Poliția Locală Bistrița desfășoară, conform legii, acțiuni constante pentru identificarea și ridicarea vehiculelor abandonate pe domeniul public sau privat al municipiului Bistrița.

Potrivit Poliției Locale Bistrița, pe parcursul acestui an au fost luate în evidență 140 de autovehicule suspectate că sunt abandonate sau fără stăpân, comparativ cu 51 de autovehicule în 2023.

Au fost emise 13 dispoziții de ridicare a autovehiculelor de pe domeniul public și 3 dispoziții privind declararea autovehiculelor ca fiind abandonate și trecerea de drept a acestora în proprietatea municipiului Bistrița.

De asemenea, 61 de vehicule au fost mutate de către proprietari în urma somațiilor emise de Poliția Locală, 45 de autovehicule se află în proceduri de verificare, urmând să fie emise somațiile pentru ridicarea acestora, iar alte 35 de autovehicule sunt în așteptare, până la îndeplinirea termenului legal necesar continuării procedurilor.

„Prin eliberarea locurilor de parcare ocupate de vehiculele abandonate sau fără stăpân, venim în sprijinul cetățenilor care au nevoie de locuri de parcare funcționale.

Să nu uităm că acțiunile de eliberare a domeniului public 𝐍𝐔 pot avea succes fără sprijinul comunității! Implică-te și tu! Dacă observi vehicule abandonate în zona ta, semnalează-le prin Dispeceratul Poliției Locale la numărul de telefon 0800 0800 33 sau 0263 239 376″, transmit polițiștii locali bistrițeni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.