Ţări din Estul Europei s-au gândit să păstreze ceea ce a fost mai bun din moştenirea comunistă. Aceste ţări au ales, spre deosebire de România, să nu şteargă din memoria colectivă o parte din propriul trecut ci, dimpotrivă, să-l împrospăteze prin readucerea în modă a anumitor obiecte, imagini sau obiceiuri din epoca «de aur» a comunismului.

În România, a mai afişa în ziua de astăzi slogane, simboluri sau imagini din «Epoca de aur» este o ruşine – nu şi în Germania de Est sau în Rusia, spre exemplu.

Unora nu le este jenă de trecutul lor marxist

Ţări mult mai occidentale decât noi, precum Germania sau Cehia, consideră că realismul-socialist este o consecinţă nefastă pentru trecutul lor, dar nu mai puţin legitimă, şi care decurge în mod natural din revoluţia industrială care a avut în aceste ţări un avans sensibil, în comparaţie cu România. De aceea, ele nu sunt atât de înclinate să se ruşineze de formele vieţii cotidiene de sub regimul comunist. În tot acest timp însă, românii văd perioada marxist-leninistă ca pe un altoi străin, bolşevic, pe trupul fiinţei eminamente agrariene a Ţărişoarei (care nu era atât de agrariană până la 1947, precum spuneau comuniştii de la no) şi roşesc când se gândesc cât de proaste erau maşinile din acea vreme, cât de scurt era programul de la televizor, cât de goale erau magazinele, cât de caraghioasă era moda vestimentară de atunci, etc.
Nu şi în Germania. Gândiţi-vă la un film precum «Good-bye Lenin», despre care s-a vorbit mult în presa românească. Din el se desprinde simpatia şi nostalgia faţă de viaţa din perioada DDR. Da, spun foştii germani din Est, STASI era omniprezentă, da, nu existau anumite libertăţi de astăzi, însă viaţa privată nu era atât de groaznică pe cât se spune… Acest fenomen se numeşte în Germania “Ost-algie”, de la «ost», care înseamnă «est» în germană.

„DDR – Museum” din Berlin nu diabolizează comunismul

Trebuie doar să intri în nou-înfiinţatul «DDR-Museum» din Berlin pentru a-ţi da seama de amploarea acestei nostalgii. Muzeul a primit de altfel premiul «European Museum of the Year Award», pe 2008, semn că a fost înfiinţat după principii muzeografice foarte riguroase şi realizat cu foarte multă dragoste de către conceptorii săi. La magazinul de suveniruri al acestui muzeu pot fi cumpărate bucăţi din Zidul Berlinului sau miniaturi ale celebrei şi emblematicei maşini Trabant.
Şi în România există la «Muzeul Ţăranului Român» din Bucureşti –muzeu care a primit acelaşi premiu european cu ceva ani în urmă – o secţiune în care estetica comunismului românesc este prezentată vizitatorilor, însă această secţiune din MŢR nu nutreşte nici un soi de nostalgie faţă de comunism, ba dimpotrivă, îl prezintă în lumina sa cea mai diabolică cu putinţă.

„Ost-algia” – autoironie sau punere în gardă

În Berlinul de Est, snobismul faţă de era comunistă nu se opreşte aici: de curând a fost deschis aşezământul hotelier numit «Ostel», care este decorat numai şi numai cu obiecte din perioada comunistă.
Tot în Berlinul de Est au fost redeschise vechile cantine muncitoreşti din Est, care oferă pe tăvi de metal preparate culinare fără pretenţii, şi care fac deliciul berlinezilor şi turiştilor îndrăgostiţi de şarmul epocii.

E un lucru bun să vrei să păstrezi bucăţi întregi din trecut, mai ales când acesta a fost dureros şi plin de privaţiuni. Nu se poate spune dacă în Europa Centrală şi de Est «ostalgia» este un fel de autoironie sau chiar o adevărată nostalgie, însă efectele ei sunt benefice pentru noile generaţii – ele pot vedea astfel care era viaţa de zi cu zi a bunicilor şi părinţilor lor, ce fel de culoare avea această viaţă realist-socialistă, etc. Se poate de asemenea spune că «ostalgia» are şi un efect contrar dorului după comunist, deoarece ea pune prin prezenţa ei vie, în gardă faţă de reîntoarcerea ignorantă la anumite idealuri colectiviste.

Grădinile de zarzavaturi din spatele blocurilor berlineze

Berlinezii din Est au ales să mai păstreze anumite aspecte nevinovate, dar de care sunt foarte ataşaţi sentimental, din trecutul lor. Astfel, ei au insistat pe lângă municipalităţi să fie lăsaţi a cultiva în continuare grădinile de zarzavat din spatele blocurilor – care au existat şi în România. De asemenea, au protestat împotriva înlocuirii omuleţului cu pălărie care apare pe fiecare stradă din est pe luminile roşii sau verzi ale lămpilor de semafor. Omuleţul cu pricina a fost lăsat să existe în continuare, ca semn de rezistenţă împotriva occidentalizării agresivă cu care Vestul a intrat în Est şi la care Estul nu a prea avut cu ce să răspundă.

Superficialitatea nostalgiei după comunism

Dincolo de revenirea unui anumit imperialism în Rusia de astăzi, imperialism care ne aduce aminte de triumfalismul sovietic, în această mare ţară de la est există o persistenţă culturală a nostalgiei faţă de comunism. Trupe de rock, ne spune un articol din revista franceză „Le Monde diplomatique”, reciclează un număr mare de melodii foarte cunoscute din perioada comunistă; baruri din Moscova şi Sankt Petersburg arborează cu un fel de mândrie, simboluri bolşevice. Cu toate astea nostalgia este mai de înţeles în Rusia decât aiurea – ruşii au avut mai mult de câştigat pe plan economic decât celelalte ţări, în perioada comunistă.

Ceea ce este mai greu de înţeles, este dorul după comunism din ţările fost comuniste central-europene. Barurile şi hotelurile decorate conform standardelor estetice din anii 80 sau 70 sau cele câteva filme artistice, precum la noi „Cum am sărbătorit sfârşitul lumii” de Cătălin Mitulescu, nu reprezintă decât fenomene superficiale şi ele nu pot să ridice „ostalgia” la un rang de curent cultural prea serios… Majoritatea ostalgicilor, de oriunde ar fi ei, selectează numai aspectele pozitive, preferând amnezia în privinţa elementelor negative: sărăcie, abuzurile nomenclaturii, hrana proastă, otrăvirea cu ideologie, plictisul inimaginabil al vieţii cotidiene, etc..
Aspectul pozitiv al resuscitării realism-socialismului este că el transmite generaţiilor tinere Urâtul şi Plictisul acelei vieţi.

Laurenţiu Nechita

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.