Florina Gogos a fost găsită moartă de un vânător într-o mlaștină din localitatea Albal, Spania. Ea locuia de mai mulți ani acolo si a fost dată dispărută pe data de 8 ianuarie de către colega ei de apartament. Poliția suspectează că ar fi fost ucisă de mafie.

Aceasta s-a mutat în Spania purtată de mirajul unei vieţi mai bune, iar de câteva luni se prostitua în zona Valenciei. Tânăra împărţea un apartament cu o conaţională, şi ea prostituată, şi avea planuri mari. Ea şi-ar fi propus să strângă bani pentru a se întoarce apoi în țară şi să o ia de capăt. Dar soarta a vrut altfel.

S-a presupus mai întâi că românca a fost răpită de vreun client, însă odată cu trecerea timpului anchetatorii au luat în calcule o crimă.  Enigma a fost dezlegată, cel puţin parţial, când un vânător a anunţat că a găsit corpul fără viaţă al unei tinere, informează Las Provincias.

Potrivit sursei citate, trupul româncei se afla într-o stare avansată de descompunere şi plutea într-o mlaştină, însă criminaliştii au reuşit să o identifice, pornind de la haine şi de la cele două tatuaje ale fetei. Nu este însă foarte clar unde şi în ce situaţie a dispărut fata.  Presa spaniolă scrie că poliţiştii ar fi găsit între timp o înregistrare în care tânăra este văzută urcând într-o maşină albă.

Totuşi, anchetatorii nu s-au grăbit să tragă concluzii, mai ales că imaginile nu sunt suficient de clare pentru a permite identificarea plăcuţei de înmatriculare. Autorităţile cred că e mâna mafioţilor Nu se ştie cine şi dacă a răpit-o pe Florina, în schimb este clar că tânăra a fost victima unor ucigaşi nemiloşi.

Autorităţile cred că la mijloc ar fi fost şi Mafia, însă nu au deocamdată toate detaliile şi nu au făcut publice nici motivele pentru care românca ar fi putut fi executată de mafioţi.

Primarul din Albal, Ramón Marí, crede că tânăra a fost ucisă de Mafie şi a reamintit un caz asemănător, care a avut loc în urmă cu 20 de ani, în aceeaşi localitate. Atunci, victimă a fost o altă prostituată, Ivanei Yutakova, o tânără originară din Cehia. Ea a fost găsită moartă, împuşcată, dar anchetatorii nu au reuşit să rezolve cazul. Moartea Ivanei a avut însă un impact emoţional asupra locuitorilor din Albal, care au ridicat o piatră funerară în amintirea sa. Tot atunci, oamenii s-au mobilizat şi au adunat bani pentru ca trupul ei să poată fi repatriat şi înmormântat în Cehia, conform Adevărul.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.