Circa 120 de bistrițeni au asistat sâmbătă, 2 aprilie 2016, la Concertul Extraordinar susținut de pianistul de top Eduard Kunz în sprijinul beneficiarilor cu tulburări din spectrul autist ai CRRA Micul Prinț. Prima acțiune de strângere de fonduri a Centrului de Resurse și Referință în Autism a adus Asociației Autism Europa Bistrița 15.000 de lei din biletele și 3.700 de euro câștigați în urma unei licitații de tablouri la care au participat mai mulți colecționari de artă din Bistrița.
33 de artiști plastici contemporani au donat lucrări Centrului de Resurse și Referință în Autism Micul Prinț, iar licitația rămâne deschisă până la vânzarea tuturor lucrărilor donate, ce pot fi vizualizate la Centrul Multicultural Sinagoga Bistrița.
Pianistul Eduard Kunz a electrizat spectatorii fiind rechemat pe scenă de cinci ori după finalizarea programului inițial, unde s-a și reîntors purtând o insignă de susținere a persoanelor cu tulburări din spectrul autist.
Fondurile primite vor fi utilizate pentru dezvoltarea de programe de terapie gratuită pentru cei 90 de beneficiari ai Centrului de Resurse și Referință în Autism Micul Prinț Bistrița.
Centrul care oferă servicii de evaluare, terapie și integrare socio-școlară este susținut exclusiv din fondurile părinților copiilor cu tulburări din spectrul autist, fonduri provenite din colectarea de 2% din impozitul pe venit și sponsorizări private.
Acesta reprezintă primul eveniment de strângere de fonduri amplu de la înființarea centrului, în 2009 și dorim să le mulțumim celor care au venit în sprijinul nostru cu toată inima și încrederea.
Evenimentul a fost organizat de Rotary Club Bistrița, Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud, Societatea de Concerte și Asociația Autism Europa Bistrița.