O cometă care a lovit Pământul acum 13.000 de ani ar fi schimbat istoria omenirii. Cercetător: „A însemnat oare începutul civilizaţiei?”

Un roi de fragmente dintr-o cometă ar fi lovit Terra în urmă cu 13.000 de ani, având ca efect modificarea radicală a societăţilor umane arhaice, arată o echipă de cercetători de la Universitatea din Edinburgh, Scoţia.

Potrvit cercetătorilor, acest impact ar fi fost cel mai important eveniment de acest tip după evenimentul Chicxulub, produs în urmă cu aproximativ 66 de milioane de ani şi care a dus la dispariţia dinozaurilor.

Echipa de cercetători a investigat impactul produs în urmă cu 13.000 de ani, precum şi modul în care acest impact ar fi influenţat evoluţia societăţilor umane, relatează Space.com care citează un studiu publicat de revistaEarth-Science Reviews, potrivit Agerpres.

Primii Homo sapiens au apărut în urmă cu 200.000 până la 300.000 de ani, cu mult timp înaintea acestui impact. Cercetătorii scoţieni susţin însă că ciocnirea cu această cometă coincide cu o serie de modificări importante cu privire la modul de organizare a societăţilor umane arhaice.

Oamenii de ştiinţă au investigat ipoteza privind impactul cu o cometă ruptă în mai multe fragmente mari, produs în urmă cu 13.000 de ani, analizând datele geologice culese din zonele în care se crede că au căzut aceste fragmente, în America de Nord şi Groenlanda. Ei au identificat niveluri ridicate de platină, dovadă a unor temperaturi extrem de ridicate care au topit materialele geologice din zonele de impact, precum şi nanodiamante despre care cercetătorii ştiu că se pot forma în explozii şi pot exista şi în nucleul cometelor.

Acest studiu vine în continuarea unor cercetări care sugerau că un impact puternic cu o cometă sau asteroid ar fi precedat trecerea în Neolitic, prima perioadă din Epoca Pietrei în care s-au produs mai multe salturi evolutive importante la nivelul societăţilor umane arhaice – în special în ceea ce priveşte agricultura, dar şi producţia de unelte şi sedentarizarea grupurilor nomade.

În această perioadă a istoriei, populaţiile din regiunile Egiptului, Irakului şi Libanului de azi înfiinţau primele aşezări permanente.

„Această catastrofă cosmică majoră pare să fie imortalizată pe pilonii gigantici de piatră de la Göbekli Tepe (în Turcia), unde se află probabil primul templu din lume, ce este legat de originea civilizaţiei din sud-vestul Asiei. Oare impactul cu această cometă a însemnat începutul civilizaţiei?”, spune profesorul Martin Sweatman, coordonatorul studiului.

Echipa de la Universitatea din Edinburgh a precizat că este nevoie de mai multe dovezi şi de mai multe studii şi analize pentru a înţelege mai bine modul în care acest impact ar fi putut să afecteze clima globală şi apariţia primelor civilizaţii.

Detalii: aici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.