Cadrul juridic privind regimul bateriilor şi acumulatorilor care conţin substanţe periculoase, instituit prin Hotărârea Guvernului nr. 1.057 din 18 octombrie 2001, reglementa condiţiile de introducere pe piata a acestor produse, precum şi modalităţile de gestionare a bateriilor şi acumulatorilor uzati, în scopul asigurării condiţiilor de protecţie a mediului şi a sănătăţii populaţiei.
– îmbunătăţirea performanţelor de mediu ale bateriilor şi acumulatorilor şi ale activităţilor aferente tuturor operatorilor economici implicaţi în ciclul de viaţă al bateriilor şi acumulatorilor, respectiv ale producătorilor, distribuitorilor şi utilizatorilor finali şi în special ale operatorilor direct implicaţi în operaţiunile de tratare şi reciclare a deşeurilor de baterii şi acumulatori.
Pentru realizarea acestor obiective sunt stabilite următoarele coordonate:
– Se interzice introducerea pe piaţă a tuturor bateriilor sau acumulatorilor care conţin mercur sau cadmiu într-o proporţie mai mare de 0,0005%, respective 0,002% din greutatea proprie
– Se vor iniţia programe de cercetare care încurajează îmbunătăţirea performanţei de mediu globale a bateriilor şi acumulatorilor, pe parcursul întregului ciclu de viaţă al acestora, precum şi dezvoltarea şi comercializarea bateriilor şi a acumulatorilor care conţin cantităţi mai mici de substanţe periculoase sau care conţin substanţe mai puţin poluante, în special ca înlocuitori pentru mercur, cadmiu şi plumb.
– Se interzice împiedicarea, limitarea sau restricţionarea introducerii pe piaţă a bateriilor şi acumulatorilor care îndeplinesc cerinţele prezentei hotărâri.
– Persoanele fizice şi juridice nu pot introduce pe piaţă, după data de 26 septembrie 2008, decât baterii sau acumulatori care îndeplinesc cerinţele acestei hotărâri.
– Introducerea pe piaţă a bateriilor şi acumulatorilor se realizează numai de către producătorii înregistraţi.
– Până la data de 31 decembrie 2008, Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile, prin Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, întocmeşte un registru al producătorilor de baterii şi acumulatori în care sunt centralizate anual informaţii, inclusiv estimări cu privire la: tipul, numărul şi greutatea bateriilor şi acumulatorilor introduşi pe piaţă; tipul, numărul şi greutatea deşeurilor de baterii şi acumulatori care au fost colectate prin toate mijloacele şi tratate, reciclate şi eliminate; tipul, numărul şi greutatea deşeurilor de baterii şi acumulatori colectate exportate.
– Producătorii existenţi pe piaţă au obligaţia de a se înscrie până la data de 30 aprilie 2009 în registrul amintit mai sus, primind un număr de înregistrare ce va fi comunicat de aceştia tuturor reţelelor comerciale prin care sunt vândute bateriile şi acumulatorii.
– Se interzice distribuitorilor să comercializeze baterii şi acumulatori proveniţi de la producători care nu sunt înregistraţi în acest registru
– Se interzice distribuitorilor să primească în scopul comercializării, după data de 26 septembrie 2008, baterii şi acumulatori care nu îndeplinesc cerinţele prezentei hotărâri.
– Ratele minime de colectare vor ajunge la 25% în anul 2012 şi 45% în anul 2016
Responsabilităţi
Executivul a stabilit serioase responsabilităţi pentru producători, distribuitori şi consumatori finali.
Astfel, producătorii de baterii şi acumulatori sunt obligaţi
a) să stabilească sisteme de colectare a deşeurilor de baterii sau acumulatori industriali, indiferent de compoziţia chimică şi de origine, prin care să fie asigurată returnarea acestora de către utilizatorii finali. Terţii independenţi pot, de asemenea, să colecteze bateriile şi acumulatorii industriali;
b) să asigure predarea deşeurilor de baterii şi acumulatori industriali colectaţi unui operator economic care desfăşoară activităţi de tratare şi/sau reciclare pe bază de contract;
c) să realizeze o evidenţă care să cuprindă informaţii privind tipul, numărul şi greutatea bateriilor şi acumulatorilor industriali colectaţi şi predaţi pentru tratare şi/sau reciclare
La rîndul lor, distribuitorii de baterii şi acumulatori auto, au următoarele obligaţii:
b) să aplice sistemul "depozit" asupra preţului de vânzare al bateriilor şi acumulatorilor auto;
c) să depoziteze în spaţii special amenajate, împrejmuite şi asigurate pentru prevenirea scurgerilor necontrolate, bateriile şi acumulatorii auto primiţi în schimbul celor vânduţi;
d) să predea bateriile şi acumulatorii auto producătorilor sau unui operator economic care este autorizat să execute colectarea în numele producătorului;
e) să afişeze la loc vizibil anunţul cu următorul conţinut: "Predaţi bateriile şi acumulatorii auto în vederea valorificării";
f) să afişeze în mod vizibil preţul pentru o baterie sau un acumulator auto şi valoarea depozitului corespunzător;
g) să emită cumpărătorului, la vânzarea bateriei sau acumulatorului auto, o chitanţă pe care să se specifice valoarea depozitului;
h) să ramburseze cumpărătorului valoarea depozitului, pe baza chitanţei emise, în cazul în care în termen de maximum 30 de zile de la data achiziţionării cumpărătorul îi predă o baterie sau un acumulator auto.
Utilizatorul final de baterii şi acumulatori auto şi industriali este obligat să predea deşeurile de baterii şi acumulatori auto şi industriale separat de alte deşeuri către:
a) distribuitorii de baterii şi acumulatori angro şi en detail;
b) unităţile care prestează servicii de înlocuire a bateriilor şi acumulatorilor;
c) punctele de colectare pentru deşeuri de baterii şi acumulatori;
d) producător, după caz.
La aplicarea normelor impuse de Guvern vor veghea persoanele împuternicite de către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, Gărzii Naţionale de Mediu sau Ministerul Economiei şi Finanţelor.
Sancţiunile contravenţionale, în functie de prevederile încălcate, se situează de la 2.000 la 30.000 lei pentru persoanele juridice şi între 1.000 la 3.000 lei pentru persoanele fizice.
Mircea Dragoş,
Consultant fiscal
Asociat la firma de consultanţă MUREŞAN DRAGOŞ APOSTOL srl
Pentru detalii vă puteţi adresa la sediul firmei din Cluj-Napoca, str. Decebal nr.69, cod poştal 400037 sau prin e-mail, la adresa: mircea.dragoş@mmda.ro