Judecătorul Gheorghe Groza a fost numit, de curând, preşedintele Curţii de Apel Oradea. Judecătoarea Dana Cigan a fost, în urmă cu câţiva ani, vicepreşedinte la aceeaşi instanţă şi şi-a depus din nou candidatura pentru a ocupa aceeaşi funcţie. Judecând după unele hotărâri date de aceştia, numirile în posturi de conducere în Justiţia bihoreană se fac în funcţie de interese oculte şi de relaţii personale şi nu după activitatea profesională. Un exemplu grăitor în acest sens vă este prezentat în cele de mai jos.
Pretenţii nefondate
Mărioara Popa din Beiuş are, de mai bine de 13 ani, nişte litigii în Justiţie în legătură cu nişte terenuri moştenite de la părinţi. Cei care râvnesc cel mai tare la terenul intravilan al familiei Popa s-au arătat a fi Aurel şi Maria Buha. Conform documentelor care ne-au fost puse la dispoziţie, aceştia nu au fost membrii cooperanţi, nu au primit teren de la CAP „1 Mai” Beiuş pentru loc de casă şi nu au făcut cerere pentru construirea sau reconstruirea unui drept de proprietate asupra unei suprafeţe de teren. Cu toate acestea, emit pretenţii asupra unui teren intravilan din Beiuş de circa 1000 mp, pentru care Mărioara Popa deţine acte care dovedesc că terenul a fost proprietatea familiei sale.
Prin Decizia Civilă nr. 1357/R/1999 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, a fost respinsă acţiunea civilă înaintată de soţii Buha pentru stabilirea dreptului de proprietate pentru terenul din litigiu.
Aceştia susţineau însă că printr-un antecontract de vânzare-cumpărare din 3 mai 1967, au cumpărat de la un anume Gheorghe Buha casa şi terenul aferent, în suprafaţă de 1000 mp. În varianta lor, Buha Gheorghe ar fi fost membru cooperator şi ar fi primit terenul de la CAP pe care şi-a ridicat casa, apoi a vândut-o soţilor Buha. Ei sperau că Gheorghe Buha, despre care pretindeau că ar fi plecat definitiv în SUA, nu va fi găsitt niciodată. Însă, spre ghinionuil lor, omul a fost găsit de Mărioara Popa şi, printr-o declaraţie autentificată (nr. 11073/19.11 2004) plus o altă declaraţie olografă din aceeaşi dată, documente care se aflăîn copie şi în posesia noastră, arată că, nu a înstrăinat numiţilor Buha Aurel şi Maria nici o suprafaţă de teren, deoarece el nu deţinea teren, acesta fiind proprietatea fostului CAP şi prin urmare, nu-l putea vinde, legal, cumpărătorilor casei. La data vânzării casei, Gheorghe Buha nu era întăbulat pe terenul de sub casă, însă cumpărătorii, profitând de identitatea de nume, s-au întăbulat direct în CF pe suprafaţa de 500 mp, suprafaţă pe care CAP-ul putea să o vândă membrilor săi pentru loc de casă.
Decizia 666
Prin Sentinţa Civilă nr. 481/1998 a Judecătoriei Beiuş, rămasă definitivă şi irevocabilă prin Decizia Civilă nr 1523/1998 pronunţată de Tribunalul Bihor, s-a respins acţiunea soţilor Buha pentru anularea titlului de proprietate nr 44/1992 pe numele Mărioarei Popa. Instanţa a reţinut că tatăl acesteia, Ile Aurel, a adus terenul în CAP aşa cum rezultă din inscripţia de sub B1 din coala CF 2744 Beiuş.
Însă soţii Buha nu renunţă uşor. În dosarul nr 3111/2001 al Judecătoriei Beiuş, ei au formulat o cerere de constatare a nulităţii absolute a titlului de proprietate al Mărioarei Popa, reiterând… aceleaşi motive din cererea înregistrată în dosarul 2143/1997 al aceleiaşi instanţe şi care a fost respinsă prin Sentinţa Civilă nr 481/1998 al Judecătoriei Beiuş.
După cum era de aşteptat, prin Sentinţa Civilă nr 176/2002, Judecătoria Beiuş a concluzionat că, deşi erau invocate aceleaşi motive şi aceeaşi stare de fapt, nu există autoritatea de lucru judecat, dar respinge acţiunea.
Prin Decizia Civilă nr 222/2003 pronunţată de Tribunalul Bihor, a fost respins şi apelul recurenţilor. Până aici, toate deciziile s-au dat pe baza probelor administrate, din care reieşea clar că petenţii nu au nici un drept asupra terenului.
Însă, în mod cu totul suprinzător, Curtea de Apel Oradea, prin Decizia Civilă nr 666/2003/R/CA (o fi de vină numărul fatidic?!-n.n.) a admis recursul soţilor Buha, motivând că hotărârile recurate.. sunt date cu greşita aplicare a prevederile art. 93 din Legea 18/1991. Însă articolul invocat nu are nici o legătură cu decizia dată, deoarece Aurel şi Maria Buha nu au fost membri cooperatori, nu au avut teren în CAP şi nu au primit teren de la această unitate pentru construirea unei locuinţe. Cu toate acestea, completul de judecată, din care făceau parte judecătorii Gheorghe Groza, Florica Roman şi Dana Cigan a ignorat cu bună ştiinţă faptul că aceste împrejurări au fost definitiv stabilite prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile.
Preşedintele Curţii de Apel, corupt sau incompetent?!
Pentru a pronunţa această hotărâre, cei trei magistraţi au reţinut că… recurenţii ar fi achitat preţul integral al terenului vânzătorului, respectiv lui Gheorghe Buha, ceea ce înseamnă, indirect, că au reţinut şi faptul că aceştia nu au primit terenul de la CAP. Cu toate acestea, s-au pronunţat în favoarea soţilor Buha, invocând dispoziţiile articolului 93 din Legea 18/1991, care se referă strict la terenurile înstrăinate de CAP pentru locuri de casă membrilor săi. Să fie doar incompetenţă?! Nu prea ne vine să credem. Mai degrabă, e vorba de altceva, mai grav, având în vedere faptul că atunci când fusese eliberat titlul de proprietate pentru Mărioara Popa, Roman Florica era secretară la Primăria Beiuş şi era la curent cu litigiul pentru teren. Dar „trio”-ul Groza-Cigan-Roman, riscând să ajungă de râsul curcilor pentru o astfel de decizie, a admis motivele invocate de recurenţi, deşi aceste motive nu mai puteau fi reiterate, deoarece asupra lor se pronunţase deja Judecătoria Beiuş, prin Sentinţa Civilă nr. 481/1998. Însă ele au fost invocate odată ca motive de nulitate relativă, iar apoi ca motive de nulitate absolută. Motivele de nulitate absolută sunt prevăzute de articolul 3 din Legea 18/1991 republicată şi alte motive nu pot fi asimilate acestora. Cei trei „crai” de la Curtea de Apel Oradea au ignorat în mod voit faptul că erau îndeplinite condiţiile art. 3 litera „a” din Legea 18/1991 republicată, pronunţând o hotărâre întemeiată pe o stare de fapt eronată şi pe un text de lege inaplicabil. Astfel că au pronunţat o hotărâre care este potrivnică cu celelalte hotârâri care clarificaseră definitiv şi irevocabil situaţia juridică a terenului în litigiu.
Un „cadou” care n-a fost cerut
Preşedintele de azi al Curţii de Apel Oradea nu a ţinut seama nici de faptul că Aurel Buha, prin Sentinţa Penală nr. 229/2003 a Judecătoriei Beiuş a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare tocmai pentru că a refuzat să elibereze terenul aflat în litigiu, teren cu care Comisia Locală o pusese în posesie în două rânduri pe Popa Mărioara.
Demn de remarcat este faptul că prin acţiunea iniţială nu s-a cerut emiterea unui titlu de proprietate pentru recurenţii Buha, care nu au solicitat niciodată acest lucru, nici în instanţă şi nici Comisiei Locale, deoarece erau conştienţi că nu puteau obţine un titlu de proprietate atâta timp cât nu au făcut cerere în acest sens la Comisia Locală de aplicare a Legii 18/1991.
În Decizia Civilă nr. 666/R/2003, la pronunţarea hotărârii, din motivare rezultă că este evident faptul că terenul nu a făcut obiectul transmiterii dreptului de proprietate şi nici nu putea face, întrucât era scos din circuitul civil (fila 3), dar la fila 4 magistraţii se contrazic pe ei înşişi şi susţin că recurenţii au cumpărat de la Buha Gheorghe construcţii şi teren în suprafaţă de 10 ari, suprafaţa respectivă fiind, cică, cumpărată de vânzători de la CAP Beiuş şi achitată integral conform chitanţelor aflate la dosar. Care chitanţe sunt, de fapt, o simplă menţiune „anonimă” şi nedatată.
Magistraţi de râsul curcilor
Concluziile judecătorilor prezidaţi de actualul şef al Curţii de Apel sunt pe de o parte mincinoase, această reţinere constituind un fals deoarece la dosar nu există nici o chitanţă ca dovadă a plăţii terenului, iar soţii Buha nu au susţinut niciodată că ar avea aceste chitanţe. Se invocă articolul 23 din Legea 18/1991, dar iluştrii magistraţi s-au făcut că nu observă că Aurel şi Maria Buha nu au fost niciodată membri cooperatori, iar acest text de lege nu li se putea aplica. Gheorghe Groza a admis totuşi susţinerile soţilor Buha că au cumpărat şi achitat 1000 mp de la CAP. Deşi nici o instanţă nu a luat în considerare „menţiunea” falsă invocată de soţii Buha cu privire la pretinsa plată a terenului, deoarece nu putea produce nici un efect juridic, în situaţia în care nu era datată, nu era parafată şi nu era specificat numărul chitanţei cu care s-ar fi achitat suma, totuşi actualul preşedinte al Curţii de Apel Oradea a luat-o de bună şi a pronunţat un „plus petit”, făcându-i proprietari pe Aurel şi Maria Buha peste terenul Mărioarei Popa.
Cei ce au pronunţat hotărârea nu cunosc cel mai elementar lucru care ar trebui să-l cunoască cel mai slab jurist şi anume că la acea dată, terenurile comasate în perimetrul CAP-ului erau scoase din circuitul civil şi nu puteau tranzacţionate. Mai mult de atât, judecătorii nu cunosc faptul că o convenţie sub semnătură privată pentru vânzarea lucrului altuia este doar o promisiune de vânzare care nu produce efecte juridice faţă de terţi, în speţă de subsemnata proprietară a imobilului.
Mărioara Popa se întreabă, pe bun dreptate, cine o apără de abuzurile acestor judecători, care au pronunţat hotărâri irevocabile răsturnând o situaţie de fapt şi de drept statuată pe o serie de hotărâri judecătoreşti irevocabile. Singura speranţă care i-a mai rămas este că i se va face dreptate la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Însă pentru ca opinia publică să ştie ce fel de oameni au fost sau sunt pe cale să fie numiţi în fruntea Justiţiei bihorene, noi ne-am făcuit datoria şi am publicat prezentul articol. Care, promitem, nu va fi singurul pe ceastă temă!
