Comitetul Executiv Naţional al PSD a votat, vineri, propunerea privind depunerea moţiunii de cenzură împotriva Guvernului Ungureanu, pe 17 aprilie, a declarat, vineri, preşedintele PSD, Victor Ponta, informează Mediafax.
Potrivit liderului PSD, printre semnatarii moţiunii de cenzură se numără şi parlamentari PDL.
Principalele reproşuri aduse premierului Mihai Răzvan Ungureanu prin moţiunea de cenzură sunt privatizările făcute cu intenţia de a transfera patrimoniul naţional către firme din străinătate,gestionarea banilor publici, dar şi "ilegalitatea" comisă prin înfiinţarea unei facultăţi pe criterii etnice, încălcându-se principiul autonomiei universitare la UMF Târgu Mureş.