Opt vaccinuri vor deveni obligatorii în România. Acestea se administrează la copii împotriva hepatitei B, a difteriei, tetanosului, pertussis, poliomielitei, rujeolei, oreionului și rubeolei, boli care pot produce complicaţii grave la copii sau chiar moartea.
Proiectul de lege propus de grupul de lucru alcătuit la iniţiativa Ministerului Sănătăţii şi format din specialişti în domeniu menţionează că “pentru vaccinările obligatorii, informarea părintelui este obligatorie iar consimţământul este prezumat”, potrivit oradestiri. Adică părintele va trebuie să semneze o declaraţie prin care refuză să-şi vaccineze copilul, în caz contrar considerându-se din oficiu că este de acord cu vaccinarea.
Proiectul, care urmează să fie pus în dezbatere publică, apare pe fondul scăderii în ultimul an cu 19% a acoperirii vaccinale în Bucureşti. Crize similare ale vaccinării au apărut şi în Ucraina, Franţa, Spania sau Germania, unde au murit copii din cauza unor boli 100% prevenibile prin vaccinare.
Înscrierea copiilor în grădiniţe şi şcoli – fie de stat sau private – se va putea face doar după prezentarea de către părinţi a dovezii vaccinării copilului cu vaccinurile care previn bolile mai sus precizate. Sunt exceptaţi doar copii “care fac dovada contraindicaţiilor medicale definitive pentru anumite vaccinări”. Dacă la înscrierea la grădiniţă/școala părintele nu va putea prezenta dovada vaccinării complete, atunci va trebui să aducă de la Comisia Judeţeană de Vaccinare un document în care să fie precizate clar datele de recuperare în următorul an al vaccinării cu vaccinurile care previn bolile mai sus. În aceeaşi perioadă, părinţii vor beneficia de explicaţii şi consiliere din partea specialiştilor în privinţa vaccinării.
Dacă nici după un an vaccinarea nu va fi completă, grădiniţa/școala nu-l mai poate înscrie pe copil, iar directorul grădiniţei/şcolii are obligaţia prin lege de a aduce cazul în atenţia comisiei judeţene de vaccinare. Copilul va putea fi înscris la grădiniţă/şcoala doar după ce medicul de familie va scrie pe adeverinţa sintagma “antecedente vaccinale complete corespunzătoare vârstei”. Vaccinările obligatorii se efectuează doar în unităţile medicale autorizate.
La nivel judeţean, pe lângă specialiştii mai sus menţionaţi, din aceste comisii vor face parte şi un psiholog şi o asistentă medicală (sau moaşă). Aceste comisii judeţene vor trebui să-i consilieze pe părinţii copiilor nevaccinaţi şi, dacă e cazul, să sesizeze Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului dacă, până la împlinirea vârstei de un an şi jumătate, copilul nu a primit vaccinurile obligatorii mai sus menţionate. Dacă acel copil nu a fost vaccinat până la vârsta de 3 ani, aceasta comisie va sesiza instituţiile abilitate privind “infracţiunea de rele tratamente aplicate minorului de către părinţi”.
Proiectul de lege prevede obligativitatea medicilor de familie şi a medicilor din maternităţi (publice şi private) de a asigura vaccinarea corectă a copiilor. Dacă medicii, farmaciştii şi asistenţii medicali nu vor transmite în media şi părinţilor informaţii “corecte şi dovedite ştiinţific” legate de vaccinare, atunci vor fi sancţionaţi de către Colegiul Medicilor, care va sancţiona şi sesiză autorităţile abilitate şi în cazul falsificării documentelor medicale legate de vaccinare. Începând de la a treia abatere, amenzile aplicate medicilor în astfel de cazuri devin consistente.
Datorită vaccinurilor, în fiecare an se evită 2,5 milioane de decese la copiii sub cinci ani. Atunci când apar, efectele adverse sunt extrem de rare, în medie de unu la un milion.