Câteva articole incluse în proiectul de cod civil le dă voie medicilor să facă intervenţii în scop de cercetare ştiinţifică asupra unui minor sau asupra unei persoane lipsite de discernământ din cauza unui handicap mintal. Iniţiativa a stârnit controverse, atât din partea autorităţilor pentru persoane cu handicap, cât şi a celor pentru protecţia copilului.

Potrivit prevederilor articolului 73 din proiectul noului Cod civil, experimentele medicale se pot face numai dacă rezultatele ar putea să îmbunătăţească într-un fel starea de sănătate a pacientului sau dacă testele contribuie semnificativ la dezvoltarea ştiinţei, dar un copil sau o persoană cu handicap mintal nu poate fi supusă testelor dacă riscurile sunt mari. Actul normativ aflat în dezbaterea Parlamentului prevede, ca filtru contra abuzurilor, că aceste intervenţii „se pot efectua numai cu consimţământul reprezentantului, al ocrotitorului legal sau, după caz, al mandatarului ori curatorului, precum şi cu autorizarea instanţei tutelare“.
Autoritatea Naţională pentru Persoane cu Handicap contestă un astfel de articol pentru că bolnavii cu handicap mintal nu pot să îşi dea acordul. Experimentele sunt la fel de periculoase şi asupra minorilor şi pot încuraja traficul, spun cei de la Protecţia Copilului.

Viaţa, sănătatea şi integritatea, grav ameninţate

În proiectul de Cod Civil sunt incluse câteva articole care transformă minorii şi persoanele fără discernământ în cobaii medicilor, chiar dacă este specificat că aceasta se poate întâmpla numai cu acordul părinţilor sau tutorelui. De altfel, nici medicii nu se arată foarte încântaţi de noua reglementare, considerând că nu se face nimic altceva decât că persoanele fără discernământ şi minorii sunt transformaţi în şoricei de laborator.
Practic, există câteva articole din proiectul noului Cod civil care se bat cap în cap. Astfel, articolul 69 prevede la alineatul 1 că „ În cazul în care este ameninţată grav viaţa, sănătatea sau integritatea unei persoane aflate în imposibilitate de a-şi exprima consimţământul în timp util, aceasta poate fi supusă unor tratamente sau intervenţii în scop terapeutic, cu condiţia ca ele să fie efectuate în beneficiul său direct”, iar la alineatul 2 „Cu toate acestea, este interzisă folosirea de tratamente, intervenţii sau tehnici neomologate ori ale căror consecinţe ar fi intolerabile pentru persoana în cauză, după caz.”. Cu toate acestea, la art.73 se prevede că, „intervenţiile în scop de cercetare ştiinţifică asupra unui minor sau asupra unei persoane lipsite de discernământ din cauza unui handicap mintal, unei tulburări mintale grave sau dintr-un alt motiv similar se pot efectua numai dacă rezultatele previzibile sunt de natură fie să aducă un beneficiu real şi direct sănătăţii sale, fie să contribuie în mod semnificativ şi cu un risc minim pentru persoana în cauză la dezvoltarea ştiinţei medicale”. Este foarte adevărat că, tot în această reglementare se mai precizează că aceste cercetări „se pot efectua numai cu consimţământul reprezentantului, al ocrotitorului legal sau, după caz, al mandatarului ori curatorului, precum şi cu autorizarea instanţei tutelare”. Ceea ce este foarte greu de stabilit sunt rezultatele „previzibile” care ar aduce un beneficiu real şi direct sănătăţii unei persoane cu handicap, care nu poate să îşi dea consimţământul cu privire la anumite proceduri, atât timp cât acestea sunt doar în faza de experiment.

Reacţii imediate

Acest act normativ nu a făcut nimic altceva decât să revolte atât autorităţile tutelare şi lumea medicală, cât şi oamenii de rând, care sunt de părere că marile companii sau cercetătorii vor migra spre România pentru a-şi efectua cercetările interzise în ţările lor. În plus, se consideră că se va încuraja şi traficul de persoane.
Totodată, actul normativ mai prevede că „persoana în cauză trebuie să fie în prealabil şi în mod corespunzător informată cu privire la scopul, natura, consecinţele şi riscurile intervenţiei medicale”. În acest caz, biroul de presă al Ministerului Justiţiei a explicat că „informarea se va face în mod corespunzător, adică potrivit capacităţii sale de înţelegere”.

O astfel de prevedere este riscantă pentru societatea noastră, deoarece oamenii pot fi transformaţi foarte uşor în cobai, fiindcă legea permite acest lucru.

Nu există filtre contra abuzurilor

Profesorul Vasile Astărăstoae, membru în Comitetul director de bioetică al Consiliului Europei, a explicat pentru presa centrală că intrarea în vigoare a acestui text de lege ar transforma România într-o destinaţie privilegiată pentru experimentele medicale ale institutelor şi companiilor occidentale. „Marile companii sau cercetătorii vor migra spre România pentru a-şi efectua cercetările interzise în ţările lor“, a declarat Astărăstoae.

El a mai explicat că potrivit reglementărilor internaţionale, persoanele vulnerabile, cum sunt deţinuţii, femeile gravide, minorii sau persoanele lipsite de discernământ, nu pot fi subiecţi de cercetare ştiinţifică decât dacă nu există altă posibilitate de tratament pentru bolile de care suferă şi doar dacă aceste metode experimentale le aduc un beneficiu real.
Temerile profesorului Astărăstoae au fost confirmate şi de psihologul clinician Mugur Ciumăgeanu, care este de părere că acest lucru se întâmplă deja în România, deoarece în ţara noastră accesul la pacienţi se face cu destulă uşurinţă faţă de alte ţări, în care există nenumărate filtre prin care se asigură că nu se ajunge la abuzuri. Potrivit lui Ciumăgeanu, în România, numărul studiilor clinice pe pacienţi cu discernământ este oricum foarte mare în comparaţie cu ţările occidentale.
O poziţie similară are şi Ministerul Sănătăţii, care va cere eliminarea articolului, sau a frazei din proiectul de cod Civil, care permite asemenea experimente.
Ministerul Sănătăţii a propus revizuirea proiectului de Cod Civil şi anularea prevederilor ce permit cercetarea ştiinţifică pe minori şi persoane cu handicap mintal, a anunţat, ministrul de resort Ion Bazac.

Comisarul european Vassiliou, împotrivă

La rândul său, comisarul european pentru Sănătate, Androulla Vassiliou, a contestat posibilitatea folosirii minorilor pentru diferite cercetări ştiinţifice.”Nu avem o legislaţie la nivelul UE care să specifice clar dacă este voie sau nu să se facă astfel de experimente, însă nu îmi pot imagina că poate veni vorba despre aşa ceva. Cu atât mai mult în contextul în care exista atâtea controverse privind cercetarea pe animale”, a declarat Vassiliou.

Convenţia de la Oviedo, folosită drept paravan

De cealaltă parte, reprezentanţii Ministerului Justiţiei au declarat că tratatul semnat de România în 2001 – Convenţia de la Oviedo „prevede că intervenţiile în scop de cercetare ştiinţifică se pot efectua asupra minorilor sau majorilor care, din cauza unui handicap mintal, nu au capacitatea de a consimţi numai dacă au autorizaţia reprezentantului său, a unei autorităţi sau instanţe desemnate prin lege“.

Convenţia de la Oviedo a fost recunoscută de 39 de ţări ale Consiliului Europei. În 2001, România a aderat la această Convenţie, dar, în ţara noastră nu există instituţii care să supravegheze legile respective. Nu se spune ce se întâmplă dacă cineva din Romania încalcă aceste reguli. În toate ţările UE, cu excepţia României, există comitete naţionale de bioetică. În schimb, România are „n” comitete bioetică, în afară de unul naţional, pentru că nimeni nu şi-a asumat această răspundere.
Mai mult decât atât, aceste prevederi vin în contradicţie şi cu Legea transplantului, care interzice cu desăvârşire prelevarea de organe sau ţesuturi de la minori sau persoane lipsite de discernământ. Astfel, este interzisă cu desăvârşire prelevarea de organe sau ţesuturi, cu excepţia celulelor stem hematopoietice, de la minori în viaţă şi numai în beneficiul unui frate sau a unei surori a minorului.

Canadienii au fost sursa de inspiraţie

În realizarea acestui proiect, autorităţile române au avut în vedere modelul canadian, care a fost reinterpretat de legiuitorii români, dar care nu are nicio legătură cu legislaţia europeană. Codul civil din Quebec face referire la cercetarea fără consimţământ asupra unei persoane cu handicap, în scop ştiinţific, însă acest lucru este valabil doar în cazul unui grup şi doar sub supravegherea unui comitet etic.
Sursa de inspiraţie invocată pentru redactarea articolului 73 din Codul civil românesc a fost articolul 21 din Codul civil din Quebec. Numai că acest mult invocat articol luat drept model de legiuitorii români aduce precizări care nu se regăsesc în Codul civil român.

Astfel, „un minor sau o persoană matură însă incapabilă de discernământ poate fi supusă unui experiment doar dacă, în condiţiile în care persoana respectivă este singurul participant în experiment, acest experiment are potenţialul de a produce beneficii sănătăţii acelei persoane sau dacă, în cazul unui experiment pe un grup, are potenţialul de a produce rezultate capabile să ofere beneficii altor persoane de aceeaşi vârstă şi afecţiune medicală“.
Mai mult decât atât, spre deosebire de legea românească, cea din Quebec mai susţine că un astfel de experiment poate fi realizat doar ca parte a unui proiect de cercetare aprobat şi monitorizat de către un comitet etic format din reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii sau numiţi de acesta.

Caz controversat la Oradea

Un episod care a făcut valuri pe această temă în presa naţională a avut loc la sfârşitul anului trecut, când Consiliul Europei îşi exprima, potrivit AFP, citată de Agerpres, „intensa preocupare” faţă de administrarea medicamentelor psihotrope pentru teste terapeutice într-un spital psihiatric românesc, ai cărui pacienţi nu erau informaţi despre aceasta.
„Intensa preocupare” survenea în urma unei vizite a câtorva experţi ai Comitetului Antitortură (CPT) al Consiliului Europei, care au făcut, în 2006, o descindere la Spitalul Psihiatric din Oradea, unde au descoperit că programe de cercetare biomedicală (testări de medicamente psihotrope) erau efectuate pe pacienţi şi pe indivizi consideraţi cazuri sociale fără ca aceştia să fi fost informaţi cu adevărat.
Într-un pavilion al acestui spital, trei bolnavi psihici şi doi bărbaţi care nu erau bolnavi, dar care sufereau de o înapoiere mentală medie, descrişi drept “cazuri sociale cornice”, semnaseră un document prin care consimţeau să se supună acestui experiment. Potrivit raportului publicat la Strasbourg cu aprobarea României, cei cinci erau convinşi că li se administrează “medicamente speciale din străinătate” mult superioare “medicamentelor comune din România”. Totodată, aceştia făceau parte dintr-un grup de 11 persoane (şapte bărbaţi şi patru femei) internate în mod „voluntar” în acest spital drept „cazuri sociale”, fără să figureze pe listele pacienţilor. Ei executau acolo lucrări mărunte şi câţiva dintre ei nu erau autorizaţi să iasă singuri din spital, potrivit CPT.

După apariţia acestor informaţii cu privire la criticile CE, directorul Spitalului de Neuropsihiatrie din Oradea, Gheorghe Oros, a infirmat informaţiile reiterate de AFP. Oros a pus aceste informaţii pe seama „adversarilor” săi şi ai spitalului, deşi criticile datau din 2006. „Nimic nu este adevărat din ce se spune acolo. Sunt numai zvonuri care ştiu eu de unde vin, nu vreau să spun nume, dar e limpede din ce parte. Uitaţi-vă numai cine ne tot atacă în ultima vreme”, declara anul trecut directorul Spitalului de Neuropsihiatrie din Oradea, Gheorghe Oros, citat de Mediafax. El a mai susţinut că grupul de experţi a vizat doar  condiţiile hoteliere din spital, încadrarea unităţii cu personal medical şi tratamentul aplicat pacienţilor, la acest din urmă capitol având o singură observaţie, şi anume că în unitatea spitalicească încă se folosesc şocuri electrice. „Dar nici vorbă să ne fi spus că am făcut studii clinice pentru testarea unor medicamente în condiţii nelegale”, a mai adăugat Oros.
Directorul Spitalului de Neuropsihiatrie a precizat, de asemenea, că în unitatea pe care o conduce se fac, într-adevăr, studii clinice, coordonate de patru medici-investigatori. Fiecare dintre aceştia conduce câte o echipă de medici care studiază efectele câte unui medicament, însă toate cele patru programe de cercetare au în obiect doar medicamente care deja se găsesc pe piaţă şi toate sunt avizate de Ministerul Sănătăţii. Oros a menţionat că nu deţine nicio copie a raportului făcut în anul 2006 de experţii de la Comitetul Antitortură al Consiliului Europei, dar documentele care atestă afirmaţiile sale pot fi consultate la Ministerul Sănătăţii.

Liana Mureşan

1 COMENTARIU

  1. Filtre contra abuzurilor nu au existat si nici nu se vor, cat despre viata …e asa cum ne-o facem,”D-zeu iti da dar nu-ti baga in traista”, cum vreti sa intre in istorie cei de la conducere daca nu „pun carul in dunga” cine sa-i observe ca au trecut siomul a ramas…la fel ca in adulter …cu „curva de speranta” !?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.