Senatul și Camera Deputaților se reunesc marți, la ora 12:00, pentru a dezbate și vota modificarea Statutului senatorilor și deputaților. Noua propunere prevede o sancțiune mai aspră pentru parlamentarii care absentează nemotivat: reținerea a 5% din indemnizație pentru fiecare zi lipsită, față de 1% cât este în prezent.

Pe ordinea de zi se află și constituirea unor grupuri parlamentare de prietenie, precum și modificarea componenței unor comisii speciale comune.

Președintele interimar al Senatului, Mircea Abrudean, le-a transmis colegilor un mesaj clar: „Îi îndemn pe toți parlamentarii la mai multă responsabilitate în activitatea Legislativului.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.