Ministerul Sănătății trimite Corpul de Control în urma solicitării Parchetului General pentru anchetarea circumstanțelor în care 10 persoane și-au pierdut viața în incendiul din secția ATI a spitalului nemțean.

Verificările vizează organizarea activității în secția ATI, acolo unde a izbucnit incendiul produs în luna noiembrie 2020, respectarea protocoalelor medicale, iar perioada vizată este 2018-2020, au mai precizat sursele citate.

Controlul este efectuat de o comisie mixtă formată din reprezentanți ai Corpului de Control al Ministrului, Colegiului Medicilor, Agenției Naționale a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale, Direcției de Sănătate Publică în legătură cu incendiul de la secția ATI, conform surselor. Zece persoane au murit în urma unui incendiu izbucnit, în luna noiembrie 2020, la secția de ATI a Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț. Toți pacienții fuseseră internați din cauză că se infectaseră cu virusul corona.

În cele două saloane ale secției de terapie intensivă se aflau 16 pacienți.

Medicul de gardă, care a încercat să își salveze pacienții intubați și care a suferit arsuri pe 80% din corp, a fost dus la spitalul militar Regina Astrid din Bruxelles.Secția de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului General coordonează ancheta. În investigație au fost cooptați procurori care au lucrat la dosarele incendiilor de la Colectiv și de la Maternitatea Giulești, potrivit G4Media.

11 persoane au folosit documente false pentru a primi indemnizația de Covid

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.