Situaţia critică în care se află Consliliul Judeţan Bistriţa-Năsăud pare să nu mai aibă final, nici acum când conducerea şi-a schimbat coloratura. Cele mai multe voci îl acuză în continuare pe omul din umbră pentru scandalurile iscate. Situaţia unică la nivel naţional, creată tocmai în judeţul unde niciodată nu se întâmplă nimic afectează grav administraţia. Dar cui îi pasă? Cu siguranţă nu celor pe care românul cu drept de vot i-a pus în înaltele funcţii. Activitatea Consiliului Judeţan este blocată de mai bine de trei luni, asta după ce nici în anii trecuţi situaţia nu a fost mai roz. Aleşii se rezumă la acuzaţii politice care mai de care mai acide, uitând complet din ce motiv ocupă respectivele funcţii şi lăsând judeţul în plata Domnului. Războiul dintre PD-L şi grupul PSD-PNL a ieşit din culise. Acum totul e pe faţă. Nimeni nu încercă să remedieze problema, ci mai degrabă caută ţapi ispăşitori.
Totuşi, cine se face vinovat pentru criză? Vocile roş-galbene susţin că vina nu îi aparţine în totalitate preşedintelui Liviu Rusu, ci mai degrabă omului din umbră. Dacă până nu de mult nimeni nu menţiona numele, acum nimeni nu se mai fereşte să îl acuze pe nimeni altul decât deputatul PD-L Ioan Oltean. Acuzaţiile curg împotriva acestui personaj care în opinia, atât a liberalilor, cât şi a pesediştilor, face jocurile din culise folosindu-l pe Liviu Rusu ca pe marioneta personală în planul său diabolic. Preşedintele „marionetă” nu se lasă mai prejos când vine vorba de acuzaţii. Liviu Rusu susţine că a realizat deja, că liberalii şi pesediştii nu vor ca acest consiliu să funcţioneze boicotând mereu şedinţele şi blocând activitatea. Nici deputatul Oltean nu se lasă cu una cu două. Acesta spală imaginea pătată a lui Liviu Rusu, afirmând că omul are coloană vertebrală, putând lua decizii şi de unul singur. Circul politic oferit de cele trei partide nu pare a avea finalitate prea curând, mai ales că a rămas foarte puţin timp până la campania electorală, campanie în care toţi vor se vor bate pentru a obţine o bucată cât mai mare din ciolan. Până una-alta nu ne rămâne decât să asistăm neputincioşi la modul încet, dar sigur, de plutire a judeţului pe apa sâmbetei.
Iulia Balazs