În Transilvania, Bistriţa este cunoscută ca fiind oraşul cu cele mai multe pasaje.
Oamenii evită circulaţia prin cele 20 de pasaje bistriţene, deoarece este greu de suportat gunoaiele şi mirosul existente în interiorul acestora.
Datorită numeroaselor reclamaţii adresate Primăriei Bistriţa, cu referinţă la problema pasajelor, există un proiect de reabilitare la care Primăria Bistriţa lucrează de mai bine de un an, dar din păcate totul se rezumă la faza de studiu.
Directorul muzeului judeţean, Gheorghe Marinescu, întrebat ce părere are despre degradarea pasajelor a precizat: „Pasajele din municipiul Bistriţa nu arată prea bine în prezent, fiind sursă de infecţie, datorită mizeriei, ele sunt folosite de oameni ca toaletă publică. Ele fac parte din frumuseţea oraşului, sunt de tradiţie, de istorie a oraşului, iar municipalitatea printr-un sistem mulat pe tema asta, poate să asigure întreţinerea şi salubrizarea lor, fiindcă asemenea pasaje sunt în toate marele oraşe medievale din Europa, vechi. Ele nu sunt închise, ci sunt accesibile”.
Vina este a trecătorilor !
Majoritatea bistriţenilor, dar şi autorităţile locale sunt de părere că mare parte din vină aparţine trecătorilor necivilizaţi care aruncă gunoaiele pe jos. Gunoaiele din ce în ce mai răspândite şi în cantităţi în creştere cu fiecare zi ce trece sunt depozitate de trecători, fără a se gândi la problemele ce survin în urma adunării deşeurilor în astfel de zone.
Rolul important al pasajelor
Pasajele intră în sistemul oraşelor medievale, ele aveau în evul mediu un rol foarte important, militar şi strategic, sunt făcute special şi păstrate pe parcursul secolelor cu interdicţia expresă de a rămâne libere. Datorită faptului că ele asigurau o circulaţie rapidă, cel puţin iniţial asigurau o circulaţie accelerată a apărătorilor zidului cetăţii, dintr-o parte în alta. Cetatea Bistriţei avea o anumită dimensiune, oraşul era înconjurat cu ziduri încă din anul 1500. Pe cele patru străzi principale ale Bistriţei se putea circula pe de-a lungul străzii, dar trecerea dintr-o parte în alta însemna ocolirea întregii străzi. Astfel, pentru înlesnirea şi accesibilitatea trecerii rapide dintr-o parte în alta, au fost păstrate aceste pasaje.
„Pasajele Bistriţei au avut la început un rol militar, defensiv, iar ulterior au rămas ca trecere pentru cetăţeni, cu menirea facilitării circulaţiei, intrând în tradiţie, ele nefiind niciodată obturate. La vremea respectivă în cazul unui atac, de exemplu din direcţia parcului municipal la zidul cetăţii, presiunea fiind mai mare acolo în zona parcului, apărătorii zidului de pe partea dinspre Republicii, puteau să se deplaseze rapid pe aceste canale, pe aceste pasaje, în direcţia cealaltă, fără a face zarvă în tot oraşul că se mută dintr-o parte în alta şi, bineînţeles, pentru rapiditate”, a declarat pentru Gazeta de Bistriţa, directorul Muzeului Judeţean, Gheorghe Marinescu.
Pasajele, loc pentru nevoi fiziologice
Datorită neîntreţinerii lor, nefiind efectiv într-o grijă specială, pasajele se află într-o stare de paragină, sunt pline de gunoaie, şi e uluitor faptul că cetăţenii oraşului, lipsiţi de scrupule, îşi fac nevoile fiziologice în pasajele municipale.
„Bistriţa, după ce s-a înconjurat de ziduri, avea circa 4.000 – 4.500 de locuitori. Orice construcţie, orice obiectiv care se făcea acolo trebuia să treacă prin fel de fel de autorizări. Problema spaţiului în incinta asta, între ziduri era una importantă, de aceea era analizată orice construcţie, nu ca şi acum, când fiecare construieşte unde îl taie capiul, că e terenul lui. Toate lucrările sau avizele erau subordonate ideii că oraşul nu se poate dezvolta haotic având în vedere îngustimea spaţiilor. Cele patru străzi asigurau fluenţa. Aşa s-au construit în toate oraşele germanice, în jurul Bisericii, străzile principale, care la rândul lor mai aveau ceva construcţii ulterioare, dar era interdicţie clară să construiască în apropierea zidurilor. Şi asta din cauză că era pericol de moarte, de incendii; Bistriţa a fost asediată, trecând de multe ori prin provocări de genul acesta, războinice” a mai precizat Marinescu.
Delia Hriţuleac