La data de 3 martie, în sala de ședințe a protopopiatului Bistrița, a avut loc ședința de constituire a filialei județene a Asociației „Părinți pentru Ora de Religie”.
La întâlnire au fost prezenți președintele filialei Cluj a Asociației „Părinți pentru Ora de Religie”, Elena Ivanca, consilierul cultural al Arhiepiscopiei Clujului, părintele Bogdan Ivanov, inspectorul de religie al județului Bistrița-Năsăud, părintele Adrian Cherhaț și Înaltpreasfințitul Părinte Andrei.
„Eu zic că cea mai mare cucerire după căderea comunismului a fost reintroducerea orei de religie în școală. Socotim că e absolut onest ca noțiunile elementare legate de spiritualitatea părinților și a înaintașilor, copilașii să le știe. Dacă nu ar fi ora de religie, nu ar avea o pregătire completă. Ora de religie îi face să posede noțiunile elementare legate de credința noastră”, a declarat Înaltpreasfințitul Părinte Andrei.
Unii universitari şi filosofi români considerau, în urmă cu un secol, că locul religiei nu este în şcoală. Şi atunci opiniile erau, ca şi acum, împărţite.
„Filosoful Vasile Conta, savantul Victor Babeş, medicii ieşeni Panait Zosin şi Constantin Thiron sunt doar câţiva dintre gânditorii şi oamenii de ştiinţă ai veacurilor trecute care s-au opus vehement prezenţei religiei în şcoală şi au mărturisit aceasta public, inclusiv prin intermediul revistei bilunare „Raţiunea“, care a apărut la Bucureşti între 1911 şi 1914. Unii dintre aceştia au cerut interzicerea totală a învăţământului religios în şcoală, au criticat donaţiile către Biserica Ortodoxă Română (BOR) spunând că sunt o „adevărată epidemie“ şi îşi exprimau dezamăgirea că oamenii nu se mobilizau la fel când era vorba de şcoală – fapt extrem de actual, deşi de la acel moment a trecut mai bine de un secol”, potrivit adevărul.ro.
La ședința de azi, s-a ales și comitetul care va reprezenta asociația la nivelul județului Bistrița-Năsăud. În urma votului, a fost aleasă președinte, Ani Nastasia Bob, potrivit Radio Renașterea.
Asociația „Părinți pentru Ora de Religie” are și o pagină de facebook, pe care o poate accesa orice părinte pentru a afla mai multe informații.