În noianul de veşti proaste care au copleşit ţara săptămâna trecută, în sfârşit o veste bună: Legea 298/2008 privind prelucrarea şi stocarea datelor cu caracter personal a fost declarată neconstituţională. Judecătorii au răspuns astfel sesizării făcute de o organizaţie neguvernamentală, Comisariatul pentru Societate Civilă care a sesizat Curtea Constituţională cu privire la neconstituţionalitatea acestei legi.
Blestemata lege a intrat în vigoare anul trecut, pe 27 noiembrie şi deschidea drumul dictaturii, atât de bine descrise de George Orwel în romanul său „1984”. Potrivit legii abogate săptămâna trecută, companiile de telefonie mobilă erau obligate să stocheze toate convorbirile telefonice ale tuturor utilizatorilor de telefonie mobilă din România timp de şase luni. Mai mult decât atât, stocarea se făcea pe cheltuiala companiilor de telefonie mobilă care la o simplă cerere a unui judecător şi atenţia unui procuror, dacă timpul nu o permitea, punea la dispoziţia celor interesaţi, Pachet, Poliţie sau servicii secrete, datele cerute. Era pentru prima dată în istoria civilizaţiei umane când toată lumea era practic ascultată tot timpul, iar garanţiile statului de drept construite de la Declaraţia Drepturilor Omului, acum 200 de ani deveneau hârtie igienică pentru posteriorul indivizilor frustraţi care bântuie organismele represive alea statului începând cu SRI şi terminând cu ultimul Parchet din această ţară. Legea asigura nu numai stocarea tuturor convorbirilor efectuate ci şi a tuturor SMS-urilor, a apelurilor nepreluate, a conţinutului mesageriei vocale a tuturor abonaţilor din ţară. De asemenea, legea prevedea şi controlul total al Internetului, „urmărirea şi identificare, în cazul serviciilor de Internet, poştă electronică şi telefonie prin Internet: identificatorul alocat utilizatorului, număr de telefon alocat oricărei comunicări în reţeaua publică de telefonie, numele şi adresa abonatului sau ale utilizatorului înregistrat căreia i s-a aplicat o adresa Internet Protocol (IP), un identificator de utilizare sau un număr de telefon la momentul comunicării „ . Deci, după cum vedem, Legea Nr. 298 asigura controlul total şi pentru reţelele de telefonie fixă cât şi pentru comunicaţiile pe Internet, deci nimeni nu mai putea comunica în ţara asta fără să fie înregidstrat şi stocat. Nici telefonia mobilă pe cartele preplătite nu era uitată de textul legii. Era înregistrată orice convorbire şi identificat printr-un serviciu asemănător GPS-ului, locul de unde se efectua convorbirea: „În cazul serviciilor preplătite, data şi ora activării iniţiale a serviciului, precum şi identificatorul celulei din care a fost activat serviciul”.
Dar cine erau beneficiarii oficiali: DIICOT, Parchetul General şi SRI pentru că Legea 298 se referea în mod expres la Legea 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate şi Legea 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului, o altă lege de rahat, adoptată de stat deşi în România nu au mai avut loc acte teroriste din 1921.
Ce să ne mai mirăm că presa deja tabloidizată n-a făcut nimic să împiedice votarea acestei legi, ce să ne mai mirăm că „inteligenţii” noştri parlamentari au votat-o, ce să ne mai mirăm că preşedintele a promulgat-o.
Sincer mă mir că s-a găsit un ONG să sesizeze Curtea Constituţională şi că nişte judecători curajoşi, care vor intra în istorie să abroge această lege.
Săptămâna trecută am văzut că democraţia mai are o şansă în România. A, şi era să uit, pentru toţi cei care au promovat legea, îmi exprim dispreţul.
Liviu Man
