Home Știri Opt traficanţi de droguri au ajuns în arest preventiv, în urma percheziţiilor...

Opt traficanţi de droguri au ajuns în arest preventiv, în urma percheziţiilor de săptămâna trecută

Ca urmare a celor 36 de percheziții efectuate de polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Bistriţa-Năsăud și procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Bistriţa-Năsăud, săptămâna trecută, 19 persoane bănuite de trafic de droguride risc au fost reținute pentru 24 de ore.

Față de 8 dintre acestea, s-a dispus măsura arestătii preventive pentru 30 de zile, față de 3 dintre acestea, măsura arestului la domiciliu și față de 8, măsura controlului  judiciar pentru 60 de zile.

 

Potrivit IPJ BN, la data de 7 martie a.c., polițiștii de investigații criminale au pus în executare opt mandate de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile, emise de către Tribunalul Bistrița-Năsăud, împotriva unor persoane cercetate pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire la grup infracţional şi efectuarea de operaţiuni ilegale cu substanţe susceptibile de a produce efecte psihoactive.

Vă reamintim faptul că, la data de 2 martie a.c., polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Bistriţa-Năsăud și procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Bistriţa-Năsăud au efectuat 36 de percheziții domiciliare, în județul Bistrița-Năsăud și în municipiul Cluj-Napoca, la persoane bănuite de trafic de droguri de risc.

Ca urmare a perchezițiilor efectuate, 19 persoane au fost reținute pentru 24 de ore, ulterior fiind prezentate Tribunalului Bistrița-Năsăud cu propunere de luare a unor măsuri preventive.

Tribunalul Bistrița-Năsăud a dispus măsura arestării preventive pe o perioadă de 30 de zile, pentru 8 persoane bănuite de comiterea infracţiunilor de constituire la grup infracţional şi efectuarea de operaţiuni ilegale cu substanţe susceptibile de a produce efecte psihoactive, acestea fiind încarcerate în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Bistriţa-Năsăud.

 

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Exit mobile version