O gafă a Direcției Județene de Pază, pe când era condusă de actualul senator Ovidiu Florean, a creat un prejudiciu statului român de aproape 1,3 milioane de lei. Consiliul Județean a avut de pus pe masă această sumă, cerându-i mai apoi, în instanță, lui Ovidiu Florean să o restituie instituției. Judecătorii au fost nevoiți să îi dea dreptate lui Ovidiu Florean, pentru că administrația județeană n-a apelat la legislația muncii în această acțiune.

Actualul senator Ovidiu Florean s-a judecat cu Consiliul Județean mai bine de un an și jumătate, dosarul ajungând în cele din urmă pe masa judecătorilor de la Curtea de Apel Cluj. Potul nu era deloc mic: aproape 1,3 milioane de lei, sumă pe care Consiliul Județean a achitat-o finanțelor, în contul fostei Direcții Județene de Pază, aflată în subordinea sa.

Gafa însă ar fi fost făcută de Ovidiu Florean, care n-ar fi declarat calitatea de plătitor de TVA a societății respectivă, care avea personalitate juridică și patrimoniu propriu. Asta pe vremea când Direcția Județeană de Pază a fost condusă de el.

Să începem cu începutul. Ovidiu Florean a deținut funcția de director în cadrul Direcției Județene de Pază Bistrița-Năsăud până în data de 01 aprilie 2014, când entitatea respectivă a fost desființată. În locul său a fost înființată LDP Security SRL, iar Ovidiu Florean și-a pierdut postul.

Finanțele au considerat că nedeclarând calitatea de plătitor de TVA a entității, statul a fost prejudiciat cu aproape 1,3 milioane de lei, sumă la care se adaugă și dobânzi și majorări  de întârziere de 700.000 de lei. Astfel, instituția a cerut banii de la noul LDP, aflat în subordinea Consiliului Județean.

Consiliul Județean spera să-și recupereze banii în instanță

Consiliul Județean s-a văzut în situația de a plăti cei 1,3 milioane de lei, după ce i s-a pus poprire pe conturi. Întrucât a considerat că era de datoria lui Ovidiu Florean să declare calitatea de plătitor de TVA a direcției, Consiliul Județean i-a cerut banii achitați Finanțelor Publice.

Procesul a debutat în prima lună a anului 2020, la Tribunalul Bistrița-Năsăud. În chemarea în judecată, Consiliul Județean precizează că vrea virarea sumei de 1,3 milioane de lei, plus dobânda legală a acestei sume de la data de 26.11.2019 și până la plata efectivă. În luna noiembrie a anului 2019 a achitat Consiliul Județean această sumă Finanțelor Publice.

Ce se spune în decizia emisă de Serviciul de Colectare Executare Silită Persoane Juridice, din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Bistrița-Năsăud:

„În această decizie s-a reținut asupra relei credințe a reclamantului, (n.r. Ovidiu Florean) în calitate de director al societății, respectiv a Direcției Județene de Pază Bistrița-Năsăud (în contextul în care ar fi rezultat că, aceasta înregistrează la data de 20.01.2015 obligații fiscale de 2,2 milioane de lei, reprezentând impozite neachitate) și s-a apreciat, astfel, asupra răspunderii solidare a debitorului în condițiile reținute de dispozițiile art. 27 alin (2) lit „d” din Ordonanța de Guvern nr. 92/2003, cu trimitere la situația în care „administratorii sau orice alte persoane care, cu rea credință au determinat nedeclararea și/sau neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale”.

Decizia emisă de Finanțelor Publice de angajare a răspunderii solidare a pârâtului, a fost contestată la Curtea de Apel Cluj. Judecătorii clujeni s-au pronunțat în acest dosar în 2019, respingând recursul, astfel că decizia Finanțelor Publice a rămas definitivă.

Finanțele Publice ajung să oblige în instanță Consiliul Județean să preia și înregistreze în evidența contabilă a noii societăți LDP security datoriile de 1,9 milioane de lei, din care suma de 1,3 milioane de lei reprezintă obligație principală cu titlu de TVA, iar suma de 514.811 dobânzi și majorări de întârziere, iar 177.452 de lei penalități de întârziere. Sentința a rămas definitivă la Curtea de Apel Cluj în 2019. Și în același an, Consiliul Județean achită această sumă, înțelegându-se cu Finanțele Publice să achite doar 1,3 milioane de lei, reprezentând obligația principală. Finanțele Publice ajung la Direcția Județeană de Pază în 2013, când Curtea de Conturi solicită Direcției Generale a Finanțelor Publice Bistrița-Năsăud efectuarea unei acțiuni de control fiscal la contribuabilul Direcția Județeană de Pază.

Detaliul care a dus la pierderea procesului:

Ovidiu Florean a jucat în fața judecătorilor toate cărțile disponibile, inclusiv cea a prescripției faptei. Acesta spune că din 2014 și până în ianuarie 2020 când a debutat procesul au trecut aproape 6 ani, termenul de prescripție fiind de 3 ani.

„Dacă reclamanta înțelegea să respecte prevederile legale ce îi impuneau preluarea întreg patrimoniului unității desființate, nu doar a drepturilor, dar și a obligațiilor acesteia, la momentul comunicării Deciziei de impunere observa producerea pagubei pretins a fi cauzată de el. Ignorarea dispozițiilor legale de către reclamantă nu îmi poate fi imputată mie, care nu pot fi ținut răspunzător prin întreruperea termenului de prescripție ce a curs în favoarea mea”, a spus Florean în fața judecătorilor.

Tribunalul ajunge să îi dea dreptate Consiliului Județean, spunând că avea dreptul să recupereze prejudiciul produs:

„Obligația fiscală este a fostului angajator și organul fiscal nu a recuperat obligația fiscală de la pârât (n.r. Ovidiu Florean) ci, urmare a plății efectuate de reclamantă (Consiliul Județean), care avea această obligație, în calitate de entitate care a preluat patrimoniul fostului angajator al pârâtului. Reclamanta (Consiliul Județean) nu este terț față de pârât (Ovidiu Florean) ci, prin preluarea patrimoniului fostului angajator al pârâtului, aceasta a preluat toate drepturile și obligațiile acestuia, inclusiv dreptul fostului angajator de a recupera prejudiciul produs în patrimoniul angajatorului de către fostul său angajat. Izvorul răspunderii pârâtului, prepus al predecesoarei reclamantei, este contractul individual de muncă încheiat între fosta Direcția Județeană de Pază Bistrița-Năsăud și pârât. Conform art. 254 alin. (1) din Codul Muncii, salariații răspund patrimonial, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor, fără a distinge dacă aceste pagube au fost produse direct sau indirect”, au concluzionat judecătorii.

Consiliul Județean a făcut însă o greșeală care a dus la pierderea procesului. Mai exact, instituția trebuia să întemeieze acțiunea pe dispozițiile legislației muncii. Întrucât acest lucru nu s-a întâmplat, judecătorii au fost nevoiți să considere acțiunea Consiliului Județean drept inadmisibilă.

Mai mult, Consiliul Județean este obligat să-i plătească lui Ovidiu Florean și 15.000 de lei, sub formă de cheltuieli de judecată. Tribunalul Bistrița-Năsăud s-a pronunțat la mijlocul anului 2020, însă lucrurile nu s-au oprit aici.

Consiliul Județean a făcut apel, iar procesul s-a mutat la Curtea de Apel Cluj, care s-a pronunțat în toamna anului trecut. Judecătorii clujeni au respins apelul și au menținut sentința de la Bistrița.

Andreea Moldovan

2 COMENTARII

  1. Eu nu am făcut nici o gafă devreme ce mi-a dat câștig de cauză și Tribunalul BN și Curtea de Apel Cluj. La Cluj mi-au dat câștig de cauză și pe apelul incident, deci nu am fost de reacredință, Dosar 126/112/2020. La dispoziția lui Radu Moldovan, FISC-ul a calculat abuziv TVA-uri care nu au existat. Până la urmă le-au plătit tot ei pentru că Radu Moldovan a preluat abuziv patrimoniul Direcției de Pază, deci și TVA-urile din pasivul patrimoniului, calculate abuziv de ei. Are un dosar penal pe rol pentru treaba asta. Vă rog să nu mai dezinfornați vis-a-vis de vreun fel de culpă a mea.

  2. Iată unul din efectele legislației stufoase și confuze din România.
    Făcând abstracție de părțile în discuție, oricine ”mișcă” ceva afaceri economice, ”curate” în opinia lui, se poate trezi peste ani cu o răstălmăcire din partea autorităților a obligațiilor pretins avute cu ani în urmă și , drept urmare, să fie târât prin procese.
    Cei ce fac legi proaste, inaplicabile, contrarii, neconsțituționale , etc., nu răspund niciodată personal, cu averea lor, pentru încurcăturile create.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.