După intrarea în vigoare a noului contract cadru,Spitalul Orăşenesc Năsăud nu va mai face față,crede președintele Casei Județene de Asigurări Sănătate Bistrița Năsăud, Camelia Ilișuan.
„Am mari îndoieli pentru că n-am văzut nimic, n-au mișcat cu nimic din toate lucrurile care le-am discutat cu ei și pot să vă spun pe anul trecut cum stau ei față de celelalte spitale ca indice de complexitate a cazurilor, adică, ce servicii complete a oferit spitalul din Năsăud față de celelalte spitale. De exemplu, acesta este un indice mediu, deci, pe întreg anul trecut. La Spitalul Județean, acest indice este la 1,0676, Beclean – 0,8119, Sanovil – 0,9568 și Năsăudul – 0,7908. Este cel mai mic indice, sub 8, nu știu dacă se vor putea să se descurce în noile condiții. Specialiști nu au, nu vin , nu este apanajul nostru să facem reorganizare”, a declarat într-o conferinţă de presă, Camelia Ilişuan.
Ea a mai precizat că s-a discutat cu cei din conducerea spitalului din Năsăud și au primit sfaturi încă din luna ianuarie, dar aceștia „nu au mișcat nimic și suntem la jumătatea anului.”
Întrucât la spitalul din Năsăud nu există terapie intensivă, anestezist și multe servicii lipsesc, acesta ar putea funcționa ca și centru multifuncțional, oferind servicii în limita posibilității.
„Noi nu îi putem obliga să facă sau nimic, noi putem sau nu contracta cu ei. Putem contracta ce servicii ne oferă, ce nu ne oferă n-au condiții, nu ne demonstrează că au condiții să execute serviciile respective nu le contractăm. Vor primi bani pentru cât oferă. Interesul nostru nu este să se închidă, pentru că dependește o zonă în care nu avem alte soluții, în Sîngeorz nu avem nimica, n-avem nici măcar un centru de permanență, n-avem măcar o policlinică, n-avem nimic acolo și este o zonă de 70.000-80.000 de oameni acolo, care undeva trebuie să meargă. Dar pot face altceva nu e neapărat să se numească Spitalul Năsăud. Poate fi un centru multifuncțional, cabinete medicale, nu au nevoie acolo de linii de gardă pe care plătesc oameni, medici linii de gardă care au domiciliul în Dej și nu știu mai pe unde. Ăia fac de gardă? Fac prin telefon ! Nu oferă servicii, nu au terapie intensivă, nu au anestezist, nu au nimica. Ar putea să se transforme într-un centru multifuncțional, ar putea să ofere servicii într-o anumită limită și ce nu pot oferi trimis la Spitalul Județean, ceea ce fac și acuma. Trimit la Spitalul Județean când nu pot să le rezolve, dar ei plătesc niște oameni acolo care cică, ar trebui să le rezolve,” a declarat Camelia Ilișuan, președintele Casei Județene de Asigurări de Sănătate.