S-a făcut până aici arătarea detaliată a Adunării generale a asociaţiei persoană juridică nepatrimonială, şi a uniunii (federaţiei) care funcţionează asemănător, identice fiind în prevedere art. 20/a Ordonanţa nr. 26/2000. În concret, conformitatea cu aceasta trebuia conturată competenţa adunării generale şi respectată de Statutul USR/2013. Obligatoriu se impune acum citarea art. 20 din Ord. care stabileşte legalitatea, arătând că organele asociaţiei sunt: „a) adunarea generală; b) consiliul director; c) cenzorul sau, după caz, comisia de cenzori”. Atât. Şi nu altele. Prin regulamentele Consiliului director pot fi conectate organisme de aplicare şi efectuare a activităţii asociaţiei.
În aplicarea corectă a acestei legi şi respectarea Constituţiei cu privire la libertatea şi dreptul de asociere, scandaloasa ilegalitate apare în Statutul 2013, când stabileşte schema organelor de conducere ale USR. Acestea sunt, în: Art. 16 AG (Adunarea Generală); art. 18 Preşedintele USR; art. 18 CUSR (Consiliul USR); art. 23 CD (Comitetul Director). Ele ocupă spaţiul legal a două organe, căci formularea statutară este de patru organe. A apărut ca fiind reprezentativ Preşedintele. Consiliul Director, care este creaţie a legii, a fost despărţit în consiliul USR şi comitetul director.
A dispărut comisia de cenzori. În statut ea este sustrasă din competenţa AG şi devine o anexă la această creaţie „originală”, precum dispune art. 19, lit. b) din Statut, că: „CUSR are următoarele atribuţii: alege prin vot, la propunerea Preşedintelui… „Comisia de Cenzori…”
Erorile nu s-au sfârşit aici. Curiozităţi de tot felul sunt şi în spaţiul filialelor teritoriale. Ele au apărut în Bucureşti şi în ţară ca ciupercile după ploaia de vară a democraţiei, se numeau asociaţii. Şi în problema lor textul Ordonanţei 26 este de o claritate indiscutabile, stabilind în art. 13, al. (3), că: „Filiala se constituie prin hotărârea adunării generale a asociaţiei”. Personalitatea juridică se dobândeşte de la data înscrierii filialei în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor. Dar regimul statutar este catastrofal stabilit. Art. 33 Statut: „Adunarea Generală a Filialei (AGF) se întruneşte în sesiune ordinară la fiecare 5 ani, cu convocarea tuturor membrilor Filialei…” şi tot aşa.
E obligatorie o cât de sumară statuare la Instituţia Preşedintelui, altă creaţie babilonică a aceluiaşi statut. Întrucât aceeaşi adunare generală ideală statutar, de jumătate plus unu din 2500 de membri (ultima dată cu 7 ani în urmă s-a ţinut într-o adăpostire de circumstanţă şi a durat în loc de zile doar peste 3 ore). Acolo nu s-au făurit nici filialele şi nici statutul cu prevederea scaunului de preşedinte. Toate nedezbătute au trecut şi după aceea, în electoralele din filiale din toamna anului 2012 (astfel vor trece 5 ani ca Oltul). Vizavi de ce a construit legea în privinţa organelor asociaţiei şi uniunii, distanţarea lor nu aduce doar lezarea democraţiei, ci exemplu îngrijorător pentru statul de drept.
Ilegalitatea statutară a funcţiei preşedintelui este generatore de alte ilegalităţi cu efecte negative pentru prestigiul AG şi mulţimea de membri. Sunt atât de mari competenţele atribuite preşedintelui de către UCSR (alt organ fantomă statutară) încât preşedintele, la rându-i, propune să fie aleşi Prim-vicepreşedintele, Vicepreşedintele şi pe membrii celor 8 Comisii.
Grifonul acesta al USR aminteşte în plan naţional de Statutul din 1862 al domnitorului Al. I. Cuza şi de Constituţia din 1938 a regelui Carol al II-lea; de ce nu şi Constituţia din 1948, expresie radicală a începutului constituţional al dictaturii comuniste în România.
În fapt, conducerea o deţin cei trei: preşedintele, prim-vicele (aşa le spun ţăranii la aceşti sub-ierarhi), ei exercită puterea zilei; ca pe vremuri, un triumvirat roman. Din păcate nu şi în spiritul zicerii romane (Ius est ars boni es aequi). Fireşte că primul este triumvirul, al doilea managerul care pe unde trece îmbogăţeşte şi pe cei bogaţi, al treilea gazda ospitalieră, ne primeşte memoriile pentru arhivă.
Cu câte îl atribuie statutul pe preşedinte e de speriat, citind articolele consacrate puterii lui. Preşedintele convoacă AG în sesiune (nu adunare generală, ca parlamentul) ordinară şi extraordinară; face propunerile pentru construcţia aparatului Uniunii (exemplificate câteva); coordonează activitatea USR între două AG (adunări identificate aici) ordinare; reprezintă USR în toate raporturile imaginabile din ţară şi din străinătate; apără interesele breslei scriitoriceşti, profesionale, sociale, materiale, financiare… mai cu seamă, nu mai e nevoie să fie atâtea; semnează orice acorduri, convenţii, protocoale şi parteneriate reuşeşte şi are USR ş.a.m.d. Atât de multe atribuţii sunt de competenţa preşedintelui USR, de parcă nu au importanţă. Statutul 2013 îşi dezvăluie prin acestea superficialitatea şi ilegalitatea.
Teodor Tanco
