O femeie din Maieru riscă o condamnare din partea instanței de judecată, după ce a făcut mai multe declarații în fals, cu privire la locul de muncă prestat anterior unui concurs susținut de Primăria Sângeorz Băi. Procurorii au acuzat-o de înșelăciune, fals și uz de fals. Inculpat în același dosar este și socrul ei, care deține o firmă de exploatarea lemnului în Rodna, el punând umărul la falsuri. În dosar, procurorii spun că este vorba și de o dare și luare de mită, infracțiunile având loc la nivel de AJOFM.
În ediția de acum două săptămâni vă prezentam infracțiunile pe care le-ar fi comis o angajată a Primăriei Maieru pe când aceasta nu avea statut de funcționar public și dorea să se angajeze la stat. Romina Ureche a ochit un post de polițist local, scos la concurs la Primăria Sângeorz Băi, pe care inițial nu l-a obținut din cauză că nu îndeplinea criteriile impuse de administrația locală. A doua oară, când postul a fost scos pentru a doua oară la concurs, femeia a depus un document fals care se bătea cap în cap cu cel care apărea la concursul anterior. Poate că nu ar fi luat nimeni în seamă inadvertența, dar mama unui concurent pe același post a auzit de la alte persoane că documentele măierencei nu ar fi tocmai în regulă, astfel că s-a dus ață la Parchet. De aici a pornit tăvălugul, procurorii demarând o anchetă. Așa au descoperit că implicat în poveste este și socrul femeii, patronul firmei la care aceasta a fost angajată anterior concursului susținut la Primăria Sângeorz-Băi.
Procurorii spun că, după ce femeii i-au fost interceptate convorbirile, au descoperit și cum aceasta a încercat aceasta să aranjeze lucrurile, astfel încât să iasă basma curată, atât cu socrul său, cât și la AJOFM BN, de unde a obținut un extras al istoricului de muncă din baza de date și din care reieșea că ea figura în evidenţele acestei instituții cu funcţia de psiholog, înregistrare care ar data din 28.03.2016. În cazul AJOFM, anchetatorii susțin că au dovezi că ar fi vorba despre dare de mită unui angajat al instituției, astfel că au disjuns un dosar cu acest obiect.
Istoric de muncă aranjat pentru 100 de lei
Potrivit procurorilor, Romina Ureche nu a recunoscut niciuna dintre faptele imputate și a susținut cu tărie că la firma socrului a fost angajată pe post de psiholog, ea depunând la dosar şi un extras al istoricului de muncă din baza de date a AJOFM Bistriţa-Năsăud. Numai că, între timp, procurorii i-au interceptat convorbirile și au aflat că femeia încerca din răsputeri să aranjeze lucrurile astfel încât să iasă basma curată. În ceea ce privește AJOFM, anchetatorii o suspectează pe mama Rominei Ureche că ar fi dat mită unui angajat al instituției ca să îi aranjeze istoricul de muncă al fiicei sale.
“Inculpata Romina Ureche a fost audiată la data de 28.01.2021, în prezenţa avocatului ales, (…) care, după ce a consultat şi studiat dosarul în prealabil, a dat o declaraţie în calitate de inculpat. Din cuprinsul declaraţiei rezultă că inculpata neagă comiterea faptelor pentru care este acuzată.
Se observă că inculpata Ureche Romina invocă în apărarea ei faptul că în evidenţele AJOFM Bistriţa-Năsăud figurează ca fiind angajată pe funcţia de psiholog de la data de 28.03.2016, depunând la dosarul cauzei, în acest sens, prin apărătorul ales un memoriu la data de 05.08.2020, la care a anexat şi un extras al istoricului de muncă din baza de date a AJOFM Bistriţa-Năsăud.
Cu privire la aceste aspecte, în urma punerii în aplicare a mandatului de supraveghere tehnică nr.5/UP/10.06.2020 emis în baza Încheierii Penale nr. xx/CPI/2020 din data de 10.06.2020 emisă de Judecătoria Năsăud în dosarul penal nr. xxxx/265/2020, ca urmare a cercetărilor efectuate, a verificărilor şi investigaţiilor întreprinse, au rezultat indicii cu privire la comiterea infracţiunii de dare de mită, prev. de art. 290 al. 1 C. Pen.
Astfel, potrivit notei de redare de la pct. 17 din procesul-verbal de redare rezumativă din 31.07.2020, întocmit pentru conversaţiile purtate de inculpata Ureche Romina de la postul telefonic cu nr. (…), în data de 19.06.2020, la ora 11.30.50, aceasta este contactată telefonic de către mama sa, numita XX, de la postul telefonic cu nr. (…), din care rezultă că că în acea zi, respectiv 19.06.2020, numita XX s-a deplasat la „ŞOMAJ” (s.n. AJOFM Bistriţa-Năsăud), de unde a primit un document de la o persoană cu numele „YY”, din care ar rezulta că inculpata Ureche Romina figurează în evidenţele lor cu funcţia de psiholog, înregistrare care ar data din 28.03.2016 şi care ar dovedi că inculpata Ureche Romina ar fi fost psiholog, angajată de la data de 28.03.2016, ceea ce i-ar folosi inculpatei Ureche Romina în cadrul dosarului penal în care este cercetată. De asemenea, din discuţie rezultă că pentru eliberarea acelui document, XX i-ar fi dat „domnului YY” suma de 1 milion ( s.n. 100 de lei), pentru a elibera acel document. De asemenea, din discuţie rezultă că cele două femei vorbesc într-un limbaj codat şi nu divulgă prea multe detalii, cu scopul de a ascunde înțelegerea. Relevantă în acest sens este şi discuţia telefonică purtată între cele două la data de 19.06.2020, ora 19.14.45, conform notei de redare de la pct. 6 din procesul-verbal de redare rezumativă din 06.08.2020”, au arătat procurorii în rechizitoriu.
Dosar pentru dare de mită
Mergând pe fir, anchetatorii au descoperit și cine este mai exact persoana din AJOFM BN, căreia mama Rominei îi plătise “1 milion”.
“De asemenea, în dosar a fost depus la data de 06.08.2020, memoriul apărătorului ales al inculpatei Ureche Romina, (…) la care a fost anexat un înscris , document/raport generat din evidenţele AJOFM, Bistriţa-Năsăud – Punctul de Lucru Năsăud la data de 19.06.2020, ora 11.25.32, (…) din care rezultă că inculpata Ureche Romina figurează în baza de date a Inspecţiei Muncii, ca fiind angajată de la data de 29.03.2016 în baza contractului nr. 72, până la data de 14.12.2017 cu cod xxx 263411 (aferent funcţiei de psiholog). În urma verificărilor şi investigaţiilor, s-a stabilit că „domnul YY” la care fac referire în conversaţiile purtate, inculpata Ureche Romina cu mama sa XX este de fapt numitul CCC, domiciliat în sat Rebra, (…), angajat la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bistriţa-Năsăud – Punctul de lucru Năsăud, pe funcţia de consilier.
Pentru aceste motive s-a procedat la disjungerea cauzei şi declinarea competenţei de efectuare a urmăririi penale cu privire la comiterea infracţiunii de dare de mită, prev. de art. 290 al. 1 C. Pen, în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud.
În ceea ce priveşte acest înscris, depus în probaţiune de către inculpata Ureche Romina, precum şi a menţiunilor ce rezultă din conţinutul lui, apreciez că planează dubii serioase cu privire la autenticitatea şi veridicitatea acestuia, raportat la ansamblul materialului probator administrat în cauză, apărarea inculpatei Ureche Romina, sprijinită pe aceste înscris depus în probațiune, fiind de circumstanţă, de natură să denatureze realitatea faptelor săvârşite de către aceasta”, mai precizează procurorii.
Cică ar fi încercat să influențeze martori
Totodată, anchetatorii susțin că nu doar documentul de la AJOFM a fost aranjat, ci Romina Ureche a încercat să influențeze și alți martori din dosar, respectiv pe contabila firmei socrului său, și chiar pe acesta din urmă.
“(…) analizând global rezultatele obţinute în urma activității de supraveghere tehnică autorizată în privinţa convorbirilor purtate de către cei doi inculpaţi, rezultă preocuparea şi tendinţa inculpatei Ureche Romina de a încerca să îşi impună strategia de apărare în faţa altor persoane participante la cauza penală , în sensul de a le influenţa să achieseze la apărarea ei (cea mai relevantă fiind conversaţia purtată cu socrul ei) în care stabilesc o strategie prin care ar putea evita tragerea la răspundere penală pentru faptele săvârşite. De asemenea, din convorbirile redate rezumativ în cele 3 procese verbale rezultă că inculpata Ureche Romina discută într-un limbaj codat cu privire la evoluţia procesului, cu persoanele apropiate ei, în special cu mama acesteia, evită să discute la telefon aspecte sensibile care privesc cauza penală, se întâlneşte în mod clandestin şi poartă discuţii cu contabila firmei şi socrul ei în momentele cheie ale procesului (de exemplu s-a întâlnit cu contabila societăţii Salem Lazăr Impex SRL, martora DD, înaintea audierii acestea în calitate de martor, cu socrul ei înainte de a fi audiat în calitate de martor), toate acestea conturând și mai clar faptul că încearcă să îngreuneze cercetările penale și aflarea adevărului în cauză, legat de acuzațiile care i se aduc, respectiv de faptele săvârşite de către aceasta. La fel, o asemenea atitudine este regăsită şi în cazul inculpatului Ureche Lazăr, care nu discută chestiuni sensibile legate de caz la telefon, dar în acelaşi timp se destăinuie unor persoane cu privire la nemulţumirile iscate în urma problemelor judiciare ale norei sale, inculpata Ureche Romina. Totodată, din analiza globală a conţinutului proceselor-verbale de redare rezumativă , coroborat cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză, se cristalizează şi latura subiectivă a faptelor de care sunt acuzați inculpații, respectiv a formei de vinovăţie a intenţiei, cât şi a atitudinii subiective în privinţa faptelor comise, de prevedere a urmărilor faptelor, acestea neurmărite, dar acceptate, excepţie făcând fapta de înşelăciune, comisă cu intenţie directă de către inculpata Ureche Romina”, se mai arată în rechizitoriu.