Patru persoane din Bistrița-Năsăud față de care s-a luat decizia de carantinare la domiciliu, au fost amendate cu câte 1.000 de lei din cauză că nu au respectat măsura impusă de autorități. 

Astfel, luni, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Lechința au efectuat verificări cu privire la persoane față de care a fost luată o decizie de izolare sau carantină la domiciliu.

Pe raza localității Lechința, oamenii legii au constatat că o tânără de 25 de ani, plasat în carantină la domiciliu, nu se află la adresa stabilită.

Față de aceasta a fost luată măsura sancționării contravenționale conform Legii 55/2020, cu amendă în cuantum de 1.000 lei.

În aceeași zi, și polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Petru Rareș au efectuat verificări cu privire la persoanele aflate în carantină sau izolare.

În Lunca Borlesei, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat de 39 de ani nu respectă măsura carantinei la domiciliu, fiind ulterior sancționat contravențional conform prevederilor Legii 55/2020, cu amendă în cuantum de 1.000 de lei.

De asemenea, în localitatea Căianu Mare, un tânăr de 20 de ani nu a fost găsit la adresa declarată pentru efectuarea perioadei de carantină.

A fost luată măsura sancționării contravenționale cu amendă în valoare de 1.000 lei, conform Legii 55/2020.

Sancționat cu 1.000 de lei a fost și un bărbat din localitatea Căianu Mic. Și acesta nu a respectat măsura carantinei, el nefiind găsit la adresa declarată pentru efectuarea acesteia.

Totodată în aceste cazuri de nerespectare a măsurii carantinei la domiciliu impuse printr-o decizie a DSP a fost înștiințat CJCCI Bistrița-Năsăud cu privire la faptul că persoanele menționate nu a fost găsite la adresa de carantinare.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.