Continuăm să vă prezentăm proiectul de buget pe care municipalitatea bistriţeană l-a construit în acest an, şi ne referim în special la investiţii. Practic este vorba despre sumele de bani pe care primăria condusă de Ovidiu Creţu vrea să le cheltuiască anul acesta pentru obiective mai mult sau mai puţin interesante, mai mult sau mai puţin importante pentru locuitorii Bistriţei.

 

Conform proiectului de buget, cheltuielile pentru investiții se ridică la peste 59, 3 milioane lei, din care circa 36,4 milioane lei sunt bani de la bugetul local, iar peste 22,95 milioane lei din fonduri europene nerambursabile. Din totalul fondurilor europene, circa 22,2 milioane lei vor fi cheltuiţi pentru reabilitarea termică a blocurilor din municipiu.

 

Bani cu ţârâita pentru investiţii la şcoli

 

În bugetul de investiţii al primăriei bistriţene, anul acesta au fost cuprinse şi şcolile din municipiu.

Potrivit proiectului de buget, municipalitatea a alocat 10.000 de lei, pentru asigurarea utilităţilor aferente la Colegiul Naţional Liviu Rebreanu. Pentru aceeaşi instituţie şcolară sunt alocaţi 70.000 lei pentru lucrările de edificare şi construire a campusului şcolar. De asemenea, alte două milioane de lei este prevăzută în bugetul de investiţii al municipalităţii bistriţene, tot pentru Colegiul Naţional Liviu Rebreanu, în vederea lucrărilor de consolidare şi modernizare a corpului A (liceu).

O altă instituţie şcolară pentru care Primăria Bistriţa a prevăzut bani pentru investiţii este Liceul Teoretic Sanitar Bistriţa. Aici municipalitatea intenţionează să reabiliteze termic clădirea şcolii şi internatul, motiv pentru care a estimat că ar fi nevoie de 117.000 lei. Alţi 83.000 lei sunt alocaţi pentru lucrări de reabilitare şi modernizare a Liceului Tehnologic de Servicii. De asemenea, 53.000 lei pentru lucrări de reabilitare termică a clădirii care adăposteşte atelierele Liceului Tehnologic Agricol, iar cu 117.000 lei se doreşte modificarea sistemului de încălzire al acestei şcoli.

De asemenea, 82.000 lei sunt repartizaţi pentru reabilitarea şi modernizarea Colegiului Tehnic „Grigore Moisil”, însă pentru acelaşi tip de lucrări sunt alocaţi încă 220.000 lei pentru corpurile A,B şi C.

Şi la Liceul de Muzică „Tudor Jarda” sunt vizate a fi efectuate lucrări de modernizare şi reabilitare, motiv pentru care municipalitatea a prevăzut la buget 100.000 lei.

La liceul cu Program Sportiv, primăria intenţionează să reabiliteze şi să modernizeze corpul B al şcolii, dar şi sala de volei, astfel că se vor cheltui 80.000 lei.

Aceeaşi sumă este prevăzută şi pentru reabilitarea termică a cantinei Colegiului Tehnic Infoel.

Câteva şcoli gimnaziale sunt şi ele cuprinse în programe de reabilitare şi modernizare ale municipalităţii. Astfel de lucrări sunt prevăzute la Şcoala gimnazială nr. 4, pentru care s-au alocat 72.000 lei, pentru Şcoala Gimnazială Lucian Blaga – 113.000 lei, iar pentru Şcoala Gimnazială nr. 1 de pe Independenţei nr. 46 sunt alocaţi 159.000 lei. De asemenea, 69.000 lei sunt alocaţi pentru reabilitarea şi modernizarea Şcolii gimnaziale cls. V-VIII a Colegiului Naţional Andrei Mureşanu, aici municipalitatea intenţionând să efectueze lucrări de reabilitare şi extindere şi a sălii de sport, astfel că sunt prevăzuţi în buget încă 60.000 lei.

Pentru Şcoala Gimnazială Avram Iancu, municipalitatea a prevăzut la buget 50.000 lei în vederea amenajării unei centrale termice proprii pe gaze naturale pentru sala de sport.

 

Căminul Cultural din Slătiniţa se vrea reabilitat

 

Despre lucrări de reabilitare şi modernizare este vorba şi în cazul Centrului de zi pentru persoane vârstnice, pentru care Primăria Bistriţa a alocat de la buget 34.000 lei.

Tot lucrări de reabilitare dar şi de extindere sunt prevăzute la Căminul Cultural din localitatea aparţinătoare Slătiniţa, pentru care sunt prevăzuţi de la buget 94.000 lei. În acest sens, municipalitatea a comandat fazele de proiectare (studiu de fezabilitate, proiect tehnic), elaborarea documentațiilor urmând să coste peste 72.000 de lei fără TVA. Se vor urmări prin proiectare următoarele: crearea unui imobil multifuncţional, imaginea de ansamblu a căminului cultural să se armonizeze sitului din care face parte, urmând a constitui un reper urbanistic al localităţii. Clădirea va avea în principal următoarele funcţiuni: sală multifuncţională pentru 150-180 locuri cu funcţiuni de sală de spectacole, şedinţe, întâlniri, vizionari, expoziţii, etc., scenă pentru spectacole de maxim 120 mp, spaţii pentru activităţi de tip club, grupuri sanitare, vestiare.

Tot în Slătiniţa, municipalitatea vrea să amenajeze zona centrală, inclusiv un teren de sport, astfel că a prevăzut în bugetul de investiţii suma de 54.000 lei.

 

Locuinţele sociale şi ANL, pe tapet

 

La capitolul „Locuinţe” este prevăzută în bugetul de investiţii suma de 715.000 lei. Din acest total, 200.000 lei sunt alocaţi pentru începerea execuţiei de blocuri de locuinţe cu destinaţia de locuinţe sociale în Viişoara, iar pentru etapa a doua sunt prevăzuţi încă 180.000 lei.

De asemenea, 135.000 lei sunt alocaţi pentru construirea unor blocuri prin Agenţia Naţională de Locuinţe (ANL), etapa IV, în cartierul Subcetate, în timp ce 200.000 lei sunt prevăzuţi pentru începerea construcţiei a unor blocuri pentru tineri în regim ANL, cu 138 de unităţi locative (apartamente şi garsoniere).

 

Câţiva lei pentru utilităţi

 

Municipalitatea bistriţeană a alocat bani şi pentru lucrări de alimentare cu apă şi amenajări hidrotehnice, iluminat public, dar şi alimentare cu gaze naturale. Astfel, pentru extinderea reţelelor de apă rece din Subcetate, etapa III-a, municipalitatea a cuprins în bugetul de investiţii suma de 15.000 lei, iar pentru alimentarea cu energie electrică a 138 de unităţi locative sunt alocaţi 3.000 lei.

De asemenea, pentru alimentarea cu gaze naturale în localitatea componentă Sărata, municipalitatea a alocat 35.000 lei. Pe lângă Wonderland şi Biserica Evanghelică, se mai dau bani şi pentru alte obiective. Câţiva…

Aproape 30 de milioane de lei sunt prevăzuţi în bugetul de investiţii de anul acesta la capitolul „Alte servicii în domeniul locuinţelor, serviciilor şi dezvoltării comunale”. Pe lângă cei aproape un milion de lei care s-au alocat pentru aqua-park, drum şi utilităţile din Wonderland, municipalitatea are şi alte planuri. Astfel, 112.000 lei sunt repartizaţi pentru locuinţe protejate în Sigmir pentru persoanele vârstnice. Pentru amenajarea Pieţei Agroalimentare Decebal, inclusiv  a parcărilor aferente, sunt prevăzuţi 300.000 lei. Alţi 110.000 lei merg spre dispeceratul operativ al Poliţiei Locale, în timp ce 75.000 lei sunt prevăzuţi pentru reabilitarea şi modernizarea unui imobil în vederea înfiinţării unui centru multifuncţional pentru activităţi sociale pe Aleea Trandafirilor. De asemenea, 21.000 lei sunt repartizaţi pentru reabilitarea şi modernizarea unui imobil de pe str. Nicolae Bălcescu pentru realizarea unui centru de promovare pentru energie regenerabilă.

Pentru asigurarea utilităţilor aferente prin PUZ locuinţe sociale Viişoara (electricitate, apă, canalizare menajeră şi pluvială pe str. Speranţei) costurile sunt estimate la 53.000 lei. De asemenea, pentru Parcul Industrial Bistriţa Sud municipalitatea a prevăzut 15.000 lei, iar pentru un incubator de afaceri alţi 205.000 lei.

Municipalitatea vrea să amenajeze o piaţă agroalimentară, astfel că a mai cuprins în buget 70.000 lei, dar şi să realizeze un grup statuar în Piaţa Unirii, în acest caz cheltuielile fiind estimate la 100.000 lei, plus încă 35.000 lei pentru un concurs de soluţii.

 

Hârtiile, consumatoare de elită a banilor de la buget. An de an!

 

Documentaţiile de urbanism înghit şi ele bani mulţi de la bugetul loca, nu mai puţin de 2.112.000 lei. Din acest total, 1.726.000 lei sunt alocaţi pentru lucrări sistematice de cadastru, 96.000 lei pentru cadastrul general al municipiului Bistriţa şi localităţile componente, 24.000 lei pentru sistem integrat de cadastru şi carte funciară. Alţi 120.000 lei sunt alocaţi pentru PUZ zone centrale în localităţile componente Slătiniţa, Sigmir şi Ghinda, iar 36.000 lei pentru PUZ amenajare parcare str. Lupeni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.