Deputații și senatorii aleși în urma scrutinului din 6 decembrie și-au primit certificatele de parlamentar, evenimentul desfășurându-se în prezența prefectului județului Bistrița-Năsăud, Stelian Dolha.
Președintele Biroului Electoral Județean Bistrița-Năsăud, judecătorul Reghina Berari, le-a înmânat noilor parlamentari certificatele de validare a mandatelor. Astfel, și-au preluat certificatele senatorii aleși Ioan Deneș (PSD) și Ovidiu Florean (PNL) și deputații Daniel Suciu (PSD), Bogdan Ivan (PSD), Robert Sighiartău (PNL) și Lorant Sas (USR PLUS). Deputatul Diana Morar (PNL) a lipsit de la eveniment.
Dintre cei șapte parlamentari de Bistrița-Năsăud, doi se află la cel de-al treilea mandat – Daniel Suciu și Ioan Deneș, unul se află la al doilea mandat – Robert Sighiartău, în vreme ce alți patru sunt pentru prima dată într-o astfel de funcție – Diana Morar, Ovidiu Florean, Bogdan Ivan și Lorant Sas.
După ce le-au fost înmânate certificatele, prefectul Stelian Dolha s-a adresat noilor parlamentari și le-a atras atenția că ei trebuie să reprezinte interesele cetățenilor care și-au pus încrederea în ei.
”Sunteți ambasadorii județului Bistrița-Năsăud. Eu vreau să vă urez succes în exercițiul legislativ viitor 2020-2024. Aveți în spate un bagaj important de voturi, dar cel mai important lucru pe care îl mai aveți este nădejdea pe care și-a pus-o oamenii în voi, care speră că de mâine poate fi un pic mai bine. Cred că este cel mai important lucru pe care oamenii l-au transmis. Reprezentați partide diferite, alianțe politice diferite, aveți viziuni diferite asupra dezvoltării României, a județului Bistrița-Năsăud, dar asta contează mai puțin. Cel mai important lucru este interesul oamenilor din județul Bistrița-Năsăud și interesul românilor. Interesul mare trebuie să fie deasupra micilor interese de partid sau personale. Eu am încredere în voi, mai ales că vă știu, unii dintre voi aveți câteva mandate în spate, alții sunteți la început de drum ca și parlamentari ai județului. Am încredere că o să ne reprezentanți cu cinste. În toată această perioadă, o să aveți în Instituția Prefectului un mijloc de dialog și un partener, așa că baftă multă și să ne reprezentați cu cinste. Doamne ajută!”, a transmis Stelian Dolha.
Începând de astăzi, odată cu înmânarea certificatelor de validare a mandatelor, noii senatori şi deputaţi îşi pot începe activitatea în Parlamentul României. Noul Parlament a fost convocat pentru data de 21 decembrie.