La data de 14 mai, pe Pietonalul de pe strada Liviu Rebreanu sau în caz de ploaie, în Sala Polivalentă din Bistrița, are loc a IX-a ediție a „Olimpiadei Inocenților”.
La eveniment sunt așteptate peste 600 de persoane, copii, părinți, profesori și voluntari.

„Fundația Inocenți, în colaborare cu unitățile de învățământ special de pe raza județului Bistrița-Năsăud și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecție a Copilului, se așteaptă ca 400 de copii cu dizabilități să se adune la Bistrița pentru a participa la probe sportive de tenis de masă, fotbal, baschet, alergare, cursă de scaune cu rotile etc”, se arată într-un comunicat remis redacției.

Copiii se vor bucura de o atmosfera de bună voie și veselie datorită activităților de art-terapie și dans ce însoțesc evenimentul.

„Scopul manifestării este de a evidenția potențialul copiilor cu dizabilități, a combate marginalizarea lor și a dovedi că integrarea lor socială este posibilă. Ne propunem ca majoritatea probelor să se desfășoare în spatiul public astfel încât copii cu dizabilități să fie văzuți, cunoscuți, înțeleși și aceeptați mai bine”, a declarat Marin Mic, directorul executiv al fundației.

Printre probele de concurs se vor număra: tenis de masă, baschet, atletism, aruncare minge, fotbal, minibowling, pictură-desen, dans, cântec, teatru de păpuși. Probele de concurs vor fi adaptate capacității copiilor participanți. Copiii care participa vor primi gratuit tricouri, șepcuțe, medalii și diplome.

„Olimpiada Inocenților este medită să crească gradul de conștientizare a comunității locale cu privire la copii cu dizabilități. Prin acest eveniment, noi vrem să expunem abilitățile și demnitatea de care dau dovadă copii cu dizabilități. De asemenea, aducem împreună comunitatea, de la instuții la alte organizații non – profit, companii, voluntari la părinți și profesori ca aceștia să ia parte la puterea transformativă a integrării în comunitate a acestor copii speciali”, a mai adaugat Marin Mic.

„Olimpiada Inocenților” este în acest an parte din proiectul „Program de intervenție timpurie pentru copilul cu dizabilități”, proiect finanțat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România și face parte și din calendarul activităților din Săptămâna Națională a Voluntariatului (SNV) ce are loc în perioada 11 – 17 mai 2015, alăturându-se celor peste 450 de oportunități diverse de implicare din țară.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.