Aproape de finalul anului trecut, Curtea de Apel Cluj ajunge la aceeași concluzie la care ajung cu ceva timp înainte și judecătorii de la Bistrița: senatorul Ovidiu Florean a sărit calul în ceea ce-l privește pe președintele Consiliului Județean, Radu Moldovan, jignit ani la rând cu expresii precum: „ceacanău”, „analfabet” sau „oligofren”. Dacă Tribunalul Bistrița-Năsăud i-a cerut senatorului doar să-și ceară scuze, Curtea de Apel Cluj, unde a ajuns dosarul, a stabilit ca Florean să îi plătească daune morale de 5.000 de lei lui Radu Moldovan și să-i ceară scuze publice.
Totul a început în anul 2019, când președintele Consiliului Județean Radu Moldovan a decis să-l pună la punct pe senatorul Ovidiu Florean, pe atunci consilier județean, printr-un proces civil. Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Bistrița-Năsăud în iunie 2019.
Președintele Consiliului Județean Radu Moldovan îi cerea lui Ovidiu Florean daune de 100.000 de euro, reprezentând „reparația patrimonială pentru prejudiciul moral cauzat”. De asemenea, Radu Moldovan îi cerea lui Ovidiu Florean să își ceară scuze, public, pe aceeași rețea de socializare pe care a folosit-o să îl defăimeze.
„Pârâtul este consilier județean din partea PNL, fost șef al Direcției Județene de Pază și secretar general al organizației județene a PNL, însă, a depășit orice limită a decenței și bunului simț, acesta proferând la adresa reclamantului atacuri de un nivel suburban, prin utilizarea unui limbaj presărat cu injurii, expresii jignitoare și acuzații, unele chiar de natură penală. (…) Astfel, pârâtul a făcut o adevărată obsesie față de persoana reclamantului, în postările de pe pagina pe care o deține pe rețeaua de socializare Facebook, dar și în comentariile de la articole publicate în mediul on-line, regăsindu-se în mod repetat și ostentativ, la adresa reclamantului apelative precum: naiv, chelner (folosit în sens peiorativ) ceacanău, oligofren, retardat, prostalău, nenoroci, dilău, impostor, dobitoc, fudul, nesimțit, analfabet, grobian și ipocrit”, au precizat în timpul procesului de la Bistrița apărătorii lui Radu Moldovan.
Ce au spus judecătorii de la Bistrița
Deși i-au dat dreptate lui Radu Moldovan, considerând și ei că s-a întrecut măsura, acest lucru nu s-a văzut și în sentința dată de judecătorii bistrițeni. Aceștia i-au impus lui Florean să își ceară scuze și…cam atât. Cheltuielile de judecată de 3.000 de lei, culmea, avea să le plătească tot Radu Moldovan deși el câștigase, teoretic, procesul.
„Tribunalul reține că au un caracter defăimător la adresa reclamantului toate judecățile de valoare folosite frecvent și repetitiv de către pârât, respectiv următoarele cuvinte și expresii: chelnerul, chelnere, chelnerului, analfabet, retardatul, dobitocul, oligofren, grobian, impostor, minte ca un impostor, chelner ceacanău, etc, în conținutul postărilor făcute de acesta pe rețeaua de socializare Facebook. Pentru repararea prejudiciului nepatrimonial creat reclamantului prin încălcarea de către pârât a dreptului la onoare, Tribunalul apreciază că acestea au caracter defăimător și obligă pârâtul să publice pe profilul (contul) personal de pe rețeaua de socializare Facebook, scuze publice, pentru încălcarea dreptului la demnitate al reclamantului, sunt îndestulătoare pentru înlăturarea prejudiciului suferit de reclamant, astfel că va fi obligat pârâtul să publice pe profilul personal de pe rețeaua de socializare Facebook, scuze publice, pentru încălcarea dreptului la demnitate al reclamantului și va respinge cererea având obiect obligarea pârâtului la plata de despăgubiri bănești pentru prejudiciul nepatrimonial suferit. Față de aceste considerente de fapt și de drept acțiunea reclamantului va fi admisă în parte, în sensul celor anterior arătate și care vor fi expuse în dispozitivul sentinței”, au hotărât judecătorii.
Părțile implicate au atacat însă hotărârea de la Bistrița. Apărătorii lui Ovidiu Florean au susținut la Curtea de Apel Cluj că judecătorii bistrițeni nu au luat în calcul întreg contextul în care au fost făcute aceste afirmații, ci doar s-a limitat la explicațiile din DEX. Discuțiile ar fi avut loc în sfera politică, iar instanța nu ar fi analizat mesajul ce se dorea a fi transmis, neexistând nicio clipă intenția de denigrare a lui Radu Moldovan.
„Apreciază că reclamantul (n.r. Radu Moldovan) nu se poate simți ofensat de conținutul comentariilor, fiecare afirmație având o bază factuală, fiind sugestive, cu trimitere la derapajele din administrația județului Bistrița-Năsăud, fiind o alertare cu privire la o dezbatere publică. Apreciază că aceste comentarii nu au fost de natură a afecta onoarea reclamantului, fiind vizualizate de aproximativ 300 de persoane”, au precizat apărătorii lui Florean la Curtea de Apel Cluj.
Curtea de Apel Cluj stabilește daune morale
Judecătorii clujeni susțin și ei că s-au încălcat orice reguli de bun simț, chiar dacă cel vizat are o funcție publică și ar fi „obișnuit” cu critici aduse la adresa sa și a activității sale.
„Pârâtul (n.r. Ovidiu Florean) a urmărit să scoată în evidență lipsa de educație și de cultură a reclamantului, într-un mod cu totul exagerat, folosind cuvinte precum analfabet, grobian, ceacanău, prostalău, oligofren, om care „fură curent”, retardat, imputându-i astfel, reclamantului că ar suferi de boli psihice. Or, cât timp legea nu prevede anumite studii pentru a candida și a fi ales în funcții din administrația publică locală, nu se poate pretinde ca cei aleși să fie super educați și cu o cultură generală vastă în toate domeniile, așa cum dorește pârâtul”, notează judecătorii clujeni.
Curtea de Apel Cluj schimbă în parte sentința de la Bistrița. Judecătorii clujeni îi dau termen lui Florean 5 zile să prezinte scuze publice, dar stabilesc și daune morale. Ce-i drept mult mai mici decât cele cerute în primă fază de Radu Moldovan.
Ovidiu Florean trebuie să îi plătească daune lui Radu Moldovan în valoare de 5.000 de lei. De asemenea, instanța a stabilit că Radu Moldovan nu trebuie să îi plătească cheltuielile de judecată în valoare de 3.000 de lei, lui Ovidiu Florean.
”Expresiile «analfabet, ceacanău, oligofren, retardat, meclă și minte de prostalău, impostor», sunt de natură să aducă atingere nu doar onoarei, așa cum a reținut prima instanță, dar și demnității, reputației și imaginii publice a reclamantului, nefiind nici necesare în demersul aducerii la cunoștință a unor eventuale disfuncționalități în exercitarea funcției publice deținute de reclamant și nici interesul public nu justifică utilizarea lor, acesta putând fi realizat prin limitarea persoanei care dorește să aducă informații la cunoștința publicului la cuvinte și expresii decente.(…) Raportat la ansamblul împrejurărilor cauzei așa cum acestea au fost prezentate în paragrafele anterioare, curtea apreciază că un cuantum rezonabil al acestei reparații îl constituie suma de 5.000 de lei, daune morale, pentru prejudiciul nepatrimonial cauzat reclamantului, ca urmare a încălcării drepturilor”, se arată în hotărârea dată de Curtea de Apel Cluj.
Întrucât hotărârea Curții de Apel Cluj nu a fost atacată de niciuna dintre părți, aceasta rămâne definitivă. Cu toate acestea, senatorul Ovidiu Florean nu și-a prezentat scuze publice pe pagina sa de facebook.
Mai mult, acesta continuă să-l numească „chelner”, “anlfabet” sau “oligofren” pe Radu Moldovan, în postările sale publice. Astfel, pe 7 decembrie 2021, senatorul Florean a scris pe pagina sa de Facebook: “Când l-am făcut analfabet pe Radu Moldovan, mi-a cerut 100.000 de euro în instanță. Spuneți dumneavoastră din postarea lui, dacă este analfabet sau nu, chelnerul șef de la CJ”. Pe 23 februarie, același senator a scris în aceeași notă la adresa lui Radu Moldovan: “Pentru Radu Moldovan «Cumințenia Pământului» e un BOLOVAN. Oligofrenul nu se dezminte, insistă mereu să demonstreze cât e de bolovan”.
daca Ovidiu Florean crede ca prin ceea ce face si spune despre altii, da dovada de inteligenta sau onorabilitate…..apoi sa avem pardon!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! de fapt este exact invers. cine e ceacanaul si cine este domnul? se vede exact din ceea ce face fiecare!
Cosmin, dupa cum postezi tu nu-l cunosti nici pe Ovidiu, nici pe Radu. Radu a cerut 100.000 de euro si instanta i-a dat 1% din cat a cerut. Deci cine a castigat procesul? Daca lui Florean nu i-ar fi convenit, se ducea mai departe la Inalta Curte de Casatie si Justitie si se mai judeca 5 ani.
stimate Darius, nu contest ceea ce spui tu, vorbeam doar despre cat de jos trebuie sa fi ca si om liberal care se presupune ca ar trebui sa fi elegant, corect in exprimare, sa spumegi in halul acesta la adresa oricui. Fiindca chiar necunoscandu-i pe acesti domin, vazand care vorbeste mai urat….apoi sa avem pardon. Doar asta ma deranjeaza , nu ca 1 leu sau 100 de lei. Nici unul nu duce lipsa de bani asa ca e vorba doar de orgolii. Si aici Florean ca cam dat-o de gard. trebuie sa isi ceara scuze! daca poate… dar se pare ca nu…e prea mic se pare, pentru o atat de puternica solutie. A recunoaste ca ai gresit!