Lumea speră că după 2009 se vor termina campaniile electorale şi ne vom ocupa în sfârşit de guvernare în România. Greşit! Ce e mai rău, abia vine, avertizează Sorin Ioniţă, director de cercetare la Societatea Academică din România (SAR), într-un raport dat publicităţii recent – Cicluri electorale şi faliment economic.
Cu ochii pe viitorul scrutin
„Dacă v-aţi plictisit deja de politica de partid, ipocrizie, decizii iresponsabile şi guvernare slabă făcută mereu cu ochii pe viitorul scrutin, SAR are o veste proastă: circul abia începe. Deceniul 2011-2020 va fi unul ocupat mai mult de jumătate din timp de campanii electorale, datorită ghinionului şi unor decizii proaste luate în trecut. Nu se ştie cum va rezista până la capăt economia României”, scrie Sorin Ioniţă, director de cercetare la SAR, autorul acestui raport. „În decembrie 2009, după ce se va fi încheiat marea tulburare produsă de alegerile prezidenţiale, atmosfera în România va fi una de epuizare generală, după doi ani şi jumătate de campanie neîntreruptă. Practic, de la intrarea ţării în UE în ianuarie 2007, trăim într-o permanentă agitaţie care anticipează o tură oarecare de alegeri, problemele majore şi practice ale guvernării trecând cel mai adesea pe planul doi. Calitatea guvernării a scăzut continuu de la debutul acestui sezon electoral în 2007, înregistrându-se derapaje importante în reforma statului de drept şi o pierdere treptată a controlului finanţelor publice: de la un deficit de aproximativ 1% lăsat moştenire de guvernul Năstase în 2004, s-a ajuns la situaţia halucinantă de la începutul lui 2009, când debutul crizei economice a prins România cu dezechilibre uriaşe, atât de mari şi bine ascunse, încât au fost necesare vreo două luni numai pentru a le evalua”, se spune în raport.
Campanii electorale tot mai dese
Perioada de după 1990 a fost una în care campaniile electorale s-au dovedit deveni tot mai numeroase. Dacă în primul deceniu al anilor post revoluţionari – 1990 – 2000 -, românii s-au obişnuit să meargă la urne tot la patru ani, în cel de-al doilea deceniu au avut parte de patru ani de campanii electorale şi tot atâtea prezenţe la urne. Astfel, în anii 1992, 1996 şi 2000 au avut loc campaniile şi alegeri locale, parlamentare şi prezidenţiale, de fiecare dată fără a fi separate. Exprimat în ani, 3 din 10 au fost ocupaţi cu astfel de evenimente politice. În deceniul următor, însă, numărul anilor electorali a crescut, raportul acestora fiind de 40%. În anul 2004 au avut loc alegeri locale, parlamentare şi prezidenţiale, în aceeaşi zi, evident şi campaniile electorale desfăşurând-se în aceeaşi perioadă, dar după trei ani a început show-ul – 2007 – alegeri europarlamentare, în 2008 – alegeri locale (luna iunie) şi alegeri parlamentare (luna noiembrie), iar anul acesta, 2009, românii au avut parte de alegeri europarlamentare în luna iunie, iar în noiembrie vor urma alegerile prezidenţiale. „… intervalul electoral 2007 – 2009, prin deciziile luate în anticiparea principalelor campanii ce urmau să vină (şi în special în vara anului 2008) au dus la şubrezirea serioasă a bugetului de sta, prin acceptarea de angajamente structurale pentru viitor (salarii şi cheltuieli sociale) mult mai mari decât se puteau susţine”, se precizează în raport. Mai mult decât atât numărul bugetarilor a crescut în intervalul 2004 – 2008 de la aproximativ un milion la 1,4 milioane. Autorul raportului consideră, de asemenea, că tot în anul 2008 s-a consfinţit falimentul practic al fondului de pensii, instituţionalizând-se ideea, pentru prima dată de la înfiinţarea sa, ca el să plătească în mod structural şi masiv mai mult decât va putea fi încasat, fiind alimentat prin subvenţii de la bugetul de stat. Astfel, fiind ruptă legătura dintre contribuţii şi plăţi, care este principiul de bază al oricărui sistem de asigurări, fondul românesc de pensii publice (pilonul I) este menţinut în viaţă artificial atât timp cât se mai poate, adică atât timp cât mai permite bugetul naţional.
Sistem politic incapabil
Ciclul electoral care se încheie în acest an şi toate derapajele generate din această cauză, demonstrează că sistemul politic românesc nu este capabil să se adapteze unui astfel de calendar cu alegeri frecvente şi continue. „Cu genul de resursă umană de care dispun în momentul de faţă, partidele noastre nu pot face simultan şi luptă electorală şi guvernare rezonabilă, optând doar pentru una dintre sarcini – de regulă, prima”, precizează Sorin Ioniţă în raport. El avertizează că, nici după ce criza economică va trece şi se va înregistra o creştere economică nu vom avea o îmbunătăţire a calităţii guvernării în România, din contră, ea va continua să se degradeze, iar UE nu va putea face nimic în această privinţă. Un alt semnal de alarmă major pentru deceniul care urmează este ca succesiunea de alegeri naţionale la fiecare doi-trei ani pe tot parcursul acestuia să scurteze şi mai mult orizontul de timp al actorilor politici şi să ancoreze discuţia exclusiv în lupta electorală.
Dezavantaje în serie
Decuplarea alegerilor parlamentare de cele prezidenţiale nu s-a dovedit o măsură chibzuită, din contră ea a produs doar dezavantaje din cauză că nu s-a reuşit depersonalizarea alegerilor parlamentare, partidele politice nu s-au putut izola de lupta pentru Preşedinţie, iar deficienţele Constituţiei României – în special relaţia preşedinte-premier – au devenit mult mai vizibile. „Din cauza decalajului de timp între alegerea preşedintelui şi cea a parlamentului, a crescut şansa unor coabitări preşedinte guvern de culori diferite, care se dovedesc extrem de instabile în România. Anii de după alegerile prezidenţiale devin în acest caz unii sub spectrul remanierilor sau înlocuirii complete a guvernului, prin intermediul unor complicate combinaţii prezidenţial-parlamentare, după cum se va vedea în 2010, indiferent cine va ajunge în noiembrie la Cotroceni. Tot asta se va întâmpla şi invers, dacă alegerile parlamentare generează o majoritate care nu este pe placul unui preşedinte la mijloc de mandat: acesta nu poate demite direct cabinetul, dar poate bloca sau influenţa decisiv numirea unuia, atunci când îi vine rândul să decidă”, se spune în document, precizându-se totodată faptul că după asemenea perioade urmează perioade lungi de dispute şi ameninţări sub spectrul alegerilor anticipate, referendumuri, etc.
Potrivit raportului, până în 2017 nici un cabinet nu va lucra cu un orizont mai mare de unu sau doi ani.
Soluţii propuse
Soluţiile pe care autorul raportului le întrezăreşte, pentru rezolvarea situaţiei, sunt re-cuplarea alegerilor parlamentare cu cele prezidenţiale, lungirea ciclurilor electorale la cinci ani, astfel încât localele, parlamentarele şi prezidenţialele să fie în acelaşi an cu europarlamentarele, separaţia mai clară a politicului de administraţie, cu asigurarea stabilităţii reale a funcţiilor publice, în special în cazul secretarilor generali de ministere, încheierea unor pacte naţionale între partide, în urma unor dezbateri publice mediatizate de experţi nealiniaţi politic. „Fără o responsabilizare a partidelor, o renunţare la măşti şi ipocrizie (…), intervalul 2010 – 2020 va fi deceniul pierdut al României, adică o perioadă în care decalajul faţă de Europa nu se va reduce, ci se va mări”, concluzionează Sorin Ioniţă în finalul raportului.
Liana Mureşan
