Șefii din Primăria Bistrița, dar și unii dintre angajații instituției, stau foarte bine la capitolul avere. Unii chiar extraordinar de bine, mai ales că au avut norocul să obțină diverse bunuri în urma unor moșteniri. Cine deține o avere consistentă vedeți în rândurile care urmează.
Parte dintre cei prezentați în ediția de săptămâna aceasta sunt printre norocoșii care au avut parte de moșteniri consistente. Cu bani în conturi, doar vreo doi se pot lăuda, însă acum vorbim doar de o primă serie.
Mai are de plătit un credit
Începem cu Floare Gaftone, care este secretarul municipiului Bistrița și om de vază în primărie. Conform funcției.
Astfel, potrivit declarației de avere completată anul acesta, Floare Gaftone deține împreună cu soțul său, din 2001, un teren de 2000 mp, în Vatra Dornei, și unul, din 2007, de 652 mp, în Bistrița, ambele suprafețe fiind cumpărate. De asemenea, cei doi sunt proprietarii unei case de vacanțe de 130 mp, în Vatra Dornei, tot din 2011, pe care au construit-o, iar în Bistrița au o locuință de 170 mp, din 2007, într-o casă cu două apartamente. În același document, Floare Gaftone mai notează și un autoturism marca Volkswagen fabricat în 2007.
Secretarul Primăriei Bistrița nu are bani în conturi, în schimb, până în 2030, mai are de plătit un credit de 100.000 de euro, pe care l-a contractat în 2007.
În anul trecut fiscal, Floare Gaftone a încasat salarii în valoare totală de 99.814 lei (circa 8.300 lei lunar), plus 1.450 lei-voucher de vacanță. Soțul ei, fost cadru militar actualmente pensionar, a încasat pensii în valoare totală de 74.700 lei (circa 6.200 lei lunar).
A dat un împrumut 15.000 de euro! Stă bine și la banii din conturi
Vasile Marina, șeful Direcției de Patrimoniu din cadrul Primăriei Bistrița, deține în Bistrița, împreună cu soția, un teren intravilan de 400 mp, cumpărat 1993, un altul de 800 mp, achiziționat în 1997, și un teren agricol de 2.384 mp, cumpărat în 2012., iar în Colibița are în proprietate un teren intravilan de 163 mp, pe care l-a cumpărat în 1993.
În ceea ce privește imobilele, Vasile Marina declară că este proprietarul unei case de locuit de 130 mp, construită în 1993, în Bistrița, și al unei case de vacanță de 25 mp, pe care a construit-o în 1994, în Colibița.
De asemenea, acesta are două autoturisme, unul marca Skoda, fabricat în 2001, și unul marca Nissan din 2016, ambele dobândite prin cumpărare.
În conturi, șeful Direcției de Patrimoniu are economii de 4.300 euro, 2.130 de dolari, 10.000 lei.
Totodată, Vasile Marina declară că a împrumutat o persoană fizică cu suma de 15.000 de euro.
În ceea ce privește veniturile salariale, anul trecut Marina a încasat 97.655 lei (circa 8.100 lei lunar) plus 1.450 lei voucher de vacanță, în timp ce soția sa, director economic la Metalpro Bistrița, a încasat 51.830 lei (circa 4.300 lei lunar). Totodată, din subvenții agricole, Vasile Marina a încasat 2.134 lei.
Salariu zdravăn, moșteniri și investiții consistente
Liliana Coceșiu, director Integrare Europeană, deține un teren intravilan de peste 719 mp, în Bistrița, cumpărat în 2011, iar în Șieu Măgheruș deține un teren forestier de 0,8 ha, obținut printr-o donație în 2017. De pe urma unor moșteniri, Liliana Coceșiu a devenit, în 2019, proprietara mai multor cote părți dintr-un teren intravilan de 719 mp, situat în Bistrița, două terenuri agricole, de 32.200 mp, respectiv 2.900 mp, și unul intravilan de 1.100 mp, toate situate în localitatea Tăure.
În ceea ce privește locuințele, Liliana Coceșiu este proprietara a trei case de locuit. Astfel, în 1995 și-a construit o casă de 191 mp, în 2011 a cumpărat cote părți dintre- casă de 204 mp, iar în 2019 și 2022 a moștenit alte cote părți din același imobil. Toate aceste bunuri sunt situate în Bistrița. De asemenea, în Tăure deține o casă de 50 mp, obținută tot prin moștenire.
Trebuie menționat că bunurile obținute prin moștenire de Liliana Coceșiu sunt deținute împreună cu alți doi coproprietari.
Tot prin moștenire, șefa Direcției de Integrare Europeană a intrat în posesia unui autoturism Renault Megan, fabricat în 2005.
Potrivit declarației de avere, anul trecut, Liliana Coceșiu și-a vândut cota parte deținută dintr-o casă de locuit, contra sumei de 18.750 euro, unor persoane fizice.
În conturi, șefa de la Integrare Europeană are peste 66.700 lei și peste 29.000 euro. Totodată, ea a investit 393.551 lei în titluri de stat/certificate/obligațiuni, și deține 340 de acțiuni în valoare de 197 lei, la Comelf SA.
În ceea ce privește veniturile bănești, Liliana Coceșiu a încasat de la Primăria Bistrița salarii în cuantum total de 111.740 lei (circa 9.300 lei), plus 1.450 lei – voucher de vacanță.
Și pensionară și angajată
Un alt angajat al municipalității care stă bine în ceea ce privește averea este Sabina Malaicu – consilier în cadrul Serviciului Urbanism.
Potrivit declarației sale de avere, aceasta deține din 1991 un teren de 944 mp, în Bistrița, obținut prin constituire, iar în localitatea Șanț deține 7,4 ha de teren arabil, dar și 1620 mp de teren intravilan, ambele obținute de pe urma unei moșteniri din 2016
În ceea ce privește imobilele, Sabina Malaicu are în proprietate o casă de 110 mp, construită în 1997, în Bistrița, iar în localitatea Șanț deține din 2016, prin moștenire, o casă de 120 mp, alte construcții și anexe în suprafață de 110 mp, respectiv 80 mp, iar în Sibiu un apartament de 38 mp, dobândit prin cumpărare.
În garajul personal, Sabina Malaicu declară că are două autoturisme, unul marca Skoda fabricat în 2007, și unul marca Citroen fabricat în 2003.
Angajata municipalității nu are economii, în schimb declară un credit bancar de 100.000 lei contractat în 2018 și care are scadența anul acesta.
În 2022, Sabina Malaicu a încasat salarii în valoare totală de 56.820 lei (circa 4.700 lei lunar), 1.450 lei – voucher de vacanță, dar și 45.264 lei – venituri din pensii. La acestea se adaugă alți 6.200 lei – subvenții de la APIA pentru “cultivare produse agricole vegetale”. Totodată, soțul ei a încasat salarii în valoare de 5250 lei de la Rombat SA, precum și venituri din pensii, în valoare de 22.092 lei.
Moșteniri, donații și credite de achitat
Soții Nicolae și Lucica Chirleșan sunt ambii angajați ai Primăriei Bistrița: el – șeful Direcției de Comunicare, ea – consilier în cadrul municipalității.
Potrivit documentelor completate de soții Chirleșan, aceștia dețin în proprietate un teren de 700 mp, în localitatea Sărățel, bun care figurează pe numele doamnei, fiind obținut prin moștenire, în timp ce pe numele șefului șeful Direcției de Comunicare sunt declarate două terenuri agricole, situate în Bistrița, unul de 1.100 mp și unul de 800 mp, ambele obținute prin donație în 2007.
De asemenea, soții Chirleșan au achiziționat, în 2019, o casă de 219 mp, iar în 2007, șeful Direcției de Comunicare a obținut prin donație o casă de 54 mp. Ambele bunuri sunt situate în Bistrița.
În plus, cei doi dețin un autoturism marca Renault Koleos fabricat în 2012.
În aceleași documente sunt menționate două credite bancare: unul în valoare de 57.000 lei a fost contractat în 2018 și are scadența anul acesta, iar celălalt, în valoare de 256.212 lei, a fost contractat în 2019 și trebuie achitat până în 2035.
Anul trecut, Nicolae Chirleșan a încasat salarii în valoare totală de 103.068 lei (circa 8.600 lei lunar), iar Lucica Chirleșan a încasat 55398 lei (circa 4.600 lei lunar). De asemenea, ambii au beneficiat de vouchere de vacanță de câte 1.450 lei.