Guvernul a actualizat regulamentul pentru aplicarea Codului rutier printr-un act normativ publicat la data de 15 ianuarie, în Monitorul Oficial.
Din septembrie 2014, șoferii sunt obligați să se asigure că, pe timpul conducerii vehiculului, minorii poartă centura de siguranță sau sunt transportați în dispozitive de fixare în scaune pentru copii omologate. A fost interzisă transportarea copiilor în vârstă de până la trei ani în autovehicule neechipate cu sisteme de siguranță. Nerespectarea de către șoferi a acestor dispozitți este egală cu trei puncte de penalizare.
Este obligatoriu ca dispozitivele de fixare în scaun să fie omologate și adecvate pentru caracteristicile fizice ale copiilor. Acestea pot fi instalate pe locurile din spate ale autovehiculului, precum și pe locul din față al pasagerului. Instalarea pe locul din față este permisă doar dacă instrucțiunile dispozitivului de fixare permit acest lucru și doar dacă airbagul corespunzător locului este dezactivat ori dacă autovehiculul nu este echipat cu airbag pentru acel loc.
Obligațiile privind dispozitivele de fixare nu se aplică atunci când este vorba de autovehicule destinate transportului public de persoane sau de taxiuri, însă este obligatorie supravegherea copilului de către o altă persoană în afară de șofer.
Atât obligația folosirii dispozitivului de fixare, cât și cea a folosirii centurii de siguranță nu se aplică daca minorul în cauză este scutit de un medic de la purtarea acestor sisteme de siguranță.
Astfel, copiii pot fi transportați doar pe scaunele din spate și, dacă aceștia au mai puțin de trei ani, trebuie supravegheați de o altă persoană în afară de șofer.
Noile prevederi referitoare la transportarea minorilor vor intra în vigoare la data de 6 februarie.