Propunerea legislativă a deputatului independent Remus Cernea privind instituirea parteneriatul civil a fost din nou respinsă, la începutul săptămânii trecute, de plenul Senatului. Votul final pe acest proiect urmează să fie dat de Camera Deputaților. Deputatul propune în proiectul său ca parteneriatul civil să fie recunoscut prin lege, arătând că sunt 800.000 de cetățeni care trăiesc în astfel de uniuni civile. Politicienii din Bistriţa-Năsăud salută decizia de respingere luată adoptată în Senat.

 

Remus Cernea a depus până acum nu mai puțin de trei inițiative legislative pentru recunoașterea parteneriatului civil. După ce primele două au fost respinse de Parlament, în luna martie a acestui an a depus o nouă inițiativă, pe aceeași temă. Nici acest demers se pare că nu are sorți de izbândă, având în vedere că votul senatorilor de săptămâna trecută a fost majoritar împotrivă. Proiectul urmează să meargă la Camera Deputaților, for decizional în acest caz.

 

Încă puţin şi se adopta tacit

„Era o propunere legislativă care era pe discuții în plenul Senatului de săptămâna trecută și, dacă nu se discuta luni, intra pe adoptare tacită. Nu obișnuim, pentru propuneri legislative mai ales de impactul și sensibilitatea acesteia, să le trimitem tacit la Cameră, ci să le discutăm și să ne exprimăm clar opțiunea de vot a Senatului”, a declarat, pentru Gazeta de Bistriţa, senatorul PSD Ioan Deneş.

De altfel, senatorul de Bistriţa-Năsăud a fost unul dintre parlamentarii care au avut o alocuţiune foarte tranşantă de la tribuna Senatului cu privire la acest proiect de lege, reintrodus pentru a treia oară pe ordinea de zi a Parlamentului, în această legislatură.

Parteneriatul civil introdus în actuala formă a propunerii legislative vizează o plajă mai largă de situaţii, nu doar cele referitoare la uniunile consensuale dintre persoane de acelaşi sex. Acesta a fost şi motivul pentru care senatorii au respins aproape în unanimitate propunerea. Ei consideră că, pe fondul abordării de rezolvare a unei situații reale din societatea românească, respectiv a partenerilor de viaţă care stau împreună fără să fie căsătoriți, bărbat cu femeie, s-a încercat introducerea în lege şi reglementarea parteneriatului civil între membrii minorităţilor LGBT (utilizarea actuală a termenului trimite la diversitatea identităților sexuale, fiind folosit pentru oricine care este non-heterosexual și nu exclusiv pentru cei care sunt lesbiene, gay, bisexuali sau transsexuali – n.red.).

 

Parteneriat sau familie?

În dezbaterile din plenul Senatului, parlamentarii au apreciat că un astfel de parteneriat care să semene cu o căsătorie nu este o formă potrivită pentru societatea românească actuală. Proiectul propus cu insistenţă spre legiferare este considerat o formă de presiune venită din partea organizaţiilor care militează pentru recunoaşterea drepturilor minorităţilor sexuale, nu doar în România.

„Eu am accentuat faptul că ei invocă că sunt discriminați, că nu se pot manifesta public. Conform legislației din România, nimeni nu intră în casa nimănui să îi impună reguli de conviețuire. Discutam de modul în care o astfel de lege ar permite ca ei să aibă comportamentul unui cuplu heterosexual în public. Atunci, însă, copiii noștri și nepoții, cu care mergem și ne plimbăm pe stradă, ce ar putea crede dacă ar vedea cupluri din acestea? Ce ar mai fi normal pentru ei? Mama împreună cu tata, de acasă, este familia sau cei pe care îi văd pe stradă, cupluri bărbat cu bărbat sau femeie cu femeie? Atunci ar deveni copiii noștri discriminați, Ori cu o discriminare pe care ei o invocă cum că s-ar rezolva prin această propunere legislativă, ar crea o altă discriminare, ceea ce nu e normal. Eu sunt un om tolerant, dar toleranța nu poate să ducă la lezarea celuilalt de lângă mine”, a argumentat senatorul PSD de Bistriţa-Năsăud, Ioan Deneş.

 

Ionuţ Simionca (PMP): Eu susţin familia tradiţională

De altfel, nu doar în rândul parlamentarilor există această opţiune de a nu permite instituirea unei forme de parteneriat civil, ca un „surogat” la ideea de familie, între membrii comunităţii LGBT din ţară. Doi dintre candidaţii la demnitatea de parlamentar, din Bistriţa-Năsăud, s-au pronunţat la rândul lor în acest sens.

Astfel, Ionuţ Simionca, candidat din partea PMP pentru Camera Deputaţilor, a declarat pentru Gazeta de Bistriţa:

„Datorită modului în care am crescut dar şi al mediului în care am trăit şi m-am educat, eu susțin familia tradițională. Sunt un bun creştin, dar nu am nici un fel de problemă cu membrii comunității LBGT”.

robert-sighiartau

Robert Sighiartău: Salut decizia Senatului

O opţiune mai puţin „nuanţată” o are liderul liberalilor din judeţ, tânărul om de afaceri Robert Sighiartău. El consideră că deputatul Remus Cernea, „reprezentantul minorităților sexuale și un ateu convins”, a încercat de fapt prin legiferarea parteneriatului civil între persoanele de același sex să obţină „o victorie din punct de vedere legal”.

„Eu personal salut decizia Senatului de respingere a parteneriatului civil, deoarece era o modalitate de promovare a agendei LGBT, de intrare în legislația românească. Eu, așa cum am declarat public, susțin familia tradițională, susțin căsătoria între bărbat și femeie, și din punctul meu de vedere căsătoria trebuie să rămână în picioare și nu parteneriatele civile”, spune Robert Sighiartău.

 

Un referendum necesar

Legea parteneriatului civil a reintrat in dezbaterea parlamentară pe fondul unei alte iniţiative legislative, venite de această dată din partea Coaliţiei pentru Familie, pentru modificarea Constituţiei României, în sensul redefinirii noţiunii de familie. În toamna anului 2015, Coaliția pentru Familie a demarat procedurile de revizuire a Constituției pentru modificarea art. 48, alineat 1, „Familia”, pentru a înlocui termenul „soți” cu exprimarea „bărbat și femeie”.

Demersul a fost declarat constituţional în vara acestui an, urmând ca pe această temă să fie organizat un referendum naţional.

„Coaliția pentru Familie a depus de multă vreme proiectul de modificare al Constituției. Faptul că Curtea Constituțională a blocat proiectul timp de 40 de zile, până a apărut motivarea, a întârziat acest proces. După motivare, e și normal că se dorește organizarea cât mai repede a referendumului. Din punct de vedere al costurilor, ar fi mult mai ieftin să faci un referendum deodată cu alegerile parlamentare. Eu susțin demersul Coaliției pentru Familie de modificare a Constituției”, mai spune preşedintele PNL Bistriţa-Năsăud, Robert Sighiartău.

La rândul său, senatorul social-democrat Ioan Deneş este un susţinător al organizării cât mai rapide a unui astfel de referendum care să clarifice problema.

„Inițiativa Coaliției pentru Familie, din punctul meu de vedere Parlamentul nou constituit va trebui să schimbe Constituția, în care să spună ca familia este formată prin căsătoria dintre un bărbat și o femeie. Nu poţi să ignori trei milioane de oameni care au semnat pentru această modificare. Acesta nu este un subiect pe care nu noi l-am scormonit. Dar în momentul în care apare, o persoană responsabilă trebuie să aibă o poziţie vizavi de o idee pe care alţii au introdus-o în societatea noastră”, a opinat senatorul Deneş.

 

Iniţiatorul nu recunoaşte legalitatea votului

Rezultatul votului de la Senat, de săptămâna trecută, a fost covârşitor pentru respingerea unei astfel de forme a parteneriatului civil, doar câţiva senatori votând pentru această propunere legislativă, aproape nimeni nefiind de acord cu ea. Raportul de respingere a propunerii legislative a fost adoptat cu 71 de voturi pentru, iar votul final, pe proiect, a fost de 68 de voturi împotriva inițiativei.

În urma votului, deputatul independent Remus Cernea a depus a doua zi, marți, tot la Senat, o sesizare prin care susține că propunerea sa de lege privind parteneriatul civil a fost respinsă de plen prin încălcarea regulamentului acestui for și a Statutului deputaților și senatorilor. El a mai anunţat că urmează să depună și o plângere penală împotriva senatorului Ioan Chelaru, care a prezidat ședința de luni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.