Este secretar de stat în cadrul Ministerului Mediului si al Dezvoltarii Durabile si comisar sef în cadrul Comisariatului Judetean Bihor al Garzii de Mediu timp de un an de zile, Lucia Varga a fost promovata în minister în 2005. Oradeanca la origini, a încercat sa promoveze cât mai multe proiecte (în special cele privind canalizarea si alimentarea cu apa în comune) din teritoriu. Multi primari din judetul Bihor au beneficiat de sprijinul secretarului de stat din cadrul MMDD. De implicarea Luciei Varga în promovarea proiectelor din Bihor se bucura si bosii celor mai puternice firme de constructii, care vor avea din nou de lucru în zona. Totodata, în colaborare cu Federatia Patronilor Bihor, va realiza la începutul anului viitor un incubator de afaceri pentru tinerii întreprinzatori.</b>

Gazeta: Câte proiecte de canalizare si alimentare cu apa au fost promovate în Bihor?

Lucia Varga: S-au promovat în total 24 de astfel de proiecte. Au fost cuprinse orasele din judet si 14 comune. Acestea au fost: Avram Iancu, Auseu, Vadu Crisului, Tileagd, Bratca, Rabagani, Pomezeu, Tulca, Rosiori, Diosig, Suncuius, Câmpani, Suplacu de Barcau si Vascau. Pentru toate aceste localitati, cu exceptia Oradiei, am sprijinit pregatirea studiului de fezabilitate cu ajutorul unor fonduri nerambursabile de la organizatia americana USAID. Valoarea totala a investitiei depaseste 85 de milioane de euro, iar programul de implementare este pâna în 2013. Tot cu ajutorul acestui sprijin financiar, a fost pregatit studiul de fezabilitate pentru zona metropolitana, însa nu a existat o dorinta a promovarii acestui proiect împreuna cu proiectul pentru Oradea. Fondurile guvernamentale vor reprezenta 85 la suta din investitia totala.

Gazeta: Care au fost criteriile de selectie a localitatilor?

Lucia Varga: Mai întâi, au fost luate în calcul toate orasele din judet care aveau nevoie de investitii în reteaua de alimentare cu apa si modernizarea statiilor de epurare. Apoi au fost luate comunele mai mari de pe râul Crisul Repede, Crisul Negru si Barcau. Spre exemplu, au avut prioritate cele care au început o grupa de lucrari. Cele pentru care , de exemplu, s-a realizat proiectul de alimentare cu apa au avut prioritate la canalizare. Un alt criteriu a fost marimea localitatii.  

Gazeta: S-au alocat si fonduri pentru spatiile verzi…

Lucia Varga: Într-adevar, în Guvern, s-a promovat legislatia privind politica spatiilor verzi. La nivel de tara, au fost 102 proiecte, din care 10 au vor fi promovate în judetul Bihor. Localitatile din Bihor unde se vor construi parcuri sunt Oradea, Alesd, Marghita, Salonta, Paleu, Simian, Tauteu, Nojorid, Stei si Bors. Valoarea totala a investitiilor pe acest segment la nivelul judetului Bihor este de 60 de miliarde de lei vechi.

Gazeta: S-a tot vorbit de schimbarea amplasamentului Gradinii Zoologice din Oradea din cauza cerintelor Uniunii Europene?

Lucia Varga: Nu va mai fi nevoie de o modificare a amplasamentului Gradinii Zoologice din Oradea. S-a promovat o Hotarâre de Guvern pentru finantarea gradinilor zoologice, printre care si pentru cea din Oradea. Vor fi asigurate de la bugetul de stat în jur de 75 la suta din fondurile necesare modernizarii Gradinii Zoologice din Oradea pentru atingerea standardelor europene de mediu . Se va evita, asadar, închiderea Zoo-ului oradean sau trecerea lui pe un alt amplasament.

Gazeta: Ministerul Mediului si al Dezvoltarii Durabile a promis investitii si pentru amenajarea râurilor din România pentru a preveni inundatiile. Care sunt investitiile în judetul Bihor?

Lucia Varga: Guvernul a sprijinit realizarea investitiilor în lucrari de aparare împotriva inundatiilor din tara si, implicit, din Bihor. Sumele alocate la nivelul judetului Bihor au fost de trei ori mai mari decât în perioada 2000 – 2004. Au fost mai multe proiecte promovate în acest sens, cum ar fi Acumularea de la Suplacu de Barcau, Amenajarea Crisul Repede si a afluentilor din zona amonte, Amenajare Crisul Negru si Acumularea de la Ginta.

Gazeta: Care sunt propunerile de proiecte pentru viitor?

Lucia Varga: Avem mai multe proiecte în derulare. Avem un proiect privind Amenajarea Crisului Repede – aval de priza de captare pentru asigurarea navigatiei cu ambarcatiuni usoare si crearea pistelor de biciclete si a zonelor umede, sectiunea Oradea – Gyula. Avem în plan si Amenajarea Crisului Negru – aval de Uileacu de Cris pe sectorul transfrontalier si crearea de zone umede. Proiectul a fost propus si urmeaza sa fie aprobat atât în guvernul român, cât si în cel maghiar, având în vedere caracterul sau transfrontalier. Totodata, Ministerul Mediului si al Dezvoltarii Durabile va face un studiu amplu împreuna cu Consiliul Judetean Bihor în vederea gestionarii integrate a deseurilor în judetul Bihor.

Gazeta: De cât timp colaborati cu Federatia Patronilor Bihor si care sunt obiectivele acestei colaborari?

Lucia Varga: În urma cu un an am fost invitata la un seminar si de atunci pot sa spun ca exista o colaborare. Am identificat nevoia de sprijinire a oamenilor de afaceri bihoreni. Totodata, împreuna cu Federatia Patronilor Bihor, am încercat sa sprijinim realizarea unui incubator de afaceri în judetul Bihor. Fondurile nu vor veni de la Ministerul Mediului, ci de la Ministerul pentru Întreprinderile Mici si Mijlocii prin programul PNUD si vor fi destinate amenajarii spatiului necesar desfasurarii activitatii a 20 de firme nou înfiintate. Se vor oferi si servicii de consultanta si se vor deconta unele cheltuieli necesare înfiintarii firmelor noi. Proiectul va demara în ianuarie 2008 cu sprijinul Consiliului Judetean Bihor, care va facilita punerea la dispozitie a spatiului necesar incubatorului.

Secretarul de Bihor

Lucia Varga s-a nascut în 3 februarie 1967 la Oradea. A absolvit Facultatea de Mecanica Timisoara. Acum estre doctorand la Facultatea de Mecanica. Dupa ce a terminat facultatea la Timisoara (1991), a fost profesoara la Scoala generala „Mihai Bravu” pâna în 1997. Timp de un an de zile, a fost inspector scolar. Între 1998 si 2004, a fost inspector la Agentia pentru Protectia Mediului. Între 2004 si 2005 a fost comisar sef la Comisariatului Judetean Bihor al Garzii de Mediu. Din 2005 pâna în prezent, este secretar de stat în cadrul Ministerului Mediului si Dezvoltarii Durabile. În 2007, a devenit si presedinte al Comisiei de Identificare pentru Protectia Fluviului Dunarea (ICPDR).

Calin Miron

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.