Pictorul clujean Matei Păcurar ar putea fi condamnat la închisoare pentru trafic internațional de droguri. Completul care îl judecă pe Păcurar a sesizat Curtea Constituțională a României (CCR) pentru a face rabat de la aplicarea pedepsei de închisoare cu executare în cazul pictorului clujean. După o excursie în Argentina, clujeanul s-a întors cu câteva frunze din planta coca, din care se fabrică drogul cocaină, pe care vroia să le folosească într-un colaj artistic. A fost întrebat la graniță dacă are ceva de declarat, iar când a spus că are în bagaj frunzele respective a fost acuzat de trafic internațional de droguri, chiar dacă, propriu-zis, nu poate fi acuzat de această infracțiune.
Dacă judecătorii CCR admiteau excepțiile transmise de Monica Nicola și Livia-Marcela Mango, judecătoarele (între timp pensionate, n.red.) dosarului în care Matei Păcurar este acuzat de trafic internațional de droguri, artistul clujean ar fi putut scăpa cu o condamnare cu suspendarea executării pedepsei.
”Curtea reține că eventualele critici referitoare la o interpretare într-un sens neconstituțional a dispozițiilor art.318 alin.(1) și ale art.480 alin.(1) din Codul de procedura penală sunt susceptibile de analiză pe fond numai în cauze în care acestea sunt incidente, fiind necesar că excepția de neconstituționalitate să aibă legătură cu soluționarea cererii în cadrul căreia a fost invocată această excepție. Or, câtă vreme în cauză nu subzistă o astfel de ipoteză, întrucât excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.318 alin.(1) și ale art.480 alin.(1) din Codul de procedura penală a fost ridicată în soluționarea apelului formulat de către apelantul-inculpat și de către parchet împotriva sentinței penale prin care instanța a dispus condamnarea inculpatului, normele procesual-penale criticate fiind incidente doar în faza de urmărire penală a procesului, excepția de neconstituționalitate, astfel cum a fost formulată și motivată, nu are legătură cu cauza în care a fost ridicată și, prin urmare, această este inadmisibilă în raport cu art.29 alin.(1) și (5) din Legea nr.47/1992.
În aceste condiții, în temeiul art.29 alin.(1) din Legea nr.47/1992, Curtea va respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.318 alin.(1) și ale art.480 alin.(1) din Codul de procedura penală.
În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.76 alin.(1) și (3), ale art.80 alin.(2) lit.d) și ale art.83 alin.(1) lit.a) din Codul penal, Curtea constată că o critică similară, formulată cu privire la tratamentul sanctionator al consursului de infracțiuni, a fost examinată de instanța de control constituțional prin Decizia nr.711 din 27 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.913 din 9 decembrie 2015, fiind respinsă că neîntemeiată.
Astfel, în decizia precitata, anterior motivării soluției sale, Curtea a observat că susținerile autorului excepției privesc, în esență, faptul că soluția legislativă ce se regăsește în art.39 alin.(1) lit.b) din Codul penal restrânge dreptul magistratului de a individualiza sancțiunea aplicată unei persoane potrivit propriei conștiințe și reprezentării pe care acesta o are în legătură cu faptele deduse judecății, gravitatea și consecințele lor, precum și persoană celui care le-a comis.”, se arată în decizia CCR.
Cum devii traficant de droguri fără să știi
După ce DIICOT Cluj a trimis dosarul în judecată, procesul s-a judecat la Tribunalul Cluj, iar magistratul Mihai Ghica i-a dat tânărului artist pedeapsa minimă de 3 ani cu executare.
”Aplicând inculpatului pedeapsa cea mai grea de de 3 ani 1 lună şi 10 zile închisoare la care se adaugă sporul obligatoriu de o treime din cealaltă pedeapsă (1 lună închisoare), rezultând în sarcina inculpatului Păcurar Matei pedeapsa de 3 ani 2 luni şi 10 zile închisoare, în detenţie”, arată o parte din soluția pe scurt a instanței.
Nefiind traficant de droguri, Păcurar a contestat decizia, iar dosarul a ajuns la Curtea de Apel Cluj unde a fost judecat de Monica Nicola și Livia-Marcela Mango. Acum cele două judecătoare sunt pensionate.
Cele două judecătoare au sesizat Curtea Constituțională pentru a vedea cum tânărul ar putea evita să facă închisoare, el nefiind, în adevăratul sens, un traficant de droguri.
”A achiziționat cu suma de cca. 70 pesos (aproximativ 7 lei) patru pungulițe conținând frunze de coca într-una din deplasările sale din Munții Anzi. Pregătindu-se să revină în România, inculpatul a așezat cele patru punguțe conținând frunze de coca în bagajul de cală, deasupra obiectelor vestimentare, pentru ca în cazul unui eventual control să nu le ascundă, ci să le declare (conform propriilor afirmații). Practic, intenția de a le declara ar fi fost condiționată la nivel mental de preexistența unul control. Inculpatul a părăsit Aeroportul Buenos Aires, la data de 17.02.2019, luând o cursă aeriană de linie. A făcut o escală în Marea Britanie, Londra, Aeroportul Gatwick, unde a fost supus controlului de frontieră, bagajul de cală nefiind verificat. În ziua următoare, la data de 18.02.2019 a luat o cursă aeriană Wizzair din Londra, Aeroportul Luton, spre România. A sosit în Cluj-Napoca în aceeași zi, la orele 12:35. Ajuns la controlul de frontieră (înainte să ridice bagajul de cală), agentul de poliție de frontieră l-a întrebat pe inculpatul Păcurar Matei dacă are ceva de declarat, context în care inculpatul a afirmat că are în bagaj niște frunze de coca pe care le-a achiziționat din Argentina. Ulterior, inculpatul a fost supus unul control corporal și al bagajelor. În bagajul de cală au fost găsite cele 4 pungulițe conținând frunzele de culoare verde uscată. Cele patru pungulițe au fost ridicate de către polițiștii de frontieră”, arată dosarul.
Sesizare la Curtea Constituțională pentru ca pictorul să scape de pușcărie
În cadrul acestui dosar, cele două judecătoare de la Curtea de Apel Cluj au sesizat Curtea Constituțională a României pe o excepție de neconstituționalitate.
”În condițiile reținerii circumstanței atenuante prevăzute de art. 75 alin. 2 lit. b Cod penal (împrejurări legate de faptă comisă, care diminuează gravitatea infracțiunii sau periculozitatea infractorului), pedepsele minime ar fi de 4 ani și 8 luni închisoare, respectiv 4 luni închisoare, iar pedeapsă rezultantă ar fi de 4 ani 9 luni și 10 zile închisoare. În condițiile reținerii circumstanței atenuante prevăzute de art. 75 alin. 2 lit. b Cod penal și a prevederilor art. 396 alin. 10 Cod procedura penală pedepsele minime sunt de 3 ani, 1 luna și 10 zile închisoare pentru prima infracțiune și de 3 luni închisoare pentru a două infracțiune, iar în urma aplicării regulilor referitoare la concursul de infracțiuni pedeapsă finală este de 3 ani, 2 luni și 10 zile închisoare. În toate cazurile, dacă se stabilește vinovăția inculpatului în comiterea celor două infracțiuni, se poate dispune executarea doar în regim de detenție a pedepsei. Raportat la faptele concrete presupus a fi comise de inculpat, constând în introducerea în țara de droguri de mare risc și deținerea acestora fără drept pentru consum propriu, substanțele interzise fiind achiziționate în alt stat cu suma de 70 de pesos, echivalentă cu 7 lei, văzând gravitatea concretă a acestora, instanța de control judiciar consideră că prevederile legale antemenționate care impun aplicarea unor pedepse minime conform celor mai sus detaliate, în toate ipotezele cu executare în regim de detenție, contravin art. 49 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, pedeapsă fiind disproporționată în raport cu faptele concret comise. (…) Prin limitarea la 5 ani a pedepsei maxime prevăzute de lege pentru infracțiunile pentru care este incidență renunțarea la aplicarea pedepsei, respectiv la 2 ani a pedepsei aplicate, inclusiv pentru concursul de infracțiuni, pentru amânarea aplicării pedepsei, în condițiile în care aplicarea sporului de pedeapsă pentru concursul de infracțiuni este obligatorie, legiuitorul se îndepărtează și de considerentele din expunerea de motive care a însoțit proiectul noului Cod penal – adoptat prin angajarea răspunderii Guvernului în fața Camerei Deputaților și a Senatului”, arată sesizarea Curții de Apel Cluj.
A zburat până a dat de DIICOT Cluj
La mijlocul lunii februarie 2019, Matei Păcurar s-a întors din Argentina, unde fusese în cadrul unor burse Erasmus. De acolo a cumpărat patru pungulițe cu frunze de coca în greutate de aproximativ 30 de grame. Le-a pus în bagajul de cală și a trecut fără nicio problemă de filtrele de securitate, până când a ajuns pe aeroportul din Cluj Napoca. Aici a fost întrebat dacă are ceva de declarat. A răspuns că în bagajul de cală are câteva frunze de coca și i s-a făcut dosar penal. Cei de la DIICOT Cluj l-au încadrat la trafic internațional de droguri de mare risc. Legea nr. 143 din 26 iulie 2000 stabilește că pedeapsa pentru această infracțiune este între 3 și 10 ani (Introducerea sau scoaterea din țară, precum și importul ori exportul de droguri de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi, arată textul de lege).
Unii cu 20 de kg la activ scăpa și pe asta îl mazilesc…exact că și la furtul unei găini sau a unui milion de euro!!!!