O insulă privată de pe coasta Irlandei a fost scoasă la vânzare după ce proprietarul său, un milionar de origine egipteană, a început să aibă probleme în afaceri. Insula de aproximativ 263 de kilometri pătrați costă 3,15 milioane de euro și cuprinde câteva locuințe luxoase, grajduri și este dotată cu tehnologie de ultimă oră.
Insula Turk Beg a fost cumpărată de Nadim Sadek în urmă cu 10 ani și a fost transformată într-un adevărat resort de lux. Acum, insula este dotată cu o sală de dans, cinema, o sală de fitness și una de jocuri. De asemenea, a fost amenajată o pistă pentru elicoptere.