O tânără din Năsăud și o fetiță de 5 ani au ajuns la spital, după ce au fost rănite în urma unui accident rutier petrecut în localitatea Dumitra. Tânăra se afla la volanul unui autoturism care a colizionat cu un altul condus de un tânăr din Mititei.
În această seară, pe Drumul Național 17 C, în localitatea Dumitra, polițiștii au intervenit la un accident rutier, soldat cu rănirea a două persoane.
La locul accidentului a intervenit un echipaj de prim ajutor SMURD.
„Un copil în vârstă de aproximativ 5 ani și o femeie în vârstă de aproximativ 25 ani (nu este mama copilului) au fost evacuați spre UPU SMURD Bistrița pentru îngrijiri și investigații medicale. Victimele sunt stabile hemodinamic și respirator, nu prezintă leziuni care sa le pună viața în pericol”, a transmis Marius Rus, purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița-Năsăud.
La fața locului au fost prezenți și polițiștii pentru a stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul rutier.
„Din primele date, au fost implicate un autoturism care era condus de un tânăr de 19 ani din Mititei și un alt autoturism, condus de o femeie de 27 de ani, din Năsăud.
Accidentul s-a soldat cu rănirea conducătoarei auto și a unei pasagere de 5 ani, ambele fiind transportate la spital”, a transmis Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.
Conducătorii auto implicați au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative în ambele cazuri.
Polițiștii Compartimentului Rutier Năsăud continuă cercetările, în vederea stabilirii cu exactitate a cauzei și împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.