Parlamentarii au vrut să se pună bine cu Cel de Sus

Domnul a dat şi a băgat şi în traistă

Astfel, guvernul său a alocat o mare parte din bugetul României, bisericii – aproape 60 de milioane de lei, acestea în condiţiile în care şcolilor li s- a aprobat suma de 33 de milioane lei, spitalelor 6.730 mii lei, iar căminelor culturale 4,6 milioane de lei noi. Desigur, fondurile alocate acestor unităţi sunt destinate proiectelor de investiţii, şi nu cheltuielilor de personal şi servicii.
În plus, bisericile au toate şansele să nu simtă deloc criza şi datorită faptului că mulţi români își vor petrece vacanţele în apropierea acestora. Salariaţii vor fi constrânşi de angajatori prin tichetele de vacanță să plece în concedii în locurile turistice din ţară. Aceste tichete, care înlocuiesc primele de vacanță, au fost aprobate, într-o şedinţă de guvern, printr-o ordonanţă de urgenţă propusă de ministrul turismului, Elena Udrea. Potrivit declarațiilor sale, turismul ecumenic este una dintre soluțiile pentru salvarea turismului românesc.

Potrivit Elenei Udrea, valoarea tichetelor va fi cuprinsă între unu şi şase salarii minime brute, adică între 600 și 3.600 de lei. Banii pentru tichetele acordate de angajatori se vor deduce din impozitul pe profit şi pe venit.

Tichetele vor avea o valoare nominală cuprinsă între 10 şi 50 de lei și vor putea fi utilizate doar în România, de către persoanele care le-au primit. Udrea speră că această măsură îi va încuraja pe români să-şi petreacă vacanţele în ţară şi va reduce turismul la negru.

Astfel, 806 biserici urmează să primească bani în urma amendamentelor admise în Parlament săptămâna trecută, cele mai multe – 83 – fiind din judeţul Olt. De generozitatea parlamentarilor beneficiază şi58 de biserici din judeţul Suceava, câte 51 din judeţele Cluj şi Timiş, 37 din Sălaj, Maramureş – 36, iar din Bacău şi Bihor câte 33. În Bucureşti 34 de biserici au primit bani.

Cele mai oropsite judeţe sunt Giurgiu şi Brăila, care vor primi bani doar pentru o singură biserică, iar judeţele Argeş şi şi Călăraşi, pentru câte două biserici. Sumele acordate pentru biserici variază între 10 mii lei noi şi 400 mii lei noi.

Sinceritatea credinţei personale

Religia societăţii este legată şi de sinceritatea şi fervoarea credinţei personale: dacă nu ar mai exista credincioşi, nu ar mai exista nici problema relaţiei dintre societate şi religie , dar şi invers istoria ne învaţă că fervoarea credincioşilor, deloc puţin numeroşi, poate îngenunchea un regim prigonitor. Cele două planuri nu se confundă; poate exista o distanţă importantă între gradul de religiozitate al popoarelor şi starea relaţiilor dintre Biserică şi Stat.

În Anglia şi în ţările scandinave, proporţia de credincioşi care asistă în mod frecvent la slujbă este mică (1 – 2%), ceea ce nu împiedică Biserica de stat să se bucure de un statut care îi asigură respectul autorităţilor şi a opiniei publice. Luând în considerare doar criteriile juridice, aceste ţări sunt state confesionale şi societăţi creştine. Pe de altă parte Franţa secolului al XIX-lea şi alte ţări catolice (Belgia, Italia sau Portugalia) au avut guvernări care au practicat o politică ostilă religiei şi au adoptat o legislaţie ce viza slăbirea acesteia , dar majoritatea populaţiei au optat să urmeze cu religiozitate poruncile Bisericii.

Putere politică şi religie

La capitolul relaţiilor dintre stat şi societate, Biserica Romano – Catolică este cu siguranţă cea mai exigentă dintre toate, deşi i s-a întâmplat adeseori să cedeze în faţa puterii şi să accepte unele aranjamente care îi îngrădeau libertatea de expresie şi acţiune. Aruncând o privire în prezent, lucrurile s-au schimbat relaţiile dintre autorităţile religioase şi guvernanţi s-au destins, iar cea mai mare parte a populaţiei este indiferentă faţă de religie şi nu se mai consideră obligată să se conformeze prescripţiilor Bisericii. Această răsturnare de situaţie are logică, Biserica Catolică nu mai reprezintă o îngrijorare pentru puterea politică şi nici o ameninţare pentru independenţa societăţii civile, odată cu pierderea unei mari influenţe.

Relaţia dintre religie şi societate este una triunghiulară, alături de stat şi religie, mai există societatea, numită civilă. Termenul „civil” se definea în opoziţie cu „religios”, astfel că anumite vestigii se mai păstrează astăzi încă la nivelul vocabularului – stare civilă, cununii civile, funeralii civile – ca manifestare a refuzării religiei. Măsurile luate de o guvernare influenţează starea de spirit a unei părţi din populaţie şi are un anumit efect asupra religiei societăţii civile.

Diferenţa religioasă

Diferenţa religioasă produce conflicte religioase pentru care societatea civilă nu este îndeajuns de pregătită. Principiul egalităţii şi imperativul toleranţei reprezintă cuceriri istorice, care au extirpat ghimpele politic al conflictelor religioase, dar amândouă se comportă abstract faţă de fenomenul diferenţei culturale. Potenţialele de conflict date de diferenţa culturală şi de inegalitatea religioasă în viaţa societăţii – 11 septembrie 2001 este dovada istoric-universală încărcată simbolic în acest sens – sunt puse în mare măsură în paranteză în politica culturală de până acum a societăţii civile.

Ar fi prea uşor să afirmăm că Biserica se află cu un pas înaintea statului în ceea ce priveşte apărarea drepturilor omului, pentru că Biserica, din momentul separării sale de Stat, poate face acest lucru doar din punct de vedere teoretic. Fără ajutorul dimensiunii politice, idealurile Bisericii Catolice de respectare a demnităţii umane rămân la rangul de simple declaraţii umanitare. Religia nu trebuie impusă pentru ca să crească respectul pentru om.

Instituţia religiei – Sacrul şi Profanul

Religia se referă la acele moduri socialmente distribuite de gândire, simţire şi acţiune ce au de a face cu supranaturalul sau „lumea de dincolo”. Sacralitatea este orice este extraordinar, misterios, inspiră respect şi este chiar potenţial periculos, ceva ieşit din normal. Profanul, în contrast, are de-a face cu acele aspecte zilnice ale vieţii şi cu locurile comune. Deoarece sacralitatea se leagă cu putere de sentimentele de reverenţă şi respect, ea poate fi de obicei apropiată numai prin ritualuri.
Ritualurile sunt proceduri formale ce dictează cum ar trebui să se poarte oamenii în prezenţa sacrului. În comportamentul lor religios oamenii creează o linie socială de reguli şi semnificaţii ce guvernează experienţa lor.

Organizaţii religioase

Normele, credinţele şi ritualurile furnizează structura culturală a religiei. Sociologii disting patru tipuri ideale de organizaţii: biserica, secta, denominaţia şi cultul.

Biserica este o organizaţie religioasă ce se declară în drept să emită pretenţii de legitimitate şi relaţii pozitive cu instituţiile dominante ale societăţii. Ea are pretenţia să includă cei mai mulţi membri ai societăţii, membri născuţi în cadrul bisericii dacă părinţii lor sunt afiliaţi acesteia.

Denominaţia acceptă pretenţiile altor religii şi în cea mai mare măsură se adaptează societăţii dominante. Membrii denominaţiei vin din clasa de mijloc. Aici intră majoritatea grupurilor religioase din America: presbiterienii, baptişti, congregaţionişti, metodişti, unitarieni, luterani, episcopalieni.

Cultul acceptă legitimitatea altor grupuri religioase dar adesea intră în conflict cu societatea dominantă. Este critic faţă de societate. El se centrează pe probleme ale membrilor lui şi multe şi multe culte sunt construite pe o singură funcţie ca spiritualismul, noua gândire.

Grupurile sociale şi religia

Toate civilizaţiile cunoscute în istorie au fost create de societăţi care la rândul lor, au fost integrate şi organizate de activitatea lor civilizatoare într-o asemenea măsură, încât nici cultura nici societatea nu pot fi considerate drept entităţi suficiente lor înseşi. Orice societate este alcătuită din grupuri efemere sau permanente, inconsistente sau organizate, mari sau mici care au origini, structuri şi scopuri diferite. Anumite grupuri îşi găsesc unitatea în legăturile „naturale de familie”, altele sunt alcătuite din indivizi pe care îi apropie o experienţă comună.

Există grupuri sociale a căror origine este datorată unei experienţe religioase şi a căror conduită este întemeiată pe aceasta. Coeziunea unui grup este deseori sporită şi întărită, uneori chiar provocată de impulsurile provenite din experienţele religioase şi dictate de acestea. Evoluţia conceptelor, a instituţiilor şi riturile religiei depinde de necesităţile, dorinţelor şi ideile grupurilor religioase.

Mihaela Mocanu