Sindicatul Național al Crescătorilor de Ovine, atrage atenția că există pericolul ca fermierii să rămână fără sprijinul cuplat. Sumele nu sunt deloc mici, minim 7 euro pe cap de animal, iar un oier poate primi ajutorul financiar pentru maxim 600 de oi.
Aceasta după ce s-a constatat că oile înscrise în Registrul Național al Exploatațiilor nu corespund cu realitatea de pe pășune.
Liderii oierilor spun că ciobanii nu vor putea accesa sprijinul cuplat dacă nu se pune ordine în Registrul Național al Exploatațiilor si considera că va trebui făcută o identificare corectă a raselor. Propunerea este să fie identificate rasele în teren de către inginerii zootehniști de la ferme și nu de medicii veterinari.
„Dacă nu este corectat în Registrul Național al Exploatațiilor ne putem găsi în situația de a returna sprijinul cuplat acordat sau să nu-l primim deloc”, a declarat Nicolae Cioranu, la Adunarea Generală a Federației Romovis, organizată joi, 6 august, la Târgu Mureș.
La eveniment au participat aproximativ 50 de lideri ai crescătorilor de ovine din țară. Nu a fost invitat niciun reprezentant al Ministerului Agriculturii și nici reprezentanți ai Agenției Naționale de Zootehnie.