Părinţii pleacă, copiii rămân

Estimările primăriilor din judeţ

Direcţia Judeţeană pentru Asistenţa Socială şi Protecţia Copilului Bistriţa- Năsăud monitorizează în prezent mii de copii, ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate. Directorul DGASPC Bistriţa- Năsăud, Marin Rus, ne- a declarat că este posibil ca numărul real al copiilor care au un părinte sau ambii părinţi plecaţi peste graniţă să fie mult mai mare decât cel care rezultă din rapoartele lor, având în vedere numărul mare locuitori ai judeţului care au ales să muncească în afara ţării.

Astfel, la nivelul judeţului Bistriţa- Năsăud, până la data de 31.12.2008, situaţia stătea în felul următor: peste 8.000 de copii au fost abandonaţi de către părinţii care au mers să lucreze în străinătate, dintre care 3.295 de copii au ambii părinţi plecaţi la muncă în străinătate, 4.569 cu un singur părinte plecat la muncă în străinătate, 586 cu părinte unic susţinător al familiei monoparentale plecat la muncă în străinătate.
Aceste informaţii au fost obţinute în urma unor fişe de monitorizare completate de fiecare primărie din judeţ.

Copiii – categorie defavorizată

S-a vorbit mult despre această categorie de copii, ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate, care este considerată ca fiind în situaţie de risc, o categorie defavorizată şi vulnerabilă.

Trebuie de la început făcută o observaţie, şi anume aceea că există de fapt două grupuri, şi anume: copii care au avut şansa să fie lăsaţi în grija unor persoane responsabile, conştiente de sarcinile care le revin şi copii aproape abandonaţi, lăsaţi în grija unor persoane incapabile să facă faţă situaţiei.

Există cazuri mai fericite în care copiii sunt lăsaţi în grija bunicilor şi care comunică foarte des cu părinţii plecaţi.

Din păcate există şi celalălt grup, al copiilor lăsaţi acasă în grija unor persoane care, fie nu sunt interesate, fie nu au autoritatea necesară, pentru a suplini lipsa părinţilor.

Consecinţele abandonului

Câteva dintre consecinţele care derivă din despărţirea temporară a familiei le vom enumera în cele ce urmează, în speranţa că vom sensibiliza opinia publică şi nu numai, spre a lua decizii care ar putea ajuta această „categorie defavorizată”.
Copilul se simte abandonat, părăsit, dorul de părinţi îl face să se însingureze, să se izoleze, devine irascibil, convins fiind că i s-a făcut o mare nedreptate. El îşi neglijează pregătirea pentru şcoală şi poate intra în grupuri periculoase. De asemenea, copilul simte nevoia să le arate colegilor că nu le este inferior şi încearcă să impresioneze prin diverse gesturi, mai ales dacă părinţii îi trimit bani.

Situaţia este şi mai gravă dacă traversează adolescenţa, la problemele vârstei adăugându-se şi problemele depărtării de părinţi.
Există cazuri extreme când copiii au fugit de la persoanele în grija cărora au fost lăsaţi, lipsa afectivităţii parentale având astfel consecinţe pe termen lung şi influenţând dezvoltarea normală a copilului, atât în privinţa dezvoltării fizice, cât şi a celei psihice.

Printre lucrurile şi mai grave se numără şi acela că aceşti copii pot ajunge să fie supuşi unor abuzuri din partea adulţilor sau riscului de consum de droguri.

Lipsa posibilităţii de a se consulta cu cineva în luarea unor decizii importante poate, de asemenea, să ducă la comportamente nepotrivite vârstei lor.

Banii nu înlocuiesc iubirea şi grija părinţilor

În multe dintre cazuri s-a întamplat ca familia să se destrame, de aici decurgând o altă serie de efecte negative asupra copilului.

Unii părinţi se mărginesc să trimită bani din când în când, considerând că în acest fel şi-au îndeplinut statutul de părinte sau se poate întâmpla ca familia la care rămâne copilul să fie interesată doar de avantajele materiale pe care le are de pe urma acestuia, lăsând libertate totală copilului.

Gravitatea problemei atinge cota maximă atunci când aceşti copii sunt părăsiţi total.

Părăsiţi de părinţi, intrati în atenţia statului

În ultimul timp, problema copiilor cu părinţii plecaţi pentru a munci în străinatate a intrat în atenţia forurilor responsabile şi a opiniei publice. Astfel, şcoala şi instituţiile pentru protecţia drepturilor copilui au început să- şi facă simţită prezenţa.
Astfel există parteneriate între şcoli şi alte instituţii care au ca scop susţinerea din toate punctele de vedere a acestor copii. În unele unităţi de învăţământ se organizează în acest sens, după terminarea cursurilor, programe de pregătire a lecţiilor şi li se ofera asistenţă psiho- pedagogică – acolo unde există psihologi.

Familiile care au în grija astfel de copii trebuie să ştie că pot apela oricând la consilierul şcolar şi că pot beneficia de servicii de consiliere şi orientare.
S-au realizat şi se realizează campanii de conştientizare pentru părinţi, dezvoltarea serviciilor de consiliere pentru persoanele care au grijă de copii, extinderea reţelei de consilieri şcolari şi a programelor de tip „şcoala după şcoală”, însă, cu toate acestea trebuie să recunoaştem că lipsa părinţilor nu poate fi suplinită de nimeni şi nimic, aceştia fiind singurii care pot face cu adevărat un copil fericit.

Statistici inexacte

Copiii cu părinţi care lucrează în străinătate, beneficiează de aceeaşi îngrijire din partea statului ca şi cei aflaţi în dificultate, neexistând prevederi speciale ale legii pentru aceste cazuri. O situaţie exactă însă a acestor copii este greu de întocmit, întrucât nu toţi cei care lucrează peste hotare au contracte legale de muncă.

Mii de români au ales în ultimii ani să plece la muncă în străinătate, în special în Spania, Italia, Irlanda şi Germania, o parte din ei doar reuşind să- şi reîntregească ulterior familia, ducîndu- şi copiii în ţările respective.

Conform ultimelor date ale ANPDC, în România sunt 82.464 de copii ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate. 24.406 provin din familii în care ambii părinţi sunt plecaţi, 47.154 din familii în care este plecat doar un membru, iar în 8.904 cazuri, singurul susţinător legal este plecat. 2.500 de copii sunt în sistemul de protecţie socială.
Potrivit ultimelor reglementări, persoanele care pleacă să lucreze în străinătate sunt obligate să depună în dosarul de la Oficiul Naţional pentru Migrarea Forţei de Muncă şi o declaraţie în care se precizează în grija cui au rămas copiii, însă această lege nu este tot timpul respectată, din diverse motive, fapt care duce la o inexitate a statisticilor.

Mihaela Mocanu