O bistrițeancă a fost la un pas de a cădea pradă unei înșelăciuni, după ce a postat un anunț de vânzare a unui produs pe o platformă de profil. A fost contactată de o persoană care a pretins că dorește să cumpere produsul și care i-a transmis un link care după ce era accesat, vânzătorul trebuia să completeze datele de identificare a cardului. 

O femeie de 33 de ani din Bistrița a sesizat polițiștii cu privire la faptul că a fost înșelată prin intermediul unei platforme de vânzări on-line.

Polițiștii de la Investigații Criminale au întocmit un dosar penal, iar din primele investigații a reieșit faptul că bistrițeanca postase un anunț de vânzare a unui produs și a fost contactată de o persoană, sub pretextul că dorește să îl achiziționeze.

Cumpărătorul a solicitat plata prin virament bancar și, inducând-o în eroare, persoana vânzătoare a accesat un link unde a completat datele de identificare ale cardului. În scurt timp a observat faptul că îi lipsește din cont suma de 1.075,37 lei. Reprezentanții băncii emitente au blocat tranzacția neautorizată care, din fericire, nu s-a consumat.

Polițiștii Biroului Investigații Criminale Bistrița continuă cercetările în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul comiterii infracțiunilor de înșelăciune, tentativă la efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos și acces ilegal la un sistem informatic.

 REAMINTIM: Cardul bancar este un instrument de plată! Nu introduceți datele cardului pe site-uri suspecte! Nu deveniți victime a unei înșelăciuni!„, atenționează polițiștii.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.