Bogdan Berchi, un tânăr care arată înspăimântător după ce-a fost tăiat cu cutterul, peste tot, şi tatăl său, Bărnuţ Berchi – “atins” şi el în zona feţei. Din partea familiei Jiga este prezent Puiu, un bărbat în vârstă de 55 de ani, fost boxer, actualmente vânzător de seminţe şi flori în Hala Agroalimentară a Clujului, crestat şi el la un deget, aflat într-un bandaj. Îi abordez pe cei doi Berchi, tatăl şi fiul, cei care par a fi suferit “avarii” mai importante decât Puiu Jiga. Relatează Bărnuţ Berchi senior, în timp ce fiul său îl ascultă, respectuos: “Ieri, stăteam la o bere, în cartierul nostru, pe stradă, când a apărut acest Jiga, înarmat cu un cutter, turbat de furie, însoţit de fratele lui, Andrei. Tocmai le scăpaseră un vecin, Czako, aşa că erau dornici de bătaie şi însetaţi de sânge iar Bogdan a fost cel ce i-a picat pe mână lui Puiu. După ce l-a pus jos cu câteva lovituri de cutter, au venit şi rudele lui şi l-au lovit peste tot, cu un par, chiar aşa căzut la pământ. Îi curgea sângele de pe faţă, buze, piept, iar hainele îi erau făcute fâşii cu cutterul. După ce am intervenit, am încasat şi eu câţiva pumni după care atacatorii s-au depărtat, mulţumiţi de fapta lor”. Intervine în discuţie şi tânărul plin de cicatrice pe faţă, gât şi corp – atât de multe cum rareori am avut ocazia să văd: “Mi-a căutat beregata, doar că n-a reuşit să mi-o ia, a apucat doar să-mi scrijeliească gâtul. Iar după ce m-a tăiat şi-a rupt singur cutterul, cu mâna, tăindu-se şi el la un deget – vezi Doamne ca să poată să spună că noi l-am rănit”. Arată că după ceva vreme au apărut la faţa locului şi poliţiştii din mai multe comune, dar aceştia au vorbit doar cu familia Jiga, nu şi cu ei, cei atacaţi. Explică din nou tatăl: “Am sunat la poliţie, la şeful lor şi abia după aceea agenţii respectivi au venit să vorbească şi cu noi, dar numai după ce băiatul era deja transportat la spital, la Cluj”, adaugă Puiu Jiga. Referindu-se la motivele încăierării dintre ei arată că e vorba de un conflict care persistă între cele două familii de aproape o jumătate de secol: “Acest Jiga i-a tăiat cu cuţitul şi pe părinţii mei, pe vremea lui Ceauşescu şi duşmănia dintre noi a continuat de atunci, practic, “moştenire” de familie”. Cei doi sunt poftiţi în cabinetul de consultaţii al I.M.L. Cluj după care se întorc, fiecare, cu câte un certificat în care le-au fost recomandate, după cum urmează: tatăl – două-trei zile de îngrijiri medicale, iar fiul – două săptămâni.

Puiu Jiga

Cealaltă versiune

Îl abordez, după plecarea celor doi şi pe Puiu Jiga care îmi mărturiseşte la rândul său: “Să vă spun cum a fost: cu o zi înainte pe fratele meu, care stă în aceeaşi curte cu ei, l-au bătut şapte inşi din neamul lor. A doua zi eu m-am dus cu un cutter în cartierul ţigănesc să iau nişte mlădiţe de trandafir de la o cunoscută. Ei erau acolo, la bar, vreo zece inşi, beau afară în stradă. Şi-au zis între ei, tare ca să aud şi eu, să-mi dea şi mie, că nu i-au dat destul în seara precedentă fratelui… În timpul ăla or venit şi unul m-a lovit cu un par pe la spate, ca un laş şi atunci, de frică, am scos cutterul şi l-am tăiat pe băiat, apărându-mă. Eu sunt fost boxer de performanţă şi nu aveam ce bate la ei, dar au venit din toate părţile, înarmaţi cu pari. De aceea pe primul pe care l-am prins l-am “executat”. Abia apoi am reuşit să scap prin fugă şi să ajung la casa mea, aflată la vreo 50 – 60 de metri de locul respectiv. Însă chiar și acolo nu am fost în stare să mă pun la adăpost de furia lor şi sunt sigur că dacă nu veneau poliţiştii să mă salveze, intrau peste mine în casă şi mă omorau”. Evoca la rândul său duşmănia veche între ai săi şi familia Berchi, care se perpetuează într-un aşa hal şi-n zilele noastre: “E o ură care durează de 40 – 50 de ani între noi iar cu mult timp înainte părinţii lor l-au băgat în spital pe tata, care a şi paralizat din cauza lor. De atunci, când venim pe aici, oricare dintre membrii familiei noastre, apar în gaşcă şi încearcă să ne bată – cu orice preţ, fără să le pese de consecinţe. Plus că despre ei pot să vă spun că toţi au condamnări nenumărate şi au făcut multe blestemăţii”…  Şi-mi scoate apoi, arătându-mi certificatul său medico-legal în care, la rândul său, a obţinut o săptămână de îngrijri. “Oricum, primul lucru pe care-l fac imediat după ce ajung acasă, la Bonţida, va fi să mă prezint la postul de poliţie şi să fac plângere împotriva lor, fiindcă de data asta au sărit calul mai tare ca niciodată”, adaugă acesta, după care părăseşte îngândurat sediul I.M.L.Cluj.


Punctul de vedere al I.P.J.Cluj

Am fost solicitaţi, luni, 9 aprilie pentru a aplanarea unui conflict între mai multe persoane, în comuna Bonţida. Un bărbat a atacat alte două persoane cu lama unui cutter, rănindu-i în zona braţelor şi a pieptului. Una dintre persoanele rănite s-a deplasat la UPU Cluj-Napoca pentru a primi îngrijiri medicale. A fost deschis dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de lovire şi alte violenţe şi tulburarea ordinii publice. De asemenea a fost solicitată expertiza medico legală a victimei pentru a se vedea dacă tăieturile vor lăsa urme permanente, dacă a fost produs un prejudiciu estetic grav”, a declarat Traian Morar, purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj.

Sorin Grecu

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.