Dosarul în care este judecat polițistul din cadrul IPJ Bistrița-Năsăud, Dragoș Dumitrean, pentru conducere sub influența substanțelor interzise, care a fost achitat de Judecătoria Bistrița, a fost repus pe rol de Curtea de Apel Cluj, tocmai în ziua în care instanța ar fi trebuit să se pronunțe. Motivul: Decizia nr. 25/2025 a ÎCCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, care schimbă configurația juridică a incriminării conducerii sub influența substanțelor psihoactive.
Agentul de poliție Dumitrean Dragoș, în timp ce conducea un autoturism pe DN 17, a fost oprit colegii săi, pe data de 17 aprilie 2022, și testat cu drugtestul, rezultatul fiind unul pozitiv la metamfetamine. Dumitrean a fost condus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice de sânge și de urină. Aproximativ o lună mai târziu a venit și rezultatul: în urină s-a evidenţiat prezenţa de metamfetamină si amfetamine, însă nu și în probele de sânge.
În iulie anul trecut, polițistul Dragoș Dumitrean a fost achitat de Judecătoria Bistrița pentru comiterea infracțiunii de conducere sub influența substanțelor interzise, deși acesta își recunoscuse fapta și a cerut să fie judecat în procedură simplificată.
Achitat pe fond: Noţiunea de “a fi sub influenţa”, nicăieri definită în drept
Instanța bistrițeană a respins cererea lui Dumitrean de a fi judecat în procedura simplificată și a pronunțat achitarea, fiindcă nu a ajuns la convingerea dincolo de orice îndoială rezonabilă că polițistul a condus drogat. Asta după ce, raportul de expertiză medico-legală a relevat prezența substanțelor interzise în urină, nu și în sânge. IML Cluj a explicat că o astfel de situație poate fi întâlnită în cazul în care o persoană a consumat droguri cu mai multe zile înainte față de momentul recoltării probelor.
Prin urmare, instanța a explicat de ce nu poate pronunța o soluție de condamnare, în condițiile în care noţiunea de «a fi sub influenţa» nu este nicăieri definită în drept.
“(…) această instanţă reţine ca fiind absurd ca un judecător, cu studii juridice – deci specialist strict în drept, să ignore concluziile unor medici, şi să reţină că acuzatul ar fi fost sub influenţa substanţelor psihoactive, fără să poată stabili măcar dacă acei compuşi chimici erau activi sau inactivi, şi în contextul în care însăşi noţiunea de «a fi sub influenţa» nu este definită în legea penală sau extrapenală, deci nu este nicăieri definită în drept.
Instanţa mai reţine că este lipsit de relevanţă modul în care IML a răspuns la solicitările instanţei, raportul de expertiză medico-legală având cel puţin valoarea probatorie a unui înscris. Nu în ultimul rând se reţine şi incapacitatea inculpatului de a prevedea că după un interval de timp atât de mare (chiar de 4-5 zile cum este indicat în raportul de expertiză) de la data consumului şi momentul acţiunii de conducere a unui autovehicul, i se mai pot identifica urme chimice în urină. În aceste condiţii, cum niciun observator diligent şi obiectiv nu poate prevedea timpul fizic necesar eliminării complete a unor substanţe chimice, nu se poate reţine că acuzatul a acţionat cu intenţie directă sau indirectă. Instanţa subliniază că pentru a se putea reţine intenţia indirectă, este necesar ca inculpatul să prevadă cel puţin posibilitatea ca în momentul acţiunii de conducere a unui autovehicul să mai aibă încă în organism reziduuri ale substanţelor psihoactive, şi să rămână cel puţin indiferent faţă de această posibilitate. Ori după un interval atât de mare (care poate dura până la 4-5 zile) nu se poate reţine capacitatea obiectivă de prevedere a acuzatului.
Aşadar, având în vedere și prevederile art. 103 alin. 2 Cod procedură penală, conform cărora condamnarea se dispune doar atunci când instanța are convingerea că acuzația a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă, instanța reţine că în prezenta cauză nu se poate dispune condamnarea inculpatului întrucât probatoriul cauzei nu dovedeşte, mai presus de orice dubiu rezonabil, existenţa infracţiunii deduse judecăţii”, a arătat judecătorul cauzei, în motivarea sentinței pronunțată în vara anului trecut.
Procurorii cer condamnarea cu suspendare
Bineînțeles, Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistrița, care a instrumentat acest dosar, nu a fost de acord cu acest rezultat, astfel că a atacat sentința la Curtea de Apel Cluj. Apreciind că fapta există şi este tipică, procurorii au solicitat instanței desfiinţarea sentinţei penale atacate şi, rejudecând, să se dispună condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii, a cărei modalitate de executare să fie suspendată sub supraveghere.
“În esenţă, soluţia de achitare se întemeiază pe împrejurarea că substanţele psihoactive au fost identificate numai în proba de urină recoltată de la inculpat, nu şi în cea de sânge, judecătorul fondului ajungând la concluzia că atâta timp cât substanţa a fost detectată numai în urină, aceasta nu mai este în măsură să influenţeze abilitățile unei persoane de a conduce pe drumurile publice.
În accepţiunea reprezentantului Ministerului Public, concluzia primei instanţe este criticabilă raportat la dispoziţiile Ordinului privind recoltarea probelor biologice, emis de către Ministerul Sănătăţii, care prevede că în situaţia în care este vorba de infracţiunea de la art. 336 alin. 2 C.pen. se recoltează în mod obligatoriu şi o probă de urină, nu doar probe de sânge, cum este cazul infracţiunii prev. de art. 336 alin. 1 C.pen. Or, o atare diferenţă de tratament trebuie să aibă o semnificaţie şi anume aceea că, în viziunea legiuitorului, probele de urină sunt relevante.
Împrejurarea că la momentul faptei, inculpatul se afla sub influenţa manifestă a substanţelor psihoactive rezultă şi din cele consemnate cu ocazia examinării sale, respectiv comportament agitat, agresiv, tulburări de echilibru static, elemente care sunt de natură să conducă la concluzia că prezenţa substanţelor psihoactive în organismul inculpatului nu era doar o chestiune chimică şi nu erau doar reziduuri a unor substanţe psihoactive, acele substanţe, chiar şi în urină prezentau efecte obiectivate în realitatea înconjurătoare. Mai mult, se opinează că soluţia primei instanţe se abate şi de la jurisprudenţa Curţii Constituţionale a României şi cea a Înaltei Curți de Casaţie şi Justiţie valorificată de către Curtea de Apel Cluj în dosare similare”, a reținut instanța din apelul formulat de procurorii bistriţeni.
Totodată, procurorii au solicitat instanței să se constate că sentinţa penală atacată este nelegală, întrucât s-a dispus achitarea inculpatului potrivit art. 16 alin. 1 lit. a C. pr pen. – fapta nu există, or, în măsura în care s-ar menţine considerentele, se impune schimbarea temeiului achitării în art. 16 alin. 1 lit. b teza I C.proc.pen. – fapta nu este prevăzută de legea penală.
Decizia ÎCCJ a dat peste cap dosarul
Pe data de 30 ianuarie, judecătorii Curții de Apel Cluj erau pregătiți să pronunțe sentința definitivă în acest dosar, însă cu trei zile înainte o decizie ÎCCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a schimbat soarta dosarului. Concret, ținând cont și de apelul formulat de procurori, dar și de decizia ÎCCJ, instanța a fost nevoită să repună cauza pe rol, pentru a cere probe care să demonstreze că în momentul în care se afla la volan și a fost depistat sub influența substanțelor interzise, inculpatul avea și capacitatea de a conduce afectată.
Cum vor putea demonstra asta anchetatorii ca să obțină o condamnare, fie și cu suspendare, este greu de spus. Care vor fi criteriile pentru stabilirea afectării capacității? Cine va stabili asta? În prezenta cauză vorbim de un șofer care, așa cum se arată în expertiza IML, consumase substanțele interzise cu câteva zile înainte de a conduce pe drumul public, iar rezultatul cu prezența acestora în probele de sânge a fost negativ.
