Până la salvarea definitivă mai este! Statul a devenit proprietarul Complexului Casa Scriitorilor de la Valea Vinului

După mai bine de cinci ani de solicitări şi adrese trimise către Ministerul Culturii, Complexul Casa Scriitorilor de la Valea Vinului a fost clasificat ca şi monument istoric de categorie B, de interes regional şi local, apoi printr-o hotărâre de guvern, casele şi terenul de acolo au trecut în proprietatea publică a Statului Român. Pentru salvarea definitivă a acestuia, acum depinde cui îl va încredinţa spre folosinţă Ministerul Culturii. Potrivit directorului Direcţiei Judeţene de Cultură Bistriţa-Năsăud, Alexandru Uiuiu, complexul ar putea fi dat unui consorţiu de universităţi şi întrebuinţat de facultăţile de cercetare şi ar putea fi salvat. După clasare s-ar putea obţine până la 500.000 de euro pentru renovare.

Casa Scriitorilor de la Valea Vinului are acum toate şansele să scape de la dispariţie. În luna aprilie anul acesta Comisia Regională a Monumentelor Istorice Cluj a aprobat trecerea imobilului în categoria monumentelor istorice de clasă B, adică de interes local. Solicitarea a făcut-o Direcţia pentru Cultură Bistriţa-Năsăud, care s-a ocupat de întreg dosarul imobilului, de la întabulare până la proiect. Ani de zile, Casa Scriitorilor de la Valea Vinului a fost distrusă cu bună ştiinţă sub ochii autorităţilor şi nimeni nu a ridicat un deget, în condiţiile în care aceasta era în custodia Uniunii Scriitorilor din România şi a cărei conducere a considerat că acesta este lipsit de valoare. Asta cu toate că pe acolo s-au perindat mari nume ale culturii româneşti.

Florica Dura: Acum nu vor putea dărâma mai nimic

Lupta pentru salvarea imobilului a fost dusă ani de zile de câţiva dintre scriitorii din Bistriţa-Năsăud, printre care şi Florica Dura, care au solicitat Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Bistriţa Năsăud nişte soluţii pentru salvarea acestui obiectiv cultural, vechi de peste 150 de ani, implicit clasarea acestuia ca şi monument istoric. Drumul a fost unul anevoios şi spinos.

„Cei 8 ani în care autorităţile culturale judeţene şi centrale au lălăit-o, în stil mioritic, au lăsat urme grele atât pe cele două clădiri cât şi pe perimetrul format din curtea generoasă şi gardul de împrejmuire. Cu stâlpii de susţinere aproape dărâmaţi de taf-uri tăietorilor de lemne rodneni, cu voie de la mai marii comunei şi a judeţului, cu geamurile sparte, instalaţiile electrică şi de apă distruse, sobe de teracotă sparte şi furate, mobilier devastat, vandalizată şi incendiată, ca şi cum ar fi fost atacată de tătarii din vechime, Staţiunea de la Valea Vinului, parcă înadins a fost lăsată de izbelişte după ce nu a mai fost de furat nimic de valoare, doar doar i-a cădea acoperişul, ca să poată fi ştearsă de pe faţa pământului… Doamne fereşte! Acum urmează ca autorităţile judeţene Bistriţa-Năsăud sau cele locale de la Rodna să ceară promovarea unei alte hotărâri de guvern, prin care Casa Scriitorilor să fie trecută în proprietatea publică a judeţului sau a comunei Rodna. Spunem SAU pentru că, se pare că, cei de la Rodna, deşi CL a aprobat o HCL privind acest lucru, n-ar mai fi interesaţi acum când complexul balnear a devenit monument. De ce? Pentru că nu mai pot dărâma construcţiile, ci, dacă vor obţine dreptul de proprietate asupra caselor, vor trebui să facă lucrări de conservare şi reabilitare! Adică nu vor putea dărâma mai nimic! În plus vor trebui să ţină seama şi de perimetrul arondat prin decizia de clasare, şi care urmează să fie bătută în cuie prin Ordin de Ministru, ce urmează să fie publicat în zilele următoare în MOF”, spune Florica Dura, scriitor şi jurnalist, care, alături de alţi câţiva bistriţeni de bună credinţa, s-a luptat ani de zile să salveze de la pieire complexul de la Valea Vinului.

Cultura, fără bani

În 2012, Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Bistriţa Năsăud, sub conducerea directorului Alexandru Uiuiu, a demarat operaţiunile de clasare privind protejarea monumentelor istorice.

Pentru constituirea unui dosar atunci când sunt demarate operaţiunile de clasare a unui imobil ca monument istoric, sunt necesare o mulţime de expertize, note de punere în valoare – istorică, culturală şi arhitectonică. Cea mai costisitoare era, potrivit lui Alexandru Uiuiu, documentaţia privind valoarea arhitecturală a complexului, întrucât astfel de expertize trebuie întocmite de un arhitect. Un arhitect ale cărui servicii costă însă. Suma nu era extrem de mare, circa 8.000 – 10.000 lei, dar sunt bani de care Direcţia de Cultură nu îi avea la dispoziţie. Cum nu îi avea nici Ministerul Culturii, văduvit de finanţări de la bugetului statului an de an.

„Neavând bani, ne-am blocat. Noi am tot trimis adrese ministerului până acum, dar a fost degeaba. Sperăm totuşi să reuşim să fim prinşi pe bugetul de anul viitor ca să putem finaliza acţiunea de clasare”, declara în urmă cu trei ani, pentru Gazeta de Bistriţa, Alexandru Uiuiu.

Vandalizată sub ochii autorităţilor

Între timp, imobilul a suferit deteriorări grave, inclusiv ale structurii, din cauza vandalizărilor la care a fost supus. Cea mai gravă a fost în 2014, când conducerea Direcţiei Judeţene pentru Cultură a şi depus o plângere la Poliţie.

Apoi au venit la rând jefuitorii de păduri, care sub ochii închişi ai autorităţilor locale şi ai Poliţiei, au transformat curtea Casei Scriitorilor în platformă primară pentru depozitarea buştenilor.

Aşa au mai dispărut doi stâlpi de susţinere de la pavilionul 1, total 5, s-a mai desăvârşit degradarea peretelui dinspre curte a aceluiaşi pavilion, s-a accentuat degradarea colţului dinspre sud a pavilionului 2 şi a fost arată la propriu curtea staţiunii de maşinile venite la încărcat şi de taf-urile care au cărat buştenii din partidele aflate în apropiere. Printre picături, puşi de cineva sau din proprie iniţiativă, nişte puşti din localitate au pus foc din două puncte pavilionului 1, într-o sâmbătă seara, către miezul nopţii… Norocul a fost faptul că focul a fost observat la timp şi s-a reuşit stingerea lui.

Sesizată, poliţia a cercetat şi a cercetat până a reieşit că, din „cauze naturale” au fost demontate şi furate sobele de teracotă, plitele de gătit, au fost smulse prizele, becurile, chiuvetele, toaletele şi ţevile pentru apă, au fost furate: vesela, frigiderele, mobilierul, perdelele, lenjeria, păturile şi plăpumile…

Ulterior, culmea, chiar şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Năsăud a ajuns la aceeaşi concluzie – cauze naturale pe toată linia. În final cauza a fost clasată cu „succes”.

Mulţi interesaţi…

În 2015, procedura de clasare a fost reluată, iar în final s-a reuşit ca imobilul de la Valea Vinului să fie declarat monument istoric de categorie B, adică de interes local. Nu înainte ca acesta să fie întabulat pe Ministerul Culturii. Mare parte din costurile pentru întocmirea documentelor necesare atât pentru întabulare cât şi pentru dosarul de clasare au fost asigurate din sponsorizări.

După publicarea pe lista monumentelor, MCIN urmează să decidă dacă va concesiona monumentul şi mai ales cine va deveni concesionarul fostei staţiuni a scriitorilor de la Valea Vinului.

Începând din iunie anul trecut, Biblioteca Judeţeană a manifestat interes pentru a obţine complexul, şi, mai nou, din februarie anul acesta, Primăria Rodna a făcut diligenţele necesare pentru a-şi adjudeca reperul cultural şi istoric în vederea dezvoltării turistice a comunei. Aflat într-o vizită oficială la Bistriţa, în primăvara acestui an, pentru reinaugurarea Complexului Muzeal Bistriţa-Năsăud,Ionuţ Vulpescu, pe atunci ministrul Culturii, s-a dus şi la Rodna şi la Valea Vinului pentru a vedea cu ochii săi starea de degradare în care se află Casa Scriitorilor.

„Văd că situaţia este mult mai gravă decât mi-aş fi putut închipui. Există varianta foarte urgentă a unui proiect de hotărâre guvernamental şi care să treacă în proprietatea Primăriei Rodna toate aceste imobile. Sigur, după ce vom finaliza această etapă, vom începe demersurile pentru finanţări. Sunt impresionat şi marcat de ceea ce am văzut aici. Suntem obligaţi şi noi, Consiliul Judeţean dar şi Primăria Rodna să găsim soluţii pentru ca aici să readucem trecutul în prezent”, declara, cu ocazia vizitei de la Valea Vinului, Ionuţ Vulpescu.

Acum după ce s-a reuşit clasarea imobilului, există posibilitatea ca acesta să fie renovat şi reabilitat cu ajutorul fondurilor europene,prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), prin care se alocă fonduri de până la 500.000 de euro – bani care pot fi derulaţi prin Agenţia de Dezvoltare a Investiţiilor în Mediul Rural.

Legenda continuă

Text apărut în prefaţa volumului „Cartea de la Valea Vinului”, editura Junimea, Iaşi, 2016, coordonator Florica Dura

„Povestea pavilioanelor de la Valea Vinului, cunoscute drept Casa Scriitorilor, ca urmare a administrării şi folosirii acestora pentru odihnă şi creaţie de către scriitorii români – cu precădere în perioada fostului regim comunist – este deja una legendară, dat fiind faptul că, locul acesta, binecuvântat de Dumnezeu, a inspirat creaţia unor scriitori şi poeţi remarcabili, care, atinşi de magia manifestă a locului, au fantazat şi creat poveşti ce transced realitatea, plutind undeva la limita lumii fantastice a ideilor şi a visului. Aici s-a trăit şi s-a iubit la cote înalte, romantic şi total, aici au înflorit prietenii sublime şi tot aici au avut loc revelaţii. Cărţi de referinţă din literatura română contemporană au fost scrise sau finalizate aici, unde, autori precum Lucian Blaga, Cezar Ivănescu, Mihai Ursachi, Lucian Valea, Laurenţiu Ulici, Iustin Panţa, Emil Iordache şi alţii care au trecut deja Styxul, au fost „atinşi” într-un fel special de inspiraţie şi s-au „ ridicat” până în spaţiul rarefiat al ideilor, iar la întoarcere, ne-au făcut şi nouă parte, prin cărţile lor, de magia unică a Creaţiei. Prezenţa la Valea Vinului a acestor monştri sacri ai literaturii române a completat şi completează legenda, încă vie a Staţiunii Scriitorilor din Munţii Rodnei, legendă care încă influenţează opera a destui condeieri mai tineri.

La început au fost grănicerii, un conte ungur şi natura magnifică

În fapt, legenda a început undeva la finalul secolului al XVIII-lea, când românii din ţinuturile Rodnei şi Năsăudului, deveniţi grănicerii Imperiului Austriac, veneau în grupuri tot mai mari în acest ţinut bogat în izvoare minerale, ape limpezi vindecătoare şi peisaje de basm, pentru a se bucura de viaţă şi de zilele senine când nu luptau şi nu mureau în campaniile militare. Ulterior, pe vremea dualismului austro-ungar, în anul 1849, contele Laszlo Bethlen a început efectiv construcţia pavilioanelor de la Valea Vinului, de tihna şi simplitatea cărora s-au putut bucura mulţi scriitori, până la începutul secolului XXI. Chiar dacă imaginea de ansamblu a acestora devenise uşor prăfuită şi bătrânească, mesajul ideatic era încă foarte viu şi pregnant, iar vraja locului, de care vorbeau toţi, cei care au fost măcar o dată aici, era activă încă.

Grănicerii năsăudeni au fost cei care au cumpărat staţiunea de la Valea Vinului şi au plătit cheltuielile de finalizare a construcţiei, atunci când contele ungur nu a mai avut fonduri pentru a-şi finaliza proiectul. Tot grănicerii, prin intelectualii lor de frunte, ca biologul academician Florian Porcius, au donat 6 iugăre de pădure şi teren montan, pentru a mări spaţiul dedicat odihnei turiştilor, au alocat fondurile necesare extinderii băilor cu ape minerale şi au dat în administrare competentă în 1885 SKV–ului din Cluj (S.K.V – Siebenburgischer Karpathen Verein, în traducere Asociaţia Ardeleană a Iubitorilor Munţilor Carpaţi) facilitatea turistică. Ulterior, după o inaugurare fastuoasă, cele două pavilioane cu specific elveţian au întrat în circuitul turistic, astfel că, spre finalul secolului XIX, ghidurile de profil din Germania şi Imperiul Austriac recomandau turiştilor locaţia Valea Vinului sau Radna Borberek, în limba maghiară, ca destinaţie de vilegiatură.

Confiscate de statul maghiar în contul unei datorii pe care fosta administraţie a averilor grănicereşti ar fi adunat-o către Erariu (administraţia financiară a statului austro-ungar), casele de la Valea Vinului, trec, imediat după Marea Unire, în proprietatea Fundaţiei Culturale Regale „Principele Carol” şi, mai târziu, sunt utilizate ca locaţii pentru stagii de pregătire a tinerilor aflaţi în Serviciul Social înfiinţat de Regele Carol al II-lea,  pentru propăşirea satelor româneşti. De altfel, o mare parte din  numărul 4 din publicaţia “Căminul Cultural” din aprilie 1939, are în sumar activităţi desfăşurate la Valea Vinului. Chiar şi Dimitrie Gusti, cu a sa caravană de sociologi cercetători ai satelor româneşti, a poposit aici pentru 2 luni, în vara lui 1937.

Mihail Sadoveanu îi dă rolul creativ

După naţionalizarea din 1948, staţiunea de la Valea Vinului s-a transformat în Staţiunea Scriitorilor, datorită scriitorului Mihail Sadoveanu, aflat în acele vremuri la conducerea Societăţii Scriitorilor. Cu siguranţă nu a fost o întâmplare, Sadoveanu cunoscând staţiunea şi calităţile ei binefăcătoare, şi probabil, credem noi, a încercat să continue sub regimul comunist, abia instalat, o idee a generalului Condiescu, cel care, pe durata dictaturii carliste, s-a ocupat de bunăstarea scriitorilor români şi asigurarea condiţiilor pentru ca aceştia să îşi poată desăvârşi operele: Blaga, Arghezi, Mircea Eliade sau Mihail Sebastian şi mulţi, mulţi alţii beneficiind direct de sprijinul dat de Carol al II-lea, prin intermediul aghiotantului său, N.M. Condiescu.

De la Mihail Sadoveanu până la Nicolae Manolescu, mulţi dintre preşedinţii scriitorilor români s-au îngrijit de staţiunea din Munţii Rodnei, locaţia devenind sinonimă cu libertatea, creaţia şi evadarea, mai ales în perioada regimului concentraţionar, în timpul căruia devenise, alături de vila de la Neptun, unul dintre magneţii care atrăgeau irezistibil scriitorii români de toate calibrele.

După  decembrie 2011, când Uniunea Scriitorilor din România a renunţat la concesiunea Casei Scriitorilor de la Valea Vinului, comuna Rodna, judeţul Bistriţa Năsăud, motivând lipsa banilor, staţiunea abandonată s-a degradat rapid sub atacul hoţilor de fier vechi, a celor de lemne, care au transformat curtea în platformă primară de depozitare a buştenilor şi a răuvoitorilor de tot felul, care au încercat din răsputeri să o radă de pe faţa pământului, pentru a face loc, probabil, unui proiect imobiliar grobian, aşa cum sunt multe în zona Munţilor Rodnei. De la demontarea sobelor, la furtul mobilierului, smulgerea cablurilor electrice, a becurilor, a prizelor şi a chiuvetelor, spargerea ferestrelor, până la punerea unui foc, care să o mistuie, într-o noapte de sâmbătă spre duminică, din iulie 2014, nu a fost decât un pas… Dar, Spiritus Locus sau poate îngerul păzitor al acelui ansamblu, în care şi casele şi terenul au făcut un tot şi încă mai fac, a mobilizat forţe umane care au salvat-o! Şi, chiar dacă vandalizarea a spart în ţăndări imaginile din momentele de prosperitate materială şi ideatică, imagini pe care unii dintre noi le-au văzut refugiindu-se printre molizi, translucide ca nişte fuioare de ceaţă în care sclipeau personajele altor vremi, cu siguranţă aceste apariţii mai adastă în arealul de acolo şi veghează asupra caselor pustiite.

Salvarea vine tot prin cultură

Acum, în anul 2016, a doua tentativă de salvare a Casei Scriitorilor de la Valea Vinului, prin clasarea acesteia în grupa B de Monumente Culturale de Interes Regional, patronat de Ministerul Culturii, ar putea avea succes, şi, la Valea Vinului, după  ce în vara lui 2014, cu ajutorul sătenilor, am eliberat localitatea montană de microhidrocentrale, efectul fiind salvarea Izvorului Băilor, staţiunea şi satul ar putea renaşte prin turism cultural, prin reabilitarea pavilioanelor cu bani europeni, disponibili prin măsura 7.6, asta dacă şi politrucii judeţeni, treziţi în al 12-lea ceas, ar înţelege că doar ideile, cultura şi arhitectura trec în posteritate şi pot continua legendele”.