Panica propagată din piaţa americană a dus la o prăbuşire record a Bursei de la Bucureşti (BVB) în ultima săptămână, până la nivelul de acum patru ani, iar capitalizarea a scăzut cu 31%, obligând conducerea BVB să ia măsuri extreme, de suspendare a şedinţei şi de prelungire a predeschiderii, potrivit NewsIN.

"Putem să spunem că turbulenţele de pe pieţele internaţionale din prezent ne-au trimis în urmă cu 3-4 ani, atât în ceea ce priveşte gradul de dezvoltare al pieţei, şi aici ne referim la volumele tranzacţionate, cât şi ca nivel al cotaţiilor", comentează Andreea Ciobanu într-o analiză a Intercapital Invest, citata de NewsIn. Valul de panică s-a propagat din piaţa americană, care a încheiat cea mai "neagră" săptămână, indicele Dow Jones Industrial Average (DJIA) şi Standard & Poor's 500 consemnând cele mai accentuate scăderi din istorie, de 16,91%, respectiv 17,22%. Panica din pieţele internaţionale s-a reflectat şi asupra Bursei de la Bucureşti, al cărei picaj a fost favorizat şi de gradul de dezvoltare al pieţei şi de lipsa investitorilor străini. Astfel, conducerea BVB a fost nevoită să suspende în şedinţa de miercuri şedinţa de tranzacţionare în jurul ore 11, iar în şedinţa de vineri Bursa a funcţionat la "cote de avarie", cu o sesiune de predeschidere prelungită până la ora 16. În ciuda acestor măsuri de stopare a panicii, majoritatea acţiunilor lichide au pierdut în cele două şedinţe de tranzacţionare câte 15%, limita maxim admisă de variaţie. "Am trăit o săptămână neagră pe bursă. O săptămână ce reprezintă un record al ritmului de depreciere al cotaţiilor la bursa românească. O săptămână de panică şi de vânzări forţate care au determinat, în premieră, închiderea şedinţei de tranzacţionare sau prelungirea stării de predeschidere până la închiderea şedinţei", se arată într-o analiză a Prime Transaction.
Valoarea zilnică medie a tranzacţiilor cu acţiuni încheiate la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) în intervalul 6 – 10 octombrie a fost de 23,77 milioane lei (6,14 milioane euro), în uşoară creştere faţă de media din săptămâna 29 septembrie – 3 octombrie, de 21,67 milioane lei (5,59 milioane euro).
În ultima săptămână, la BVB s-au tranzacţionat acţiuni, obligaţiuni, contracte la termen şi unităţi de fond, care au generat împreună o lichiditate totală de 128,78 milioane lei (33,27 milioane euro), cu 16% mai mult faţă de săptămâna precedentă, când schimburile însumaseră 110,39 milioane lei (30,1 milioane euro).
Capitalizarea pieţei reglementate a BVB a scăzut spectaculos în ultima săptămână, cu 31%, la 61,685 miliarde lei (16,366 miliarde euro), după ce în 3 octombrie valoarea pieţei reglementate era de 89,487 miliarde lei (23,11 miliarde euro).

Indiciile BVB au ajuns la nivelurile de acum patru ani

Indicele BET, care arată evoluţia celor mai lichide zece titluri (blue-chips) listate la Bursa de Valori Bucureşti, a căzut în săptămâna 6 – 10 octombrie cu 27,04%, de la 4.368,95 puncte, până la 3.187,77 puncte, nivel nemaiatins din septembrie 2004. De la începutul anului, BET a pierdut 67,56% din valoare. Indicele compozit al pieţei, BET-C, care reflectă evoluţia acţiunilor listate la primele două categorii ale Bursei, cu excepţia SIF-urilor, a coborât cu 26,86% în ultima săptămână, de la 3.288,70 puncte, până la 2.405,24 puncte, valoare atinsă ultima oară în octombrie 2004. BET-C a pierdut în acest an 63,91%. Indicele BET-FI, care arată evoluţia celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF), s-a prăbuşit în intervalul analizat cu 44,75%, de la 27.513,75 puncte până la 15.200,57 puncte, nivel nemaiatins din octombrie 2004. Comparativ cu începutul anului, BET-FI afişează cea mai puternică scădere dintre toţi indicii, de 80,68%. Indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, care reflectă evoluţia a 15 dintre cele mai tranzacţionate companii de la BVB, a pierdut cel mai puţin – 26,79% – de la 10.624,17 puncte până la 7.778,10 puncte, şi a pierdut 64,16% de la începutul anului. Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri de la BVB, a scăzut cu 32,30% în ultima săptămână, de la 464,33 puncte la 314,33 puncte, valoare la care a închis şedinţa de vineri. Indicele BET-NG, care reflectă evoluţia a 10 titluri din sectorul energetic de la Bursă, a coborât cu 33,24%, de la 625,73 puncte până la 417,72 puncte.

Sectorul SIF a suferit cel mai abrupt declin

Valoarea totală a schimburilor cu acţiunile societăţilor de investiţii financiare (SIF) în intervalul analizat a fost de 61,12 milioane lei şi a reprezentat 51% din lichiditatea perioadei analizate la Bursă, pe secţiunea de acţiuni. Titlurile SIF Oltenia (SIF5) au atras prima lichiditate din piaţă în ultima săptămână, cu tranzacţii în valoare de 18,82 milioane lei, reprezentând 17,21% din rulajul total al pieţei. Cotaţia acţiunilor SIF5 s-a prăbuşit cu 45,21% – de la 1,46 lei, până la 0,80 lei. Titlurile SIF Moldova (SIF2) au urmat cu al treilea rulaj din piaţă, de 14,28 milioane lei, adică 13,05% din rulajul total al pieţei, şi s-au depreciat cel mai mult din sectorul SIF – cu 47,69% – de la 1,30 lei, până la 0,68 lei/acţiune. Acţiunile SIF Transilvania (SIF3) au atras la nivelul săptămânii un rulaj de 12,42 milioane lei (11,36% din rulajul bursei), iar preţul lor a scăzut cu 43,24%, de la 0,71 lei, la 0,4030 lei. Schimburile cu titluri SIF Banat-Crişana (SIF1) au însumat doar 8,07 milioane lei (7,38% din rulajul pieţei) în intervalul analizat, iar cotaţia SIF1 a căzut cu 45,83%, de la 1,32 lei, la 0,7150 lei/acţiune. Preţul acţiunilor SIF Muntenia (SIF4) s-a prăbuşit cu 42,08%, de la 0,9150 lei, la 0,53 lei, iar titlurile au captat cel de-al şaptelea rulaj din piaţă, de 7,53 milioane lei, adică 6,89% din totalul lichidităţii.
Acţiunile Broker Cluj (BRK) s-au ieftinit cu 44,01%, de la 0,3340 lei, la 0,1870 lei/acţiune, iar lichiditatea s-a ridicat la 2,19 milioane lei (2% din valoarea totală a schimburilor pe secţiunea de acţiuni).

Titlurile bancare s-au depreciat cu peste 30%

Sectorul bancar a atras în ultima săptămână schimburi de 22,79 milioane lei – 19,17% din rulajul ultimei săptămâni la Bursă. Titlurile BRD SocGen (BRD) s-au ieftinit puternic în ultimele cinci şedinţe – cu 35,09% – de la 11,40 lei până la 7,40 lei/acţiune, şi au înregistrat a doua lichiditate din piaţă, de 14,53 milioane lei (13,29% din rulajul bursier).Acţiunile Erste Bank (EBS), tranzacţionate la secţiunea Internaţională a BVB, au atras schimburi de 7,37 milioane lei (6,74% din rulajul săptămânal al pieţei) şi s-au depreciat cu 31,25%, de la cotaţia de 136 lei până la 93,50 lei.
Titlurile Băncii Transilvania (TLV) sunt suspendate de la tranzacţionare din 15 septembrie, pentru operarea unei majorări de capital social şi consolidarea valorii nominale.

Titlurile petroliere s-au prăbuşit, odată cu restul pieţei

Sectorul petrolier de la BVB a atras în săptămâna 6 – 10 octombrie o lichiditate de 8,05 milioane lei, circa 10,4% din rulajul total al pieţei. Titlurile Petrom (SNP) au atras a cincea lichiditate din piaţă, de 11,17 milioane lei (10,21% din schimburile bursei), iar preţul lor a scăzut cu 33,94%, de la 0,3270 lei, la 0,2160 lei în şedinţa de vineri.

Acţiunile Rompetrol Rafinare Constanţa (RRC) au generat în ultima săptămână schimburi de numai 1,17 milioane lei, adică 1,07% din valoarea rulajului bursier. Preţul unei acţiuni RRC s-a prăbuşit cu 35,45%, de la 0,0440 lei, la 0,0284 lei/acţiune.

Transferul unui pachet de titluri de stat a sporit de şase ori lichiditatea sectorului

Pe secţiunea instrumentelor financiare cu venit fix, lichiditatea a însumat în ultima săptămână 8,92 milioane lei (2,34 milioane euro), după ce în săptămâna precedentă rulajul cu obligaţiuni s-a cifrat la 1,45 milioane lei (374.480 euro).
Astfel, în şedinţa de joi a Bursei lichiditatea s-a ridicat cu 6,05 milioane lei, după transferul unui pachet semnificativ de titluri de stat. Cele 608 titluri de stat din seria B1010A au fost schimbate la preţul de 93,78 lei, în creştere cu 1,90% faţă de nivelul de referinţă. De asemenea, obligaţiunile Băncii Comerciala Carpatica (BCC09) au atras un rulaj de peste 1,46 milioane lei, după transferul mai multor pachete de obligaţiuni, cel mai important fiind schimbat vineri pentru suma de 1,05 milioane lei.

Tot vineri a fost cedat un pachet de obligaţiuni emise de Banca Internaţională pt Reconstrucţie şi Dezvoltare (IBRD09) la un preţ de 94,40 lei, pentru 669.846 lei.
Schimburile cu unităţile de fond ale STK Emergent (STK) au însumat în a doua săptămână la cota Bursei 616.162 lei (159.638 euro), după ce săptămâna anterioară rulajul se cifrase la  451.500 lei (116.600 euro). Unităţile de fond STK au încheiat săptămâna la valoarea de 71,20 lei, în scădere cu 32,83% faţă de săptămâna precedentă..

Derivatele pe cursul leu/euro au atras cel mai mare interes

Pe piaţa instrumentelor derivate, contractele la termen (futures) au adus o lichiditate de 385.375 lei (98.163 euro), de trei ori mai mare faţă de cea înregistrată săptămâna trecută, de 127.650 lei (32.900 euro). În ultima săptămână, investitorii au încheiat 163 contracte la termen şi au preferat derivatele pe cursul de schimb leu/euro. Astfel, derivatele pe cursul leu/euro, cu scadenţa decembrie (EUR08DEC) au atras 86 de contracte, iar moneda europeană a fost cotată la 3,86 lei, cu 0,01 lei mai scumpă decât în săptămâna anterioară. Derivatele pe acţiuni SIF Oltenia (SIF508DEC), cu scadenţa în decembrie, au atras 55 de contracte şi au fost cotate la 1,02 leu, în scădere cu 0,47 lei faţă de ultima şedinţă, în timp ce derivatele pe titluri SIF Moldova (SIF208DEC) au pierdut 0,6 lei pentru aceeaşi scadenţă, la cotaţia de 0,70 lei/acţiune, în urma perfectării a 22 de contracte.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.